ELENA BUICĂ, „LUMINIŞURI” – Editura Anamarol, Bucureşti, 2011
“LUMINIŞURI” – CU GÂNDUL ŞI SUFLETUL SPRE ROMÂNIA
Autor: Scriitor-compozitor Marin Voican-Ghioroiu
În faţa mea se află un volum de excepţie – „LUMINIŞURI” al distinsei prof. Elena Buică, o autoare prolifică (fiind a cincea carte publicată în doar câţiva ani) care prin măiestria condeiului mă poartă prin locuri exotice, peste ţări şi mări, dar inima i-a rămas acolo unde a văzut lumina zile, comuna Ţigăneşti din Telorman. Fiindcă am avut onoarea şi fericirea s-o cunosc anul trecut, mi-am zis că trebuie să aflu cât mai multe despre cea care, cu zece ani în urmă, pleca să-şi urmeze fiica în Canada, ţara unde trăieşte, scrie şi se bucură alături de cei dragi, şi deschizând la pagina 145 dau de „Nebuniile tinereţii” din care constat că formarea Elenei ca om a avut loc sub impulsul unui elan generos cu dăruire de sine şi a iubirii neţărmurite pentru semeni. Sinceră în destăinuiri, aflu că înţelepciunea a căpătat-o după ani buni de muncă, studiu, căutări, încercări, eşecuri (pierderea soţului), şi iar a luat totul de la capăt până lustruirea pietrei preţioase a capătat strălucirea de sine, iar împlinirea i-a venit ca un cadou pe care-l aştepţi de sărbători, o încununare a zilelor şi nopţilor petrecute la masa de scris pentru editarea „Cărţii vieţii”. Descrierile locurilor pe unde au purtat-o paşii ne-o arată ca pe o fiinţă sensibilă şi iubitoare de frumos.
Fie oraşul Oradea unde şi-a început activitate ca profesor de Limba şi Literatura Română, Bucureştiul, Toronto, Paris, Pickering… citadele impunătoare prin arhitectura construcţiilor, parcurilor şi străzilor, păstrătoare de cultură seculară…, dar tot mai luminos îi apare satul Ţigăneşti. Atunci când ridică voalul amintirilor ce s-a aşezat de mulţi ani peste ţinutul de basm al copilăriei acoperind într-un con tainic al sufletului: bucuriile, tristeţile, înflorirea sau decăderea aşezării dragi inimi ei (pe perioade scurte), căci voinţa şi vigoarea din anii tinereţii mai scăzuseră, văd cum ne înfăţişează într-un tablou fantastic… figurile sătenilor iubiţi, oameni chibziţi şi harnici, iubitori de cîntec şi joc, păstrători de port popular şi tradiţii nemuritoare.
În trupul şi inima acestei fiinţe vii în care, prin puterea şi vraja cuvintelor îmănuncheate în fraze armonioase, găsim recunoştinţa autoarei faţă de prieteni dragi, editori, oameni de înaltă omenie… cu chemare şi dăruire întru slujirea slovei româneşti: George Roca, Dumitru Puiu Popescu, Artur Silvestri căruia îi şi dedică volumul de faţă, Lygia Diaconescu, Vasile Şoimaru, Ovidiu Creangă cel sfătos, Mariana Brăescu-Silvestri, Cezarina Admescu, Ion C. Hiru, George Baciu, Paula Romanescu, Paul Polidor şi mulţi alţii. Cu toţii i-au întins o mână prietenească, au primit-o cu braţele deschise în „marea familie” încurajând-o permanent şi făcând-o să uite că „dezrădăcinarea” care era foarte dureroasă pentru o femeie sensibilă ca ea la anii maturităţii. Aceşti fraţi de idei i-au preţuit talentul şi au admirat-o pentru nobleţea de care a dat dovadă în contactele pe care le-a avut în aceşti ani plini de încercări şi succese mulţumitoare.
Alături de aceşti oameni minunaţi (în România ori pe meleaguri străine) Elena Buică a simţit că-i iubită şi apreciată, iar dumneaei a sădit pentru fiecare (în luminişuri magnifice) câte-o floare aleasă pe care le-a dăruit-o prin cuvinte alese, aşezate în etajera unor capitole de excepţie, mulţumindu-le pentru dragostea lor dezinteresată.
Ce-mi place mai mult la Elena, este optimismul ei, tinereţea cu care calcă înainte fără să-i pese că vremea se tot cerne peste noi. Ştie foarte bine că prin scris rămâne mereu tânără… şi la minte şi la trup, prilej minunat de a-i spune: LA MULŢI ANI!
Elena, să-ţi dea bunul Dumnezeu condei de argint, slove aurite, înţelepte şi pline de iubire… care să-ţi însoţească şi următoarele creaţii.
Fiindcă ştiu că tu poţi înţelege zâmbetul florilor, alintul razelor stelelor cu noroc şi glasul vântului, atenţie: un DOR tulburător îţi va şopri din Telormanul tău iubit că te aşteptăm să vii şi să respiri aerul Ţigăneştilor dragi. Sunt convins că soarele va roşi de emoţie când vei primi sărutul nostru prietenesc, ca răsplată binemeritată pentru un minunat dar ce ni l-ai făcut înainte de Sfintele Paşti – „LUMINIŞURI”.
Fie oraşul Oradea unde şi-a început activitate ca profesor de Limba şi Literatura Română, Bucureştiul, Toronto, Paris, Pickering… citadele impunătoare prin arhitectura construcţiilor, parcurilor şi străzilor, păstrătoare de cultură seculară…, dar tot mai luminos îi apare satul Ţigăneşti. Atunci când ridică voalul amintirilor ce s-a aşezat de mulţi ani peste ţinutul de basm al copilăriei acoperind într-un con tainic al sufletului: bucuriile, tristeţile, înflorirea sau decăderea aşezării dragi inimi ei (pe perioade scurte), căci voinţa şi vigoarea din anii tinereţii mai scăzuseră, văd cum ne înfăţişează într-un tablou fantastic… figurile sătenilor iubiţi, oameni chibziţi şi harnici, iubitori de cîntec şi joc, păstrători de port popular şi tradiţii nemuritoare.
În trupul şi inima acestei fiinţe vii în care, prin puterea şi vraja cuvintelor îmănuncheate în fraze armonioase, găsim recunoştinţa autoarei faţă de prieteni dragi, editori, oameni de înaltă omenie… cu chemare şi dăruire întru slujirea slovei româneşti: George Roca, Dumitru Puiu Popescu, Artur Silvestri căruia îi şi dedică volumul de faţă, Lygia Diaconescu, Vasile Şoimaru, Ovidiu Creangă cel sfătos, Mariana Brăescu-Silvestri, Cezarina Admescu, Ion C. Hiru, George Baciu, Paula Romanescu, Paul Polidor şi mulţi alţii. Cu toţii i-au întins o mână prietenească, au primit-o cu braţele deschise în „marea familie” încurajând-o permanent şi făcând-o să uite că „dezrădăcinarea” care era foarte dureroasă pentru o femeie sensibilă ca ea la anii maturităţii. Aceşti fraţi de idei i-au preţuit talentul şi au admirat-o pentru nobleţea de care a dat dovadă în contactele pe care le-a avut în aceşti ani plini de încercări şi succese mulţumitoare.
Alături de aceşti oameni minunaţi (în România ori pe meleaguri străine) Elena Buică a simţit că-i iubită şi apreciată, iar dumneaei a sădit pentru fiecare (în luminişuri magnifice) câte-o floare aleasă pe care le-a dăruit-o prin cuvinte alese, aşezate în etajera unor capitole de excepţie, mulţumindu-le pentru dragostea lor dezinteresată.
Ce-mi place mai mult la Elena, este optimismul ei, tinereţea cu care calcă înainte fără să-i pese că vremea se tot cerne peste noi. Ştie foarte bine că prin scris rămâne mereu tânără… şi la minte şi la trup, prilej minunat de a-i spune: LA MULŢI ANI!
Elena, să-ţi dea bunul Dumnezeu condei de argint, slove aurite, înţelepte şi pline de iubire… care să-ţi însoţească şi următoarele creaţii.
Fiindcă ştiu că tu poţi înţelege zâmbetul florilor, alintul razelor stelelor cu noroc şi glasul vântului, atenţie: un DOR tulburător îţi va şopri din Telormanul tău iubit că te aşteptăm să vii şi să respiri aerul Ţigăneştilor dragi. Sunt convins că soarele va roşi de emoţie când vei primi sărutul nostru prietenesc, ca răsplată binemeritată pentru un minunat dar ce ni l-ai făcut înainte de Sfintele Paşti – „LUMINIŞURI”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu