Se afișează postările cu eticheta Eseu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Eseu. Afișați toate postările

sâmbătă, 6 august 2011

ÂND VIAŢA DEVINE OPERĂ. – GRIGORE VIERU ŞI POEZIA LACRIMEI SALE

GRIGORE VIERU, CELE MAI FRUMOASE POEZII, Editura JURNALUL, Bucureşti, 2009

A intrat deja în tradiţie ca, periodic, JURNALUL NAŢIONAL să ofere cu generozitate cititorilor săi, CD-uri, DVD-uri şi cărţi de colecţie, de mare valoare patrimonială, la un preţ foarte accesibil, colecţie îmbogăţită cu voci din fonoteca de aur, ori cu lucrări din fondul de carte naţional, fapt îmbucurător pentru marea majoritate a cititorilor care nu ar avea altfel, posibilităţi de achiziţie.
De această dată, luni, 16 februarie 2009 Jurnalul Naţional a avut binecuvântata inspiraţie de a edita la Editura Jurnalul, volumul antologic de excepţie, dedicat memoriei marelui Poet naţional basarabean GRIGORE VIERU, volum numit cu titlul unei colecţii a Editurii Albatros, CELE MAI FRUMOASE POEZII, un tiraj foarte generos de 50.000 de exemplare, care au ajuns în mâinile cititorilor din ambele ţări.

marți, 3 mai 2011

EVENIMENT MAJOR ÎN VIAŢA CREŞTINILOR: BEATIFICAREA PAPEI IOAN PAUL AL II-LEA

CÂND CHIPUL DEVINE ICOANĂ.RITUL BEATIFICĂRII
PAPEI IOAN PAUL AL II-LEA

Motto:

"Pe trotuarul strâmt al lumii, sunt un călător care îţi ţineprivirea îndreptată mereu spre chipul tău, Isuse!"

-Papa Ioan Paul al II-lea-


Dincolo de orice eveniment monden la care participă sute de mii de oameni şi mii de jurnalişti din toate ţările, dincolo de toate ceremoniile regeşti fastuoase, de nunţi, botezuri, divorţuri alepseudo vipurilor iviţi peste noapte, care ţin trează atenţia mediei, dincolo de petrecerile la iarbă verdecu mititei şi bere - cu maneluţe şi ţopăieli pe asudatelea şi pe surzitelea, în stil caragialianesc, ori de show-urile din cluburile de noapte unde tinerii stau cu ochii agăţaţi la mişcările obscene ale animatoarelor,există evenimente creştine unice, care îţi pot marca definitiv existenţa.
 Ele rămân încrustate în scoarţa inimii, chiar dacă se desfăşoară discret, într-o ordine desăvârşită, cu multă pietate şi smerenie creştină.

sâmbătă, 30 aprilie 2011

EXPERIENŢE MISTICE

PRIMĂVARĂ ÎN OAZA PĂCII


            Suntem din nou la Oaza Păcii, Marijanska Zajednica, „Oaza Mira” Bijakovici – fondată în Italia de către părintele Gianni Sgreva, mistic al Patimilor, în 1988. (Adresa este: Comunita „Oasi della Pace” Post Restante, 88266, Medjugorje MO, via Split CROATIE).

            De la gazdele noastre pornim pe şosea  şi coborând spre stânga, mergem pe un drum care coteşte din şosea pe o cărare pietruită, ajungând în faţa unui gard din fier forjat străjuit de două altare din piatră. Pe cel din stânga este sculptat Sfântul Iosif cu Pruncul Isus în braţe, iar pe  postamentul (altar) din dreapta Sfântul Arhanghel Mihail cu o pereche superbă de aripi albe, cu o suliţă în braţe, ucigând un balaur care se află sub picioarele sale. Arhanghelul are îmbrăcăminte de luptă, cu pieptar din zale. Balaurul pare o pasăre uriaşă preistorică, cu gheare şi aripi.