Textul integral al cărții, în format pdf se află aici >>>>
NE AMINTIM DE DUMNEZEU
Doar când suntem la necaz. Când dă o boală peste noi, sau nici atunci. Când ne despărţim de cineva drag.
Când întâmpinăm greutăţi, când ni se pun bariere în ascensiunea noastră.
Există o bucurie de-a spune, irepresibilă.
Dacă aş putea să-L port în mine totdeauna. Dar nu, El este părăsit, uitat, abandonat în cea mai mare parte a timpului. Neglijenţă. Nepăsare. Păcate grave.
Cu preţul unor tulburări şi al unor necazuri, ar trebui să-L purtăm totdeauna în noi.
Aşa se cade. Aşa se cuvine. Aşa trebuie. Noi suntem în El. De ce să nu fie şi El în noi? Plăntuţe în Grădina Lui.
De la El primim soare, lumină şi apă. Cele trei elemente vitale creşterii şi înfloririi. Împlinirii-n seminţe de har.
Să-L simţim permanent, să-L strigăm în ajutor, să-L mâncăm şi să-L bem în fiecare zi, iar în chip spiritual, în fiecare clipă.
Să ne lăsăm duşi de Mâna care dă viaţă. Mâna care purcede din Înalt şi ne face cuib întrînsa. Nu suntem îngeri dar Mâna lui Dumnezeu ne poartă şi pe pământ şi-n Înalturi.
El ne deschide Universul în dimensiunea a IV-a.
Dimensiunea cerească. Dimensiunea Duhului Sfânt.
Prin care primim viaţă. Suflare. Duh de Lumină.
Duhul acestei Lumini Sacre să fie de-a pururi în noi, în sfânta veşnicie!
30 mai 2012