SUVERAN PESTE SUFLETE – VERSUL
PETRU DINVALE, POEME LITURGICE, (Vademecum doxologic), Napoca Star, 2010
Ideea că versul are putere de viaţă, de moarte şi de înviere asupra celor dragi este o certificare a însemnătăţii lui în conştiinţa omului. Şi chiar dacă Poezia n-a operat mutaţii fizico-chimice spectaculoase în universul material, ea a contribuit în mare măsură la modificări substanţiale în suflet, aducând pace, linişte, comuniune de spirit, empatie între persoane cunoscute şi necunoscute.
Poezia vizionară şi religioasă în înţelegerea ei transfigurată, sublimată, a fost, încă din Vechiul Testament, nu numai crezul, mărturia spirituală a cântăreţilor, psalmiştilor şi profeţilor, dar a slujit drept poruncă neamului ales, care-l urmau pe conducătorul lor – aşa cum pe David l-au urmat evreii la sfinţirea Templului din Ierusalim – el mergând înainte cu instrumente de cântat şi dansând, iar mulţimea, în ritual, îl imita tresărind de bucurie în cântările pentru Yahve, ori suspinând şi plângând în chip de pocăinţă dinaintea lui Dumnezeu, la vremuri de restrişte.
Omul interior se armonizează cu cel exterior şi îndeosebi cu semenii lui. Dacă nu faci pace cu tine, n-o să poţi să empatizezi cu semenii.
Petru Dinvale şi-a ales ca modalitate de exprimare poezia religioasă ca să nu se dezmintă. Medicul se îngrijeşte nu doar de trupuri, ci şi de suflete, oferind un Vademecum doxologic, pe cât de documentat teologic, pe atât de frumos realizat artistic din punct de vedere literar.
Ca orice bun creştin, Petru Dinvale nu se mulţumeşte doar cu mântuirea proprie, ci doreşte să-i aducă la Lumină, cu multă generozitate, pe toţi cei din jur, ceea ce e o întreprindere curajoasă, profetică, asumată în totalitate cu o fervoare a cuvântului greu de egalat. Sfântul Francisc dorea, în marea sa iubire pentru Dumnezeu şi pentru oameni, ca toate făpturile de sub cer să aducă Laude Creatorului.