LACRIMI VERZI PE FUNDAL VIOLET

CEZARINA ADAMESCU

LACRIMI VERZI PE FUNDAL VIOLET

-instanţe lirice pentru un pădurar necioplit-

 

*Pădurar

dispărut ca un gând

prin nervurile frunzelor.

*Lut despletit

modelat de mâini de olar.

Cuvânt cu noduri.

*Jefuit de păsări

codru stins în rugini.

Amăgiri conştiente.

*Verdele de foc

incendiază pădurea.

Străjer dispărut.

*Portarul

coboară drugii peste pădure

în nopţi sufleteşti.

*Pe chip îngeresc

aura strâmbă

de grimasele urii.

*Nimic adevărat.

Nici măcar plânsetul

pentru defunctă.

*Tâlhar

de bijuterii sufleteşti

risipite-n desfrâu.

*Aurul verde

incendiat.

Orbule neînţelept.

*Cuvintele tale

nisip alb între dinţi.

Ţi le restitui.

*Scriu aici cu sudoare

secvenţe

unui pădurar necioplit.

*Nu copacii,

sufletul ciopleşte-ţi-l

pe o troiţă neagră.

*Om de ţară, om de munte

chip şi suflet stâncoase

pin negru.

*Eşti frumosul pervers

numai bun de încondeiat

într-un memorie.

*Mi-ai smuls verdele din celule

şi mi-ai pus

aşchii putrede.

*Lemn viermănos

eşti frumos la scoarţa subţire.

Ca un mire.

*Codrul lirei

rămas fără strajă.

Fugit irreparabile…

*Te-am smuls din viscere.

Locul mă doare.

Voi planta acolo, o floare.

*Afară din sufletul meu!

Aici locuieşte

doar Dumnezeu.

*E clipa sublimă

când lumina

sărută-ntunericul.

*Cărăruia pierdută.

Drumul meu e-n suiş.

Popas – doar pe culmi.

*Sar peste iubire strigând

cum sar flăcăii

peste focuri pe deal.

*O colibă-n pădure

şi focul torcând leneş

la patru mâini.

*Provizii de tine

să-mi fac n-am ştiut, ah,

în raiul acasă…

*Seceta nefiinţei.

tulbure absenţă.

Frunzele tac.

*Bucuria tristeţii

naşte pui vii

şi-i hrăneşte cu lapte.

*Unde-i magia?

Unde-i frumosul?

Au dezertat într-o peşteră.

*Viaţa de dincolo de pădure.

Nu mă mai pierd

printre cetini.

*Porţi zăvorâte.

Beznă şi frig.

Bucurie perfectă.

*Bolovan înflorit

nu s-a văzut.

Om muşcând ţărâna, eu.

*Şi te-ai dus

duce-te-ai învârtit

în codrii pustii fără nume.

*Obraz neuscat

pâinea mucegăită.

Podoabe căzute.

*Gol de cuvinte

mi te înfăţişezi

gol de mine.

*Stop cadru pentru sublim.

Ceasul când se deschid

mugurii lacuştri.

*Loc repaus pentru lumină.

Tulbure şi seducător

miez de echinocţ.

*Îmi reconstitui făptura –

pierderi – câştig.

Lumină cât umbră.

*Proiectată pe un perete

umbra ta

se depărtează.

*O stea cade-n baltă

cu zgomot

stârnind cercuri concentrice.

*Infernul tandreţei.

Instanţe onirice

mă bântuie.

*Paşi prin pădure.

Până la civilizaţie

-un veac-.

*Necioplit

un om a rămas în obor

cu sângele verde.

*Oricât ai vorbi

să nu te faci auzit –

câtă osândă!

*Adevărului

nu-i trebuie saboţi de lemn

când soseşte.

*Goliciunea ochilor tăi!

Un pui de prigor

din cuib cade cu zgomot.

*Durere şi chin.

Într-un colţ sufletesc

undeva – o lumină.

*Niciodată singur.

Lumina divină

te însoţeşte.

*Lipsit de iubire

ca o pădure de brazi

fără de munte.

*Un fluviu de iubire

zadarnic ia foc

până la cenuşă.

*Fiecare, alt grai.

-Ce-ai făcut cu sufletul meu,

suflete?

*Siluetă-n ceaţă.

Siluetă-n umbră.

Pierdut pe drumuri.

*Rânduiala sfinţeniei –

Sfinţenia rânduielii.

În Duh.

*Un copil vine râzând

cu un crucifix.

Îl va purta toată viaţa.

*De câte ori de la capăt?

Punând iubirii

începătorie?

*Câţi codri n-am străbătut

cu închipuirea?

Tu – nicăieri.

*Să ştii să citeşti

şi să interpretezi

semnele inimii.

*Nici nu ştii cum

mi-am rupt pentru tine

poemele de la gură.

*Să mă topesc

în imensitatea Numelui Tău,

Adoratule!

*Vai vouă, bogaţi şi sătui

care dispreţuiţi

hrana pentru suflet!

Hrana pentru trup

doar vă ghiftuie.

Spiritul rămâne flămând.

*Isus înmulţeşte harul

fiecăruia,

fără măsură.

*Eu – poziţia contemporană.

Transparenţă,

Lumină.

*Mă uit

prin fereastra pădurii.

La intrarre – o scară.

*Absenţă

cu nimic acoperită.

Trup în flăcări de frig.

*Gânduri

tâmpla furnicărind.

Nimic fără tine nu-şi află gustul.

*Rostogol de imagini.

Vertij beningn.

Şoricei în viscere.

*Fosfene.

Umbre fluturând dindărătul privirii.

Tinitus.

*Cuiva de împărtăşit

gândul, cuvântul.

Slabă nădejde.

*Soare cu ghimpi.

Dedesubtul lui

norod îngheţat sufleteşte.

*Pământ reavăn. Ferigi.

Suc alb de mesteacăn.

Primăvară-n pădure.

*Lumina se prăbuşteşte-n cascadă.

Umbra de gând

dispărând.

*Pe-un spor de păpădie

buburuza urcând

povârnişul.

*Să mă desprind

nu mai pot, ah,

de propriile mele cuvinte!

*Pentru gânduri în aer liber

cronometru

neinventat.

*Fii pe pace.

Ura este declaraţia mea

de iubire.

*Nu mai aştept

veşti din apus.

Răsăritul de profilează.

*Spre apa vie

ştiu, oricum nu ajung.

Prin deşert îmi port paşii.

*Calul sapă

o groapă-n nisip

şi izvorul ţâşneşte.

*Cal alergînd

pe nisipoase întinderi.

Rădăcini uscate.

*Nisip arămiu.

Calul şi antilopa

străbat orizontul.

*Fiecare clipă – o provocare.

Nu e uşor

să fii om.

*Spre Buciumeni

cu Lizuca şi Patrocle

după freamăt de vânt.

*Cu vreascuri în spate

să trecem un pod

după Mătuşa Miercuri.

*O lume în care

toţi îşi povestesc visele.

Şi ele prind viaţă.

*Cântec în faţa sicriului.

Moartea-l ascultă.

Omul îl uită.

*Cum se scurg

ochii norilor

peste linia orizontului…

*Stop cadru pentru sublim.

Câte – smulse din mine –

cuvinte!

*Sinuos infinit -

cuvintele dintre noi

levitează.

*Apel inutil.

Tristeţea umblă-n saboţi

şi calcă-n străchini.

*Cine-ar dori să afle

istoria

iubirilor virtuale?

*Urna tatălui poartă ochelari.

Fata vorbeşte

cenuşii.

*Poemele – blitz

invadează hârtia.

Eu – între vânturi.

*Călăii cetăţii se strâng.

Cineva

taie gâtul luminii.

*A ieşit primul cu titlul:

Cel mai bun purtător

de pică.

*A strâns ura

semănând-o-n ogorul lui

şi-al vecinilor.

*Invitaţia lui Giura

la o nebunie de oraş:

Bruges.

*180 de zile de lipsă

din patrimonial

inimii mele.

*Rafinament şi Poezie –

cu Ion Mureşan

şi cartea “Alcool”.

*La Palatul Brâncovenesc

loc liber

cu multă lume în jur.

*Cerc de foc

în jurul muzicii şi al poeziei –

Palatul Regal.

Prin telescop –

stele căzând

şi lună la primul pătrar.

*Îmi tulbură aerul

trandafirul nipon

deschizându-se.

*Iau lecţii ikebana.

Lujerii îmi dau cu tifla.

Nopţi inodore.

*Magazinul cu sinucideri.

Arsenic şi funii.

Moarte cu stil.

*Pâinea lui Cristos

Prin Mâna Maicii Domnului

zilnic primim.

*Visez la clipa

când nu voi mai avea nevoie

de nimeni.

*Aşchie din crucea Lui -

din coroana Lui - un spin.

Mă închin.

*Arta scrisului –

un fel de a-ţi vorbi

ţie însuţi.

*Cine poate şti

tainicul înţeles

al naturii umane?

*Gustar. Secerar.

Rod şi aromă.

Aliş-veriş dovedit.

*Inima mea –

ca o frunză grăbită

să cadă-n ţărână.

*Noi? Călători obosiţi

în pauza dintre

naştere şi murire.

*Pădurarul uituc

a rătăcit

cheile pădurii.

*Treci prin mine, pe lîngă mine.

Rămâi în urmă

fără să mă adaugi.

*Urmele tale s-au şters

demult singure.

Eu? Merg mai departe.

*Spre alte urme

să le ajung, să depăşesc

râpa căscată sub tălpi.

*Flacăra nestinsă

Îmi arde palma.

Sunt maratonistul.

*Doliul după tine

mi-a adumbrit sângele.

Sunt liberă.

*Cutreierând cu gândul

spre ţintă

în orăşelul stelar.

*Tzunami m-a izbit

în tâmplele sufleteşti.

Cădere în sus.

*Goleşte-mă, Doamne,

ca să mă pot umple

numai cu Tine!

*Trecut sufletesc

în fişiere.

Scaiete neînflorit.

*Vom mai duce o vreme

lumina celuilalt

în propriii ochi.

*Nebulos şi străin –

din inima mea

n-ai să pleci niciodată.

*Aproape mă-mpotmolesc

în privirea ta

atât de străină.

*Cruci de lumină

la orizont

în cimitirul cuvintelor.

*Om neîncăpător

în câmpul minat

al iubirii trecute.

*Tăceri adânci.

Spaimele fără sfârşit

ce mă sugrumă.

*Valul Dunării

sparge precum un berbec

zidul de munte.

*Prieteni – flori de ciulin

îmi mângâie ochiul

cu nemărginire.

*Încă nu ne-am trezit

sub bobiţele albe

ale florii de vâsc.

*Am vrut să te descopăr

tărâm necunoscut

cu nume-nsorit.

*Banchet de cuvinte –

cu mângâierile albe

dintre tăceri.

Prezenţa unui animal

cât de mic

te umanizează.

*Cât de plăcut e

gustul zăpezii

din palmele celuilalt!

*Mă identific

acestor sentenţe

absolut inutile.

*Aer parfumat

luând forma perfectă

a căuşilor tăi.

*O pasăre întârzie

trecerea

pe sub podul minciunilor.

*Gândul meu răzleţit

ia formă de râu

în alunecare.

*Barbara avea

gâtul subţire.

Zăpada a luat-o cu ea.

*Mă doare carnea

de câte ori

îţi ating trupul şi sufletul.

*Şi ce suntem noi

pentru planeta pământ?

Furnici în Univers.

CEZARINA ADAMESCU

2 august, Indulgenţa de la Porţiuncula