duminică, 20 februarie 2011

Biografie

CEZARINA ADAMESCU
 
Poetă, prozatoare, eseistă, dramaturg, editor şi redactor on-line

O VIAŢĂ ÎNCHINATĂ CUVÂNTULUI
 
S-a născut într-un târziu de toamnă, la 3 noiembrie 1951 în localitatea Galaţi, lângă malul fluviului, în mahalaua de pescari devenită mai târziu, Cartierul Mazepa.
Pitorescul acestei mahalale cu pescarii şi cu fiii acestora, tovarăşii de joacă, este transpus artistic, în anul 2006 în cartea „O gură de copilărie”, tipărită la Editura Arionda, Galaţi.
Din copilărie era numită „Fata Dunării”, pentru că hoinărea pe malul Dunării, alături de copiii mahalalei, Dunărea fiind reperul cel mai însemnat în viaţa locuitorilor acestui areal.
Era al treilea copil al familiei Adamescu, după Ionel, născut în 1940, decedat în 2005 şi Constantin, de profesie ofiţer, mecanic-şef , în navigaţia fluvială.
Părinţii: Arionda Adamescu, născută în 10 aprilie 1919 în Olăneşti Cetatea Albă, o femeie cu totul deosebită şi sensibilă, de la care a învăţat arta de a iubi frumosul, şi-a strâns amintirile şi elegiile într-un volum, apărut în anul 2000, cu o lună înainte de trecerea sa la cele veşnice. Cartea se numeşte: „Mă nasc a doua oară” şi a apărut la Editura Pax Aura Mundi, Galaţi.
Tatăl, Nicolae Adamescu, născut în 27 noiembrie 1917 la Tg. Neamţ, a fost factor poştal. A decedat în anul 1991. De la el moşteneşte simţul artistic, acesta fiind în tinereţe artist de circ şi de teatru ambulant în trupa lui Mazilu.
Bunicul, Gheorghe Adamescu a fost maistru tipograf la Întreprinderea Poligrafică din Galaţi, întreaga viaţă, transmiţând dragostea pentru cuvântul tipărit şi fiului său, Nicolae, care a devenit zeţar în tinereţe, la aceeaşi tipografie şi l-a învăţat, la rândul său, meserie şi pe fiul cel mare Ionel.
Mama, Arionda, a lucrat ani la rând la Difuzarea cărţii, de unde a ieşit la pensie. O dragoste deosebită au avut toţi membrii familiei pentru Cuvântul scris pe care l-au slujit cu credinţă. În casă, se citea mult, de la ziare şi reviste, la cărţi. De asemenea, Radioul public a fost principala sursă de comunicare pe vremea aceea.
Încă de la cinci ani, Cezarina Adamescu asculta Teatru la microfon şi toate emisiunile pentru copii difuzate la Radio şi spunea, tuturor celor care voiau s-o asculte că vrea să devină: „artistă la Teatru la microfon”, iubind-o pe Silvia Chicoş, pe Radu Beligan, pe Constantin Codrescu, Dinu Ianculescu, Tamara Buciuceanu, Horia Şerbănescu şi Radu Zaharescu şi pe toţi marii oameni ai scenei româneşti. De asemenea, maestrul Constantin Moruzan şi regizorul Dan Puican au exercitat o influenţă asupra ei.
Şcoala primară o absolvă între 1958-1966 la Şcoala generală nr. 28 din Galaţi. Se înscrie la Liceul teoretic nr. 2 – „Mihail Kogălniceanu”, cursuri de zi, secţia umanistică, pe care îl absolvă în 1970 cu diplomă de bacalaureat susţinându-şi examenele la Limba Română, Latină şi Filozofie.
Încă din primele clase, manifestă o predilecţie pentru citit, scris, recitat, cântat şi, în general, orice formă de artă. De asemenea, ca particularitate se observă o deosebită atracţie către limbile străine, atât germanice, cât şi latine.
După susţinerea examenului de bacalaureat, se înscrie la cursurile de Steno-dactilografie, de doi ani, din cadrul Universităţii Populare, în perioada 1970-1972, cursuri pe care le absolvă cu nota maximă.
În anul 1971 reuşeşte angajarea la Combinatul Siderurgic din Galaţi, în funcţia de secretară steno-dactilografă la Comitetul Sindicatului, unde lucrează până în 1 noiembrie 1973, când, în cadrul Consiliului Judeţean al Sindicatelor se înfiinţează postul de bibliotecar sindical, pe platforma siderurgică, unde este numită şi îşi desfăşoară activitatea întreaga viaţă în mijlocul cărţilor, post pe care îl deţine până în 1 noiembrie 2002, când se desfiinţează postul şi este nevoită să se retragă din activitate.
Din 1 octombrie 2005 este pensionată anticipat.
În perioada 1972-1974 frecventează cursurile Şcolii populare de artă, secţia Teatru, luându-şi atestatul în actorie. Din 1973 şi până în 1990, face parte din colectivul de teatru semi profesionist, condus de actorul şi regizorul Lucian Temelie. În cadrul acestui colectiv, numit „Teatrul nostru”, joacă peste 200 de spectacole, în oraş şi în ţară, participând la diferite concursuri locale, judeţene şi naţionale. Printre rolurile jucate: Casandra Cantemir în piesa „Vodă Cantemir” a lui Dan Tărchilă, Arina Panteleimonovna în „Căsătoria” de Gogol, Rozalia din melodrama lui Geacomo Geacometti „Moartea civilă”; Ana lui Manole în piesa lui Calistrat Costin „Cetatea” şi altele. Din 1990, acest teatru devine profesionist şi se numeşte TRIANON.
Pasiunea pentru teatru se împleteşte cu dragostea pentru poezie, pentru muzică, pictură, balet, toate speciile artei adevărate.
În anul 1973 se înscrie la concursul de admitere la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de filologie, secţia română-engleză, examen pe care nu-l promovează din pricina unor sutimi de punct.
Înfiinţează în 1973, Biblioteca sindicatului C.S.G., cu zeci de filiale pe platformă, cu un Bibliobuz uzinal şi cu multe rezultate în ceea ce priveşte activităţile biblioteconomice în care se evidenţiază la toate cursurile de perfecţionare de la Bucureşti. În revistele de Biblioteconomie i se publică numeroase studii şi comunicări pe teme de profil şi participă la numeroase întruniri în ţară, unde susţine referate, comunicări şi teme, legate de activitatea Bibliobuzului şi a bibliotecilor volante pe care le înfiinţase de-a lungul anilor.
Toate atestatele la cursurile de perfecţionare a pregătirii profesionale din Bucureşti, sunt luate cu nota maximă. Tezele de Biblioteconomie îi sunt publicate în culegeri şi reviste, cum sunt: „Biblioteconomia”, „Biblioteca”, „Clubul” ş.a. În activitatea profesională, Biblioteca SIDEX SA se află situată totdeauna pe primul loc, în cadrul sistemului de Biblioteci sindicale din judeţ şi din ţară.
În 2002 biblioteca număra peste 45.000 de unităţi de evidenţă. În anul 2000 înfiinţează în cadrul Bibliotecii, CASA CĂRŢII GĂLĂŢENE, amenajată special, unde se întrunesc scriitorii din oraş şi oaspeţii din ţară.
Deşi Biblioteca este mutată în 6 cartiere diferite ale oraşului, activitatea ei nu încetează până în 1 noiembrie 2002. De la această dată, în cadrul Clubului SIDEX-S.A., în decurs de 2-3 zile, întregul fond este distrus şi sustras şi nu se mai pomeneşte de acest patrimoniu.
Dragostea pentru muzică o face să-şi cumpere, în anul 1980, un pian vienez, Schule von Bossendorfer, Ant Pohorny im Wien, şi învaţă să cânte după partituri, studii şi game, apoi primele menuete şi mici fragmente din marile opere simfonice. Peste 9 ani, este nevoită să-şi vândă pianul pentru a-şi edita o carte, numită „Umilinţă şi măreţie”.
Dragostea pentru muzică s-a transmis de la tatăl, care cânta la vioară, iar fraţii au învăţat să cânte la chitară, mandolină, acordeon, muzicuţă. Mama Arionda avea o voce frumoasă şi cânta arii din opere româneşti şi străine, „Ana Lugojana”, „Vânzătorul de păsări”, „Lăsaţi-mă să cânt”, „Liliacul”, „Văduva veselă”, „Traviata”, fragmente pe care şi copiii le învaţă foarte repede.
În anul 1980, dă admitere la Facultatea de Drept din Iaşi dar, nici de această dată, nu promovează.
Abia în 1993 se înscrie la Universitatea din Bucureşti, la Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar, la specialitatea Teologie Didactică, limbi clasice, pe care o absolvă în 1999, când îşi dă licenţa la Iaşi, la Academia de Ştiinţe Teologice, absolvind facultatea cu media generală 9,42 şi la examenul de licenţă obţine media 9,62, cu o lucrare de excepţie, de 500 de pagini, tipărită cu puţin timp înainte, la profilul Teologie-dogmatică, Mariologie, lucrare intitulată: „Iată Mama ta! Semnificaţia cultului marian în Bisericile Catolică şi Ortodoxă”, teză la care ia nota maximă, cu indicaţia expresă de a urma Doctoratul în Teologie.
În toamna anului 1999 dă admitere şi reuşeşte la examenul de doctorat.
Din motive familiale şi de sănătate nu mai poate susţine examenele în continuare.
În 1980-1982 frecventează cursurile de pian, teorie şi solfegii ale Universităţii populare din Galaţi, Şcoala populară de artă, şi cursurile de limba germană ale aceleiaşi Universităţi.
Întreaga viaţă o dedică studiului, cărţilor de orice fel şi artei.
În 1982 îi apare prima poezie în ziarul local „Viaţa Nouă”, în 19 septembrie. E vorba de un poem de toamnă.
Activitatea literară este împletită cu cea artistică într-o veritabilă boemie poetică, presărată cu mici jertfe, ore nedormite, neglijarea vieţii personale în favoarea celei artistice. Pune un accent deosebit pe spiritualitate, este condusă de simţul artistic, căruia i se dăruie total.
Cum a început să scrie? Firesc, dintr-o stare de necesitate şi de „urgenţă lirică” , ca şi când s-ar afla în legitimă apărare. Primele poezii apar la o vârstă fragedă, dar nu are curajul să le arate nimănui, strângând într-un caiet, de nimeni ştiut, „averile ei” spirituale. Abia la 16 ani are curajul să arate prima poezie cuiva. La cenaclul de pe platforma siderurgică, deşi este secretară mulţi ani, nu-şi dezvăluie aspiraţiile poetice, decât în 1982. Atmosfera cenaclului îi este foarte dragă şi familiară, nu numai la cenaclurile de poezie şi proză, dar şi la cele umoristice: „Păstorel Teodoreanu” – condus de umoristul Paul Dumitrescu, dar şi la cenaclul „Verva” – al umoriştilor gălăţeni, condus pe atunci de reputatul epigramist Florin Cristea, iar actualmente de umoristul Ion Moraru. Aici îi cunoaşte pe umoriştii gălăţeni: Dan Căpruciu, Constantin Cristian, Iulian Bostan, Nicolae Precupeţu, Gheorghe Enăchescu,Vasile Bârzu şi mulţi alţii, care sunt şi astăzi premianţi ai concursurilor şi Festivalurilor de Umor.
În cadrul cenaclului „Verva”, devine cunoscută, prin publicarea în diverse reviste umoristice: „Urzica”, „Epigrama”, „AG pe rime” şi a Antologiilor de epigramă naţionale de epigramă, publicate în ţară.
Frecventează şi chiar conduce Cenaclul „Ştefan Petică” din cadrul Casei de Cultură, cenaclu care devine Noua Şcoală de Frumos şi desfăşoară aici o activitate prodigioasă, cu emisiuni la radiodifuziunea şi televiziunea locală, cu spectacole de muzică şi poezie în diferite locaţii, dar în chip deosebit la căminele de bătrâni, orfelinate, aziluri, spitale, împletind activitatea caritativă cu cea artistică.
Paralel cu acestea, îndrumă pe mulţi tineri debutanţi, scriind cronici, prefeţe, alcătuind antologii sau promovându-i, în diferite publicaţii la care are acces. Este deţinătoarea a numeroase premii literare şi artistice, pentru: proză scurtă, scenariu film, poezie, eseu, recitativ, poeme scenice, montaje literar-artistice şi muzicale.
Din anul 2003 este membră a Cenaclului literar „Arionda”, din cadrul Şcolii nr. 33, condus de bibliotecara şi scriitoarea pentru copii, Olimpia Sava.
În perioada 1991-2004 participă regulat la şedinţele Cenaclului „Anton Holban”, din cadrul Casei Corpului Didactic din Galaţi, condus de prof. Constantin S. Dimofte. Aici îşi lansează cele mai multe volume de poezie şi de proză apărute.
În 1987 debutează editorial cu volumul de versuri „Arhipelagul visării”, Editura Litera, Bucureşti, volum ilustrat de artistul Done Stan.

Nu a făcut parte din nici un partid politic, nici înainte de 1989 şi nici în prezent. Aşa cum mărturisea de curând Raisa Vieru despre marele poet Grigore Vieru: “Partidul lui a fost Limba Română şi Poezia”, Cezarina Adamescu a aşezat deasupra tuturor partidelor politice, Limba şi Literatura Română.
ACTIVITATE LITERARĂ : 
Debut literar : luna septembrie 1982, la cotidianul ”Viața nouă” din Galați cu un poem de toamnă.
În revista ”Luceafărul” i se publică sub pseudonimul SIMONA CONDOR, mai multe cicluri de poeme la rubrica ”Atelier literar” a lui Geo Dumitrescu. Sub același pseudonim, revista ”Convorbiri literare” îi publică în ianuarie 1984, un ciclu de poeme. Revista ”Tomis” o debutează cu numele adevărat cu un grupaj de poeme.
În martie 1985, citește la Cenaclul ”Numele Poetului”, manuscrisul ”Dioptrii pentru suflet”, iar cu cest prilej, Cezar Ivănescu a afirmat : ”Atestă o vocație certă.(…) Credem în evoluția fericită a acestei poete”.
Laureată a numeroase concursuri de poezie, proză, reportaj, naționle și județene.
Premii recente: În anul 2003, Premiul Societății Scriitorilor ”C. Negri” filiala Ploiești, pentru două volume: ”Autograf pe lumină” și ”Spațiu târziu”, apărute, primul la Editura Pax Aura Mundi, Galați și cel de-al doilea, la Ed. Arionda, Galați.
Ultimul premiu : anul 2007, al Revistei ”Dunărea de Jos”, pentru ”călătoria în patria neasemuită a cuvintelor”.

DEBUT EDITORIAL :

-În anul 1987, debutează cu volumul de poeme : ”Arhipelagul visării”, Editura Litera, București, volum ilustrat de Done Stan și remarcat de critică în paginile revistelor : ”Luceafărul”, ”Convorbiri literare”, ”Viața Nouă” Galați, ”România Literară”; ”Acțiunea” – Galați.
-În anul 1991, Ediura Porto Franco din Galați îi publică volumul de versuri pentru copii ”Primăvara face pozne”, ilustrat de artista plastică Anca Tofan.
-Între 1992-1994 conduce Cenaclul literar-muzical ”Ștefan Petică redivivus. Noua Școală de Frumos”.
VOLUME PUBLICATE :
. Arhipelagul visării, poeme, Ed. Litera, București, 1987. Ilustrații : Done Stan;
. Primăvara face pozne, poezii pentru copii, Ed. Porto Franco, Galați, 1991, Ilustrații: Anca Tofan;
. Dioptrii pentru suflet, poeme spirituale, Ed. Porto Franco, Galați, 1996.
. Cartea cu îngeri, poeme pentru copii, Ed. Porto Franco Galați, 1997. Ilustrații: Mariana Ștefanache;
. Mysterion, poeme, Ed. Alma, Galați, 1997. Ilustrații: Angela Cioltan;
. Iată Mama ta! – compendiu de mariologie, Editura Alma, Galați, 1998;
. Umilință și măreție, proză spirituală, Editura pentru literatură și artă GENEZE, Galați, 1999;
. Pistruiații din orașul Azuro, poveste feerică pentru toate vârstele, Editura Istru, Galați, 1999, Ilustrații: Angela Holca;
. Departele și aproapele, poeme spirituale, Eitura Presa Bună, Iași, 1999, Ilustrații: Angela Cioltan;
. Cuvinte de împărtășire, reflecții spirituale, Editura Presa Bună, Iași, 1999, Ilustrații: Angela Cioltan;
.Cuvinte de împărtăşire, ediţia a II-a, Editura Presa Bună, Iaşi, 1999.
. Prilej de aproape, poeme, Editura Arionda, Galați, 1999, Ilustrații: Aurelia Călinescu;
. Palatul lunii, 88 de povești poematice, Editura Diagonal, Bacău, 1999, Ilustrații: Angela Holca;
. L”Ange Etienne, Traduit du romain par Constantin Frosin, Ed. Arionda, Galați, 2000; Illustration: Angela Cioltan;
. Prizonier din iubire, itinerar spiritual, Ed. Presa Bună, Iași, 2000, Ilustrații: Angela Cioltan;
. Anotimpuri franciscane, itinerar spiritual, Editura PAX AURA MUNDI, Galați, 2001;
. Dimineți nelocuite sau Îngerul Esteban, Editura PAX AURA MUNDI, Galați, 2001;
. Dreptul la nemurire sau Nichita AZI, Editura PAX AURA MUNDI, Galați, 2002;
. Mai frumoasă ca raiul, florilegiu marian, Editura PAX AURA MUNDI, Galați, 2002:
. Un poem numit Francisc, poezii, Editura PAX AURA MUNDI, Galați, 2002;
. Ca o pasăre Ibis, sau Nichita AZI, Editura PAX AURA MUNDI, Galați, 2003;
. Spațiu târziu, Poeme de sfârșit și de început de mileniu, Editura Arionda, Galați, 2002, volum premiat de Societatea Scriitorilor ”C. Negri,”
filiala Ploiești, pe anul 2003;
. Povestea din cuvânt, povești pentru copii, Editura PAX AURA MUNDI, Galați, 2003, Ilustrații: Angela Cioltan;
. Meditații la Poarta Mileniului, repere morale, Ed. Presa Bună, Iași, 2003, Ilustrații: Angela Holca;
. Autograf pe lumină, poeme, Ed. PAX AURA MUNDI, Galați, 2003, Ilustrații: Emeric Chvala, volum premiat de Societatea Scriitorilor ”C.Negri”, filiala Ploiești, pe anul 2003;
. Dumnezeu la prima vedere, exerciții de gândire creștină, Ed. PAX AURA MUNDI, Galați, 2003; Ilustrații: Angela Cioltan;
. Când sfinții se întorc acasă, florilegiu antonian, Editura Arionda, Galați, 2004;
. Alena, pințesa tristeților albe, poveste feerică pentru copii, Editura Arionda, Galați, 2006, ilustrații : Angela Holca;
. Povestea fiului pribeag, istorisiri biblice versificate, Editura Arionda, Galați, 2006;
. Povestea Prințului Cenușiu, piesă de teatru pentru copii, Editura Arionda, Galați, 2006. Ilustrații: Angela Holca;
. Singurătăți împreună, rondeluri în coriamb, Editura Arionda, Galați, 2006;
. Vorbește-mi despre mine! Microroman, Editura Arionda, Galați, 2006;
. A înviat precum a zis, Alleluia! Poeme pascale, Editura Arionda, Galați, 2006;
. Acum și în cele din urmă,poeme psaltice, Editura Arionda, 2007;
. Monumentul cărții și mucenicia cuvântului, exegeze și portrete spirituale, Editura Ariolnda, Galați, 2007;
. Busuioc de cuvinte, exegeze și portrete, Editura Arionda, Galați, 2007;
. Feerie de Crăciun, poem scenic, Editura Arionda, Galați, 2007;
. O gură de copilărie, Editura Arionda, Galați, 2006. Ilustrații: Angela Cioltan-Zainea;
. Temei de rămânere, 12o de poeme într-un Poem de iubire, Editura Arionda, Galați, 2007;
. Cântecul Cezarei într-o sumă de ipostasuri, Editura Arionda, Galați, 2007;
. Cântecul sinelui, poeme, Editura Arionda, 2007;
. Logodnă mistică, poeme, Editura Arionda, 2007.
. Vârstele spiritului, volum de versuri apărut la Editura Arionda, 2008
. Pr. Anton Demeter O.F.M.Conv. și Cezarina Adamescu, Cununița fecioarei. Volum comemorativ la împlinirea a jumătate de veac de la martiriul Veronicăi Antal, Editura Arionda, Galați, 2007.
.Ultima logodnă – 333 de sonete de iubire, Editura Arionda, Galaţi, 2008;
. 99 de anotimpuri – fără Nichita, volum comemorativ, Editura Sinteze, Galaţi, 2008;
.Din primvară până-n vară, teatru poetic, Editura Semănătorul, 2008;
. Desaga cu suflete, povești experiment – nesfârșite, Editura Online, iunie, 2008;
. De când te-aștept, au înflorit magnolii, 111 sonete neînchipuite;Editura Online, iunie 2008;
. O nuntă de cuvinte, 111 sonete pierdute și regăsite, Editura Online, iunie 2008;
. Sculpturi pe o boabă de orez, panseuri lirice, Editura Online, iunie 2008;
. Singurătăți împreună, rondeluri, Editura Online, iunie 2008;
. Întâlniri cruciale, exegeze şi portrete literare, Editura Semănătorul, 2008;
. Personaje preferate din desene animate, Cărticica românească de copii, 2008;
.Trei volume colective, împreună cu membrii cenaclului Arionda :
. Buchet pentru cei mici, Editura Pax Aura Mundi, Galați, 2006;
. Zâmbete pentru copii, Editura Pax Aura Mundi, Galațai, 2007;
. Călătorie de vis, poeme, Toate aceste volume sunt ilustrate de Angela Cioltan Zainea;
Prezentă în Antologia de epigramă a lui Ion Cristea Geană – ”Săgețile Afroditei”
Epigramiste din România, Editura Vimar, București, 1997;
. Pledoarie pentru Epigramă – antologie alcătuită de Gheorghe Culicovschi, Editura Ridendo, Câmpina, 2007;
. Umor la Mila 8o, antologie de umor apărută la Editura Alma Galați;
. Prezentă în paginile unor reviste și almanahuri.

ACTIVITATE LITERARĂ ȘI PUBLICISTICĂ ÎN PREZENT :

În perioada 2001-2004 a fost redactor șef la revista de spiritualitate mariană ”Steaua Dimineții”, 13 numere cu apariție trimestrială, editată de Asociația Internaţională Armata Maicii Domnului;
În prezent este redactor la revista VIAȚA DE PRETUTINDENI, Arad, precum şi la revista “Dor de Dor”, din localitatea Dor Mărunt, Editor la CĂRTICICA ROMÂNEASCĂ DE COPII, revistă ARP-online, redactor la revista germană AGERO-STUTTGART, din luna ianuarie 2009;
Colaborează la revista ”Mesagerul Sfântului Anton”, editată la Padova, revistă de spiritualitate franciscană, editată în 32 de limbi şi prezentă pe tot globul.
Colaborează la revista ”Lumină Lină”, Revistă de spiritualitate și cultură românească editată la New York, sub redacția Pr. Dr. Theodor Damian;
Colaborează la revista ”Vestea Bună”, revistă de cultură și spiritualitate din Răducăneni, Iași, la ”Dunărea de Jos” Galați; ”Sinteze literare”, Ploiești; ”Jurnal Universitar”; ”Danubius” a Universității cu același nume din Galați, ”Realitatea” – Galați; ”Șansa ta” – revistă a Universității Danubius Galați, Revista On-line ”O carte pe zi”, Publicație ARP; Revista online ”Monitor cultural”; editată de Asociația Română pentru Patrimoniu; Revista online ”Ecoul” publicație ARP; Revista de informație culturală online ”Analize și fapte” ARP; Revista online ”Cărticica românească de copii” publicație ARP; ”Universul cărților” – publicație online, editată de ARP; Revista ”Sinergia” Ploiești, revista online ”Prosaeculum” din Focșani și ”AG pe RIME!”, Ploiești, ș.a.
COLABORĂRI EXTERNE:
-Revista “AGERO” Stuttgart, Germania;
-Revista “LUMINĂ LINĂ”, – New-York;
-Revista “Iosif Vulcan”, Australia;
-,,Roumanian-American writers in New-York” – cu texte de critică şi exegetică literară;
-“Caietele de Sud-Est” a Cercului se Românistică “Saint Raphael”.
-Revista “Iosif Vulcan” – din Australia, al cărei director este scriitorul Ioan Miclău.
Apare pe numeroase bloguri ale diferiţilor autori români şi străini, cu articole, poezii, proză, critică literară.
-Membră a Societăţii Scriitorilor “Costache Negri” din luna octombrie 1996, al cărei preşedinte este poetul Sterian Vicol.
-Membră a LIGII SCRIITORILOR DE EXPRESIE ROMÂNĂ DE PRETUTINDENI, filiala Iaşi. Preşedinte: Constantin Toni Dârţu.
Prezentă în paginile revistelor on-line ale Asociației Române pentru Patrimoniu: Monitor cultural, Ecoul, Analize și fapte, Neamul Românesc, Analize şi fapte, Noua Arhivă românească, O carte pe zi, Epoca, Luceafărul românesc, Viaţa Literară, Cărticica românească de copii, Universul cărților, Tânărul scriitor, Dor de dor, din localitatea Dor Mărunt, ProSaeculum-Focşani, Oglinda Literară Focşani, Contraatac-Adjud, Viaţa de pretutindeni, Arad, cu diferite articole, exegeze, evocări și poezii, panseuri ș.a.
Prezentă în paginile revistelor de spiritualitate: “Slova creştină”, “Glas comun”; “Gânduri pentru suflet. Catolica Galaţi”, Mesagerul Sfântului Anton de Padova, Lumina creştinului, Iaşi.
În iunie 2008, Editura On-line i-a publicat volumul de povești poematice: ”Desaga cu suflete” – povești experiment nesfârșite, volumele de sonete: ”De când te-aștept au înflorit magnolii” și ”O nuntă de cuvinte”; volumul de panseuri lirice ”Sculpturi pe o boabă de orez”, poeme într-un vers, distihuri, terţine, catrene, şi volumul “Singurătăţi împreună”, rondeluri în coriamb– iar în luna august 2008 a apărut la secţia critică, cu volumul de exegeze “Întâlniri cruciale”, care însumează peste 400 de pagini, un document de excepţie despre scriitorii români de ieri şi de azi. În luna noiembrie, aceeaşi editură Semănătorul, îi publică volmul de teatru poematic “Din primvară până-n vară”.
Prezentă în Biblioteca On-line cu volumul ”O gură de copilărie sau Vârstele CezAriondei”; cu volumul de exegeze și portrete spirituale ”Monumentul cărții”, Editura Arionda, Galați, 2007, cu volumul ”Busuioc de cuvinte”, exegeze și portrete spirituale, Editura Arionda, Galați, 2007 şi volumul de versuri “Vârstele spiritului” apărut la Editura Arionda, 2008. “Când sfinţii se întorc acasă” – florilegiu antonian, apărut la Editura Arionda, Galaţi, 2004; “Povestea fiului pribeag” – scenete biblice versificate; Editura Arionda, Galaţi, 2006; “Ultima logodnă – 333 de sonete de iubire”, Editura Arionda, Galaţi, 2008; “99 de anotimpuri fără Nichita”, volum comemorativ, Editura Sinteze, Galaţi, 2008.
De asemenea este prezentă cu două referinţe critice şi cu un grupaj consistent de poeme, în Antologia de poezie românească NOUL ORFEU – a Asociaţiei Române pentru Patrimoniu şi în Antologia ROMANUL MINIMALIST, cu o intervenţie în proză şi romanul minimalist: “Vorbeşte-mi despre mine – sau Înger în oglindă”. 
REFERINȚE CRITICE :
. Cezar Ivănescu, ”Numele Poetului”, București, Luceafărul, nr. 1201 din 11 mai 1985, pag. 5;
. Laurențiu Ulici, ”Vitrina”. În ”România Literară”, București, nr. 47, din 19 noiembrie 1987, pag. 1;
.Val Condurache, ”Prima Verba”, Iași, ”Convorbiri literare”, nr. 1125, nr. 9 din septembrie 1988, p. 15;
.Alexandru Horia, ”Căutarea tonului”. În: ”Luceafărul”, București, nr. 1357 din 14 mai, pag. 2;
.Colceriu Nicolae, ”Cronică literară”, În : ”Viața Nouă” nr. 12693 din 6 septembrie 1987, pag. 2;
. Viorel Dinescu, ”Rocade”, În: ”Acțiunea”, nr. 131, din 31 iulie 1992, p.2;
. Constantin Dimofte: ”Cezarina Adamescu și fascinația absolutului”, Revista ”Școala gălățeană”, nr. 54, din februarie 1997;
. Victor Sterom : ”Cărți și semnificații” ”Ca o pasăre Ibis sau Nichita Azi”. În: ”Tomis” nr. 3 martie 2003;
. Revista On-line ”O carte pe zi” recenzia: ”Monologul doimii”, de Emilian Marcu în data de 21 martie 2008;
. ”Cezarina Adamescu – ”Substanța trăirilor autentice – o concentrare semantică” În: ”Agora literară”, Publicație editată de Liga Scriitorilor din România, Anul I, nr. 1, aprilie 2008, pag. 12;
Victor Sterom – Cronică la volumul ” Singurătăți împreună” – În : Revista VIAȚA DE PRETUTINDENI, Anul III, nr. 8-12 (31-35) Decembrie 2007, p. 141;
.A.G. Secară: ”Pagini pentru marțienii cuminți” – cronică la cartea ”Autograf pe lumină”, Revista: ”Dunărea de Jos” Galați, august 2005, pag. 18;
A apărut în manualul de LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, auxiliar didactic pentru clasele a V-VI-a, autori : Laila Citic, Gabriela Ciubotaru și Maria Brăilescu, Editura Europolus, Galați, 2004, cu povestea didactică ”De-a cuvintele”.
A apărut în culegerea ”Antologie pentru copii” editată de Revista de Pedagogie, 1995, cu 11 poezii pentru copii;
Prezentă în paginile ”Almanahului Dunărea de Jos” cu o exegeză despre scriitorul Alexandru Miran, Galați, 2007;
Prezentă cu 10 poeme în “Antologia de literatură Dunărea de Jos”, vol. I, Poezie, Editura Dunărea de Jos, Galaţi, 2008.
Prezentă în antologia de poezie şi proză DOR DE DOR, cu zece pagini de sonete, editată sub îngrijirea scriitorului Marin Toma din localitatea Dor Mărunt.
Prezentă în paginile cotidianului ”Vața Liberă” cu diferite articole, eseuri, poeme, exegeze, poezii, panseuri etc.
Numeroşi sunt cei care şi-au exprimat părerile critice în legătură cu creaţia autoarei. Redăm mai jos, câteva din aceste referinţe critice:
„Cezarina Adamescu – Îmblânzitoarea cuvântului”: „A avea curajul de a pretinde, cronicăreşte vorbind, că parcurgând o carte nouă ai şi reuşit să descoperi ceea ce autorul a sădit în ea cu trudă, cu migală şi cu multă dragoste seminţe ce vor încolţi în sufletele cititorilor ei, nu înseamnă altceva decât o neiertătoare trufie. Iată că mie, şi cu toată responsabilitatea o spun, această nouă carte a Cezarinei Adamescu mi-a creat atâtea iluminate stări ce nu pot fi spuse decât întro altă carte de aceeaşi dimensiune. Ei bine, eu, mă simt înruşinat de o neputinţă amară în faţa încercării de esenţializare, când vrei să spui cât mai multe întro pagină ce aş vrea-o îndumnezeită aşa cum sunt sonetele Cezarinei Adamescu. Cu atât mai mult când este vorba de nemuritorul Sonet, binecunoscut ca destul de pretenţios între formele fixe ale Poeziei Cezarina Adamescu dă în această nouă carte măsura propriei sentinţe a unui spirit în permanentă căutare de lumină şi ne deschide uşa către lumi tulburător de liniştitoare prin siguranţa care ţi-o impune, prin cosmogonice plimbări în dorinţa noastră ancestrală de a ne apropia cât mai aproape de Lumina Lină a lui Dumnezeu. Rar mi-a fost în ultimul timp să mi se facă un asemenea dar ! Şi cum apariţia unei cărţi este o sărbătoare şi o victorie a Spiritului asupra involuţiei şi decăderii aş avea curajul să afirm că sărbătoarea la care asistăm acum este una sfântă şi binevenită care ar trebui să lumineze la căpătâiul fiecărui somn neliniştit.” (Constantin Ghiniţă, Mărăşeşti, Septembrie 2008 – Text aflat pe Coperta a IV-a a cărţii: „Ultima logodnă”, 333 de sonete, Galaţi, Editura Arionda, 2008).
„Încerc să-mi „reglez” ritmul vital… Deocamdată este bine! Şi va fi şi mai bine, cu ajutorul Celui de Sus…dar şi prin Mirul şi Zăpada, Flacăra şi Înaltul Celest al Contemplării – venite din partea dvs.! M-au bucurat mult rândurile profund emphatice, ale dlui Constantin Dimofte despre Lacrimi de mir (poate exista o anume preţiozitate pedantă, în silul domniei sale – deh, aşa-s criticii, unii… – doar la dvs., în recenzii, am citit, pe urmele de zăpadă, limbile de flăcări ale empathiei entuziasthe!!! – nu-i nimic oximoronic! – …dar dl Dimofte nimereşte drept la ţintă/ esenţial/ Adevăr!):
“E uşor de sesizat la această prodigioasă natură eminamente liric, care este poeta Cezarina Adamescu, o sensibilitate care porneşte dintr-un nucleu al incendierii şi exultanţei, dar care se temperează la suprafaţă prin determinanţi etici, astfel, încât ceea ce apare capătă expresia de mir a echilibrului şi grandorii crescute pe solul proliferant al uimirilor şi bucuriilor din revelaţie.
De la începutul volumului Zăpada în flăcări, motto-ul lui Yannis Ritsos impresionează, zguduie inimile cele amorţite, ale epocii noastre:
“Vezi tu, Joliot, dragostea cântăreşte mai greu decât ura – şi palma ne flămânzeşte de strângerea unei mâini, încât ar strânge şi palma duşmanului nostru.”
…Apoi, splendidă struna Orfeului dvs. personal (Acest poem) “Doar Selene/ se atârnă de gâtul / acestui poem/   numai bun de făcut semnul crucii/ pe pernă…”
Şi nu mai puţin: “FIINDUL ŞI DURUTUL: Pune-mi, Doamne, o hlamidă( din scaieţi şi pălămidă/ iar pe cap în loc de crini /o cunună de ciulini.// Cu o lance vino drept / şi străpunge-mă în piept. / Când mi-s gândurile valma/ bate-mi cuiul sfânt în palma //Palma care te trădează/ şi îmi ţine mintea trează./ Care-mi ţine proaspăt lutul / cu fiindul şi durutul. // Pune-mi sufletul în frâie / sau striveşte-l sub călcâie…”
Sau, încă! (incredibila mistică a Focului!): “MERS PE FOC: Mers cu tălpile / pe foc / ca să uiţi de noroc.” Sau superba metanoia de/prin Logos: “ÎNTR-O CHILIE: Îmi lepăd dragostea fierbinte/ într-o chilie/ de cuvinte…”
…Haiku-uri de o extremă sensibilitate fremătândă…E şi liniştea Mirului, e şi fierberea Elixirului (“evropenesc”-faustic, uneori…, abisal şi ameţitor de înalt creştin, de cele mai multe şi frumoase ori!)…Este o metanoia a Ţzării Cireşului Înflorit, în Ţzara Chiliei Florii-Hristos/Trandafirul… ( Scrisoare de la Prof. ADRIAN BOTEZ).
„Din ciclul de versuri „Singurătăţi împreună” am apreciat mult puritatea inspiraţiei, bogăţia limbii şi extraordinara rigoare formală. Folosirea consecventă a coriambului în peste treizeci de poezii, totalizând sute de versuri este o mare realizare şi o performanţă unică în literatura română”(Alexandru Miran, poet şi traducător din limba elină. Pe coperta a IV-a a volumului „Singurătăţi împreună”, Editura Arionda, Galaţi, 2006).
„Rar am întâlnit suflet mai bântuit de nostalgie, de umbre, de dor şi de speranţă, cum este sufletul poetei Cezarina Adamescu: „Dor de senin/ nu mai ascult passacaglii/ pasărea spin/ sparge cu ciocul vitralii./ Hălăduind/ spre un târm fără umbre/ ca nefiind/ moartea să nu mă adumbre.// Parc-a fost ieri/ singură-n propria nuntă/ spre nicăieri/ astăzi mai sunt doar o suntă./ Pasărea spin/ sparge cu ciocul vitralii/ dor de senin/ nu mai ascult passacaglii”.
Poeta Cezarina Adamescu – în tot ce scrie – mizează pe funcţia lirică a notaţiilor ludice, ştiind – ori intuind – că poezia în sine presupune substanţa trăirilor autentice proprie sentimentelor şi gândirii, reprezentând o concentrare semantică a acestora.” (VICTOR STEROM, „Substanţa trăirilor autentice – o concentrare semantică” – Agora literară, aprilie 2008).
„Crezând în adevărul ultim şi unic al Poeziei, poeta îşi simte sufletul bolnav de o neistovită patimă orfică şi căreia îi caută înţelesurile în „harul ceresc”.
Domnia sa încearcă să-şi vindece spaimele de vid existenţial, închipuindu-se călător singuratic, călcând ca un apostol al nădejdii, peste valuri înalte, cu fiinţa încărcată de vise şi încercând magia de a uni Pământul cu Cerul, prin forţa descântecului.
Forţa transformatoare, vindecătoare a Artei este imensă tocmai pentru faptul că ea se naşte din iubire. Iubirea e singura ce poate să înalţe catedrale spre Dumnezeu, fiind şi unicul material de construcţie.” ( Constantin S. Dimofte, „Cezarina Adamescu şi fascinaţia absolutului” – Şcoala Gălăţeană, Nr. 54/ februarie 1997).
Scriitoarea Ioana Stuparu – Bucureşti: “99 de anotimpuri” a numărat scriitoarea Cezarina Adamescu, în luna lui octombrie, anul 2008. Atât a trecut de la plecarea lui Nichita Stănescu în lumea necuvintelor. “Un sfert de veac fără Nichita”, îşi strigă în scris nealinarea Cezarina Adamescu, parcă simţindu-se vinovată ca a trecut atâta timp de adăstare, de rămânere pe un alt tărâm. Şi din prea multă iubire faţă de cel plecat, i-a dedicat volumul de poeme, intitulat: 99 de anotimpuri fără Nichita. Volum comemorativ 1983-2008, pe care l-a publicat la Editura Sinteze. Şi nu e primul volum de poezie dedicat mult admiratului şi iubitului Nichita. În poemul de început al volumului mai sus amintit, autoarea face următoarea destăinuire: “Crezum/ c-o să fiu numai scrum/ praf şi tină;/ că n-o să mai fiu nicicând/ spic de lumină/ Fără tine crezum/ că n-o să mai fiu/ nicicum”(pg. 7). Bolnavă de Nichita şi opera sa, Cezarina Adamescu scrie la pg. 131: “Mi-e iarnă şi ning de Nichita/ şi-un duh angelic mă fură/ mă bate cu fluturi pe gură/ cu nemiluita./ Împărtăşeşte-te, îmi spune,/ din trupul cu răni al Cuvântului/ venit în lume smerit/ să se cunune cu poezia/ cea care atât de mult l-a iubit”. (Revista online Agero-Stuttgart).
“Cartea, în întregul ei, este un imn de slavă, închinăciune şi recunoştinţă faţă de izvorul veşnicei tămăduiri al adevărului şi frumuseţii dumnezeieşti invocate să se reverse peste pacea sufletelor noastre.
Doamna Cezarina Adamescu posedă intuiţia sigură a adecvării lingvistice şi creării de atmosferă în direcţia adresării mesajului poetic, astfel încât să evite preţiozităţi şi abstracţiuni terminologice şi ideatice care ar face imposibilă comunicarea cu o recepţie neexperimentată, nespecializată. Cuvântul autoarei este vocabula simplă, familiară, caldă şi nădăjduitoare a copilului destăinuindu-se în bucuria neştiutoare a jocului, în farmecul însufleţitor şi robust al lucrului şi gestului mărunt peste care simţi mereu respiraţia caldă şi mângâiertoare a misterului divin proteguitor.” (Constantin S. Dimofte, ”Cartea cu îngeri” – o carte a candorilor” – În: “Şcoala Gălăţeană”, Nr. 62/ ianuarie 1998).
“Recenziile literare, cronicile, exegezele, analizele”, portretele (chiar dacă nu sunt realizate “cu instrumentele criticii moderne”) ne arată un cronicar silitor, binevoitor, mare iubitor de Carte, mereu pregătit s se bucufre de cartea şi de Omul care a scris-o…” (A. G. Secară, despre volumul: “Monumentul Cărţii şi mucenicia Cuvântului”, În: “Domninus”, Galaţi, an 8 nr. 86, martie 2007).
“Vârstele spiritului” – duc spre Dumnezeu. “Cezarina Adamescu la a 50-a carte!”, apărut la Editura Arionda, noul volum poartă un titlu semnificativ pentru a 50-a carte, el cuprinzând poeme scrise începând cu anul 1983. “Aproape de mirare” se numeşte “vârsta” din 1983. Iată ce scria Cezarina atunci: “Selene/ răneşte cu secera/ pruncii nenăscuţi/ ai făgăduinţei” (“Dincotro?”) Următorul grupaj, “Dialectica emoţiei”, datează din 1986. Poeta se vede “Dincolo de toate acestea/ eu/ treaptă cu treaptă străbătând/ dialectica emoţiei…” “Din 1987 selectează alte poeme, sub titlul de altă nuanţă, “Iubiri necesare”. Iată în întregime, scurtissima: “Tu”: “Cât mă uimeşti!/ Fără să simt/ mă locuieşti”. ( Ion Manea, Viaţa Liberă, / 3 octombrie 2008).
“Fibra lirică structurală a poeziilor sale o aşează pe filiaţia Nichifor Crainic-Vasile Voiculescu-Lucian Blaga-Radu Gyr. Discursul său poetic este un imens şi nesfârşit rug de iubire, care surprinde frumuseţea arderii sale pe altarul prieteniei pure şi al devoţiunii divine. Mesaj zamolxian, în ideea că moartea este o neîntreruptă reîncepere. Arderea transmisă în fiorul său poetic se revarsă în sufletul cititorului cu valuri de generozitate, bucurie, optimism şi devoţiune totală “scriind în genunchi/ mănunchiuri de rugi”. Toate poeziile sale curg ca o apă lină cu multiple mesaje de umanism, blândeţe, modestie, pioşenie, dragoste divină. Să amintim numai câteva titluri: “Duc in altum”; “Altar, Icoană, Căpătâi”; “Îţi scriu pe albastru”; “Meteorit în lacrima cerului”. (Năstase Marin, “Călătorie de vis”, În: Şcoala Gălăţeană, nr. 146/ februarie 2007).
“Cezarina Adamescu – Mysterion – Editura Alma, Galaţi, 1997, cu scurte prezentări de Sterian Vicol, Apostol Gurău şi Dumitru Pricop. Poeme înscrise între linişte şi nelinişte, ca nişte lacrimi de mir scurse din bolta cerească a inimii, scrie poeta Cezarina Adamescu în această carte.
Reflecţia dă aici simplitate versurilor. Păstrând elementele de strălucire şi sugestivitate, se afirmă suveranităţile lăuntrice. Crezurile acestei etape sunt desenate cu limpezime sufletească.
“Înserarea ne adulmeca prin vitralii./ Oficiam ritualul tăcerii./ Amintirea sde strecurase tiptil pe sub uşă./ Prezentul se estompa simţitor în oglinzi./ Aveam trupuri fosforescente, fierbinţi./ Însingurarea ne istovise cu încetul./ Stăteam în fotolii ca-n strane de fildeş/ Neştiutori de sinele nostru uimit/ Pielea ne era tatuată îm caractere chirilice/ Lăsasem noaptea să ne adaste,/ să ne întrepătrundă./ Devenisem albi din pricina întunericului/ Stelele ne dojeneau rând pe rând pentru pudica noastră lumină lăuntrică/ Sufletele se mistuiau covârşite/ de încărcături indicibile./ Un înger trecea grăbit prin încăpere.” (“Ritualul tăcerii”).(Victor Sterom, Banca de metafore, În: “Danubius”, Anul I, nr. 4, 25 octombrie 2000)
“Se apropie “spaţiul de graţie” cu aceeaşi iubire raportat la un paradis pierdut în care şarpele despuiat “era fericit că fusese de sângele cald ispitit”. Alături de aripi şi aură se simte mirosul de “prea iubit” al femeii “pornind pe furiş” pe lungul drum al purgatoriului. Titlurile vin de foarte multe ori ca o motivare, ca o frică de neînţeles, încolonate cuvinte urcând Golgote, în timp ce versurile se subordonează timid “păstrând nevoia de tăcere”. Poeziile nu au nevoie de nume, sunt litere aşezate pe portativ iar interpreţii sunt cititorii. Poeţii trebuie să declanşeze acea “stare de urgenţă” pentru că unii au “rupt logodna cu netimpul”. Cezarina Adamescu se întreabă “Cine mi-a furat cuvintele” şi spre bucuria mea îi răspund: timpul.” (Constantin Pârâială, Răducăneni-Iaşi. În: Vestea Bună”, nr. 42/septembrie 2004).
“Cezarina Adamescu este o poetă cu avere, stăpână pe “noduri şi semne” chiar dacă aceste cuvinte îi sunt atribuite lui Nichita, i se cuvine şi ei o fărâmă de sceptru şi toiag şi un ţinut minuscul din împărăţia cuvintelor, o lumină în care se vede “răstignită ca un flutur/ împrejurul luminii/ din inima focului”. I se cuvine şi ei o şuviţă din părul cu ochi de luceferi pentru că fără o logică sau într-o “logică oarbă, mână cuvintele să pască iarbă”.
(…) Poeta a fost martora unei minuni, a unei alte nvieri, a unei metamorfoze, a unei modificări, a succesiunii etapelor ciclului biologic: “Eu l-am văzut înviind în timp ce murea!”
Ce frumos! Mâna poetei l-a mângâiat, ţinându-se de mână cu îngerii şi cum “îl priveau drăgăstos/ şi cum de atâta privire/ îl durea sufletul pâţnă la os!”
Se pare că acum parcurgem o altă eră, de la înălţarea lui Nichita, era noastră, a românului, a îngerului blond.
Sunt sigur că Nichita a primit volumul scris de Cezarina Adamescu.”
(Constantin Pârâială, -Revista “Vestea Bună” – Răducăneni, Iaşi).
“Citind studiul teologic “Iată Mama ta!” am rămas impresionat de abordarea sistematică şi clară a subiectului, precum şi de volumul bibliografic impresionant şi foarte divers, izvorât atât din tezaurul oriental, cât şi occidental. Este într-adevăr o muncă reuşită care se poate încadra la fel de bine într-o bibliotecă teologică şi într-o bibliotecă de cultură generală spirituală. Este acea lucrare din care fiecare căutător de adevăr poate desprinde ceva, pentru că are ca şi autor un om de cultură şi un om de rugăciune în acelaşi timp, fiind scrisă pe limbajul comun nouă creştinilor, limbajul credinţei, speranţei şi-al iubirii.” (I.P.S. Florentin Crihălmeanu, – Eparhia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Cluj-Gherla).
“Poeta gălăţeană Cezarina Adamescu încearcă eternitatea nu numai cu aripa versului, ci şi cu seriozitatea omului de ştiinţă, a cărturarului studios şi inteligent, care dăruieşte din prea plinul lecturilor sale. “Iată Mama ta!” este, după cum declară autoarea “o carte clădită pe Iubire”. “Scriu aceste rânduri în genunchi, implorându-vă să le citiţi cu ochii – cei fără dioptrii – ai inimii.” O invitaţie la iubire, la “comuniune”, la catolicitate şi ortodoxie în acelaşi timp, care presupun toleranţă în cadrul aceleiaşi comunităţi, dar şi faţă de comunităţi diferite. Exemplele nu pot contura în întregul ei lucrarea de proporţii pe care Cezarina Adamescu o clădeşte temeinic drept ofrandă unei iubiri în care crede şi pentru care trudeşte. “Am constatat că nu se poate clădi nimic pe ură, ci numai pe iubire”, declară autoarea. Care a clădit o carte. Apărută la Editura Alma Galaţi.” (Katia Nanu, “Viaţa Liberă”, Anul IX, Nr. 2621/16 iulie 1998).
“Gândurile, sentimentele, faptele se convertesc în cuvinte”, spune Cezarina Adamescu în volumul omagial de poeme închinat lui Nichita Stănescu. E un fel de trecere lină, ca o curgere dintr-o stare în alta, o entropie a neliniştii sufleteşti, o stare de înlănţuire şi eliberare totodată. (…)
Este aici un discurs liric echilibrat, sobru, încărcat până la obsesie de amărăciune, într-o poezie, cum spuneam, nostalgică, unde amintirile poetei Cezarina Adamescu se revarsă unitar şi coerent din zona memoriei afective în spaţiile de profunzime ale fiinţei în care – nu o dată – durerea a lăsat urme adânci.
Astfel putem spune că autoarea acestei cărţi de o frumuseţe rară are simţ pentru elementul dramatic din viaţă, fiind aici organic motivat. Versurile sunt “îmbibate” până la saturaţie de această elegie dură şi cutremurătoare.” (Victor Sterom, “Cezarina Adamescu, Ca o pasăre Ibis,”, În: “Cafeneaua literară”, nr. 5 din Mai 2003).
“Despre Umilinţă şi Măreţie, a poetei gălăţene Cezarina Adamescu, apărută la Editura pentru Literatură şi Artă Geneze, Galaţi, 1999, se poate spune că este o proză ridicată la rang de metaforă – în măsura în care împărtăşirea unor experienţe de viaţă, privite prin prisma sublimării spirituale, poate fi “altceva” decât proza seacă. Cezarina Adamescu este, a dovedit-o, un om în continuă căutare de sine şi de Dumnezeu. Sinele ei şi divinul se întâlnesc în bucuria de a dărui celorlalţi ceea ce ea crede că nu are. Dar omul vine cu fapta şi Dumnezeu adaugă darul.
Ceea ce are Cezarina este, totuşi, Cuvântul: “Eu cred în forţa cuvântului scris şi chiar rostit, că el poate să te aducă în prag de paradis sau dimpotrivă, în prag de dezastru. Şi noi, acrobaţi vulnerabili, dansăm în zig-zag pe muchie, întotdeauna pe muchie, într-un perpetuu balans, pe grumajii cuvântului, gata oricând de alunecare şi în acelaşi timp atât de aproape de râvnita înălţare”.
În balans, între umilinţă şi măreţie, gândurile Cezarinei Adamescu devin nişte aşternuturi moi. Aşa cum unii se împrietenesc cu plafonul de deasupra patului, Cezarina s-a împrietenit cu Cerul. Vorbeşte cu el, faptele ei vorbesc cu el şi scrisul ei cade ca o ploaie măruntă care încolţeşte sămânţă de suflet în fiecare om.
“Eu nu am biografie, am cărţi” – îl citează ea pe Constantin Noica. Existenţa Cezarinei Adamescu este o aventură a cunoaşterii, propusă şi celorlalţi. Ea nu pretinde că a citi-o, e ca şi cum ai trăit-o deja. Dar: “Ai răscolit. Ai scotocit. Ai dat peste. Te-ai agăţat de. Ai avut şansa.”
E, să recunoaştem, o provocare umilă, dar măreaţă.” (Violenta Ionescu, “Viaţa Liberă, Galaţi).
“Ceea ce ne propune această inepuizabilă autoare în volumul de faţă reprezintă produsul unei întinse perioade de exerciţiu poetic ţinut în tainiţe cu sigil şi pecete, pentru a-şi spori, prin recluziune şi alchimie interioară, valorile de înţeles şi expesivitate. (…) Cuvântul capătă nu de puţine ori aparenţa imposibilităţii de a comunica în absolut, mai ales atunci când se multiplică în roiuri de slove neputincioase, pulbere a unei reflexivităţi sfărâmate crescând pe “strigătul mut”.
Acest tip de reflectanţă artistică în forma descărcării de energie intensă şi adunată în punct vibrator pare să convină poetei fascinate de prestigiul concentrării conceptuale, nucleice şi expresive. Nu în ultimul rând, vom evidenţia, ca particularitate a artei sale, reprezntând totuşi specia, tentaţia de a extrage din banal şi întâmplător valori de semnificaţie şi a conferi acestora farmecul ascuns şi misterios al insolitului.”
(Prof. Constantin S. Dimofte, Despre volumul “Lacrimi de mir” al poetei Cezarina Adamescu” . În: Revista DOR de DOR, octombrie 2008).
”Suprema Lumină, în creaţia doamnei Cezarina Adamescu, ne dă uneori răgaz, se ascunde pentru a rămâne singuri cu Dumnezeu, pentru a nu mai vedea ceea ce e rău. Cuvintele răsărite pentru slujirea luminii se înlănţuie în dansul aducător de linişte şi pace în sufletul cititorului, nesocotind însă, atunci când e cazul, realitatea pământeană, ţipând în întuneric, cu strigăt dureros de uman.” (Emeric Chvala – Prefaţă la volumul “Logodnă mistică” , Editura Arionda Galaţi, 2007).
“În esenţă, “Logodn mistică” e o abordare originală a stării de tip imnic în poezie. Cezarina Adamescu porneşte de la concepţia afinităţilor categoriale dintre mistic şi metafizic – mitul eterrnei – logodne – stabilind paradigmatic rânduielile primordiale: singurătatea cosmică şi destinul creator al omului. (…) Alternând raportul dintre gândirea mistică şi prozodia semantică, Cezarina Adamescu constată în fluxul poetic că între cele două linii de forţă se personalizează logosul şi în acelaşi timp, se metamorfozează misterul.” (Victor Sterom, Fulguraţii, În: “Climate literare”, Anul 2, Nr. 15, decembrie 2008).
“Ca un adevărat suflet creştin, copleşită de măreţia Unicului, a celui revărsându-se din Slava-I, cu blândă şi netulburată iubire, deasupra inimilor înfiorate de bucuria presimţită în preajma minunatei chemări, poeta Cezarina Adamescu nu încetează să înalţe imnuri de adoraţie ctre miracolul necurmat al fiinţei sale: Dumnezeu.
Astfel “Departele” şi “aproapele” se temeinicesc mereu unul spre celălalt, mânaţi de o irepresibilă nevoie de refacere prin sfântă comuniune: “Un miracol de iubire:/ Om şi Zeu/ dumnezeire”. (Prof. Constantin S. Dimofte, “Din cărţile colegilor noştri”, “Departele din aproapele, aproapele din departele” (În: Şcoala Gălăţeană, nr. 79/ Octombrie 1999).
“A venit rândul celei de a opta cărţi dedicată de poeta Cezarina Adamescu din nou celor mici, pentru că avem de-a face cu o poveste feerică pentru toate vârstele… copiilor, apărută la Editura Istru din Galaţi, sub numele de “Pistruiaţii din oraşul Azuro”; o carte care convinge, încă o dată, că poeta poate aborda, cu acelaşi succes şi genul prozei, fiind dotată cu un verb potrivit, dar mai ales cu o bogată imaginaţie, specifică celor ce au de la Dumnezeu harul şi vocaţia de a se dărui cu fiecare literă celor ce cred în scrisul artistic, în textul înzidit cu trudă, cu foarte multă trudă.” (Coriolan Păunescu, În: “Dialog”, Anul II, Nr. 22/ iulie 1999).
“Un univers cu totul aparte: CĂRŢILE CEZARINEI ADAMESCU: “Anul 2007 a însemnat pentru Cezarina Adamescu nu mai puţin de zece cărţi tipărite. O performanţă literară uluitoare. Volumele au apărut la aceeaşi editură – Arionda. Discretă, retrasă în turnul ei de fildeş, înconjurată de cărţi, visuri şi speranţe, Cezarina scrie. Este modul ei de a exista, de a respira, de a se confrunta cu o realitate pe care ea o vede cu totul şi cu totul altfel. Şi-a creat un univers cu totul aparte din care nu iese, decât, poate, pentru a contempla anotimpurile” (…) Cu cele zece cărţi publicate anul acesta, Cezarina Adamescu se dovedeşte a fi un adevărat fenomen cultural.” (Ion Manea, În: Viaţa Liberă, Anul XVIII, Nr. 5521/ 18 decembrie 2007).
“Voce distinctă şi recunoscută a liricii feminine religioase, Cezarina Adamescu (pe care o situăm, sperăm să nu greşim prea mult, gândindu-ne la judecata urmaşilor şi a îngerilor, pe o “scară” literară în preajma Zoricăi Laţcu Teodosia şi Cristinei Crâşmaru) dă un “Autograf pe Lumină” (Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 2003) tuturor celor mult prea însetaţi de absolut, asaltaţi de profanul care “ne desfigurează brutal partea de sfinţenie a existenţei noastre”, după cum observă Constantin S. Dimofte în prefaţa intitulată “Cezarina Adamescu şi Fascinaţia Absolutului”…(A. G. Secară, În: Dunărea de Jos, august 2005).
“Cezarina Adamescu iluminată de Dumnezeu, într-o zi de 13 decembrie, când mai toată lumea uitase de Nichita, rănită de ninsoarea de pe Necuvinte şi de zborul “râsului-plânsu’ a încercat să întindă mâna. Şi Magicianul recunoscând în ea albul Luminii, i-a împletit o verighetă de lumină şi ndată, stropii de lumină s-au logodit cu verbul îndurerat poruncind scriitoarei să-i rămână credincioasă, nu njumai pe viaţă, dar şi pe moarte. Şi fiindcă arcul braţului său nu a mai putut să atingă Cuvântul, Cezarina Adamescu s-a făcut ea însăşi aripă ca să ajungă la el. Nu conştiinţa artistică a condus-o spre acest gest. Ci dragostea, dragoste ce a făcut din versurile închinate lui Nichita, adevărate bijuterii. Eleganţa versului, măiestria lui, face ca toţi cei care nu l-au înţeles pe Nichita, acum chiar să-l iubească, într-un act sublim de reparaţie şi de dreptate.
Fiecare vers din această carte pe care noi o vom purta în “buzunarul de la piept” este un scâncet, conceput în umbra marelui Nichita şi pentru Nichita, pe care îl auzim din văzduh declarându-ne dragostea sa. Şi pentru că Nichita era un munte de dragoste are “Dreptul la nemurire”, ceea ce scriitoarea Cezarina Afamescu o dovedeşte cu prisosinţă, demonstrând că Nichita Stănescu nu este doar un poet, ci este chiar Poezia, adică plânsul unui ochi nenăscut.” (Speranţa Miron, prefaţa la volumul: “Ca o pasăre Ibis sau Nichita Azi”, Pax Aura Mundi, Galaţi, 2003).
“Poemele iubirii sunt reverberări sufleteşti delicate, lipsite de stridenţe pasionale (“adevărate ceremonii muzicale, cum notează poetul Cezar Ivănescu într-o caldă prezentare ce însoţeşte volumul. Ele au tânjirea catifelat a unei sensibilităţi abandonate reveriilor şi lumina blândă, uşor crepusculară “într-un sat al uitării de sine”. ( Nicolae Colceriu, Cronică literară “Arhipelagul visării”. În: “Viaţa Nouă. Supliment literar artistic, nr. 22/ septembrie 1987).
“Despre Cezarina Adamescu, poetul Cezar Ivănescu are numai cuvinte frumoase: o poezie diafană, evanescentă, ca un abia perceptibil murmur pierdut într-o blândă invocaţie. El o consideră, de asemenea, poetă a reveriei, a unor ceremonii muzicale, a vagului oniric şi îi recomandă să se fixeze mai mult “spre centrul fiinţei sale profunde” şi să cultive cu mai multă exigenţă lirismul orfic. (…) De fapt, Arhipelagul visării nici nu îşi propune altceva decât să ofere o viziune onirică şi pe cât posibil orfică. În afară de sensibilitate, emotivitate, poate chiar sentimentalism, tipice poeziei feminine, mai descoperim în volumul Cezarinei Adamescu o tendinţă spre introspecţie, un permanent egocentrism (chiar dacă e ocultat), un eros firesc disimulat, dar care nu poate scăpa de sub lentilele lui Jung (ca să nu-l pomenim pe Freud). Nimic reprobabil, psihanaliza este permisă în studiul creaţiei artistice, şi, de altfel, ce mai productiv filon al poeziei este cel dezvăluit de afective. E bine să precizăm că apreciem creaţia Cezarinei Adamescu. Apărut în 1987, volumul ei este o confesiune permanentă, pudică dar neşovăitoare. (…) Creaţia Cezarinei Adamescu este admirabilă, ea denotă o intuiţie, o sensibilitate irepresibilă, sugestiile sale trimit mai departe iar stilul e deja format.” (Viorel Dinescu, Rocade, Arhipelagul visării, În: Revista: Acţiunea, 1987).
“Gândite în chip de sonet, poemele Cezarinei Adamescu relevă măsura chemării ontologice prin asocieri insolite, provenite din mediul spiritual al bibliei, recompunând semne de credinţă ştiute şi asumate de fiecare dintre noi, amintindu-ne de structura noastră creştină, fundamentală. (…) Îmbrăcată într-o haină prozodică de stil clasic, marcând năzuinţa spre credinţă şi purificare – dac nu chiar spre mântuire – înfiorată de puternice aspiraţii spirituale, poesia Cezarinei Adamescu dezvăluie o existenţă umană în lupta continuă dintre materie şi spirit.” (Victor Sterom, Fulguraţii, la volumul “Ultima logodnă – 333 de sonete de iubire”, Editura Arionda, Galaţi, 2008. În: Revista: Poarta Sărutului, Anul I, nr. 2, noiembrie 2008).
Poeta şi prozatoarea Cezarina Victoria Adamescu, atât prin prolificitate, cât şi prin originalitatea şi diversitatea operei, se înscrie în galeria oamenilor dedicaţi culturii româneşti, în ţară şi pretutindeni în lume. Şi-a câştigat acest respect unanim prin muncă prodigioasă, seriozitate, studiu şi dragoste faţă de limba şi literatura română, faţă de valorile autentice ale neamului.
***

Ultima actualizare: 24 februarie 2009
******
( Biografie prezentă în Dicţionarul Personalităţilor române al  Academiei Oamenilor de Ştiinţă din Iaşi.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu