CRONICĂ: CALIGRAFII PE SUFLETUL INIMII

Jianu Liviu-Florian, Caligrafii pe anotimpuri, poezii, SEMĂNĂTORUL, Editura online, 2011

 

Poate că nu întâmplător, Jianu Liviu-Florian şi-a intitulat volumul de poeme „Caligrafii pe anotimpuri” – pentru că el ne filigranează sufletele cu migala artizanului, şlefuitor de diamante, ca să scoată la lumină bijuterii neasemuite.

Ne aflăm în faţa unui poet care, în chip cu totul remarcabil, scrie versuri magistrale, orice stil ar aborda. Dar faptul că abordează versul clasic este cu atât mai meritoriu. Raportarea permanantă la Divinitate este elementul forte al poeziilor lui Liviu-Florian Jianu, pentru că el a înţeles foarte bine că „La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul şi toate vin de la El” (Gen. 1,1).

Autorul comportă în permanenţă un Dialog cu Divinitatea, ca de la persoană la persoană, în chip tainic. Nu e un colocviu distant ci, intim, aproape familiar, ca între părinţi şi copii. Poetul îi cere lui Dumnezeu să-şi pună Atotputernicia în cuvinte şi să trimită oamenilor poveşti.

          Adâncurile lui lirice,  pline de înţeles sunt comori de spiritualitate românească. El ştie să pună punctul pe „i” şi „degetul pe rana de veacuri” a românului. Merge până-ntr-acolo că scoate cu ciutura ideii, o dată cu apa proaspătă, frumuseţi fără seamăn, ascunse până mai ieri în nămol, le spală faţa, le limpezeşte, le şterge cu ştergarul curat al bunicii: „Un candelabru blând, şi pur, la fel – / O simfonie albă, fără cânt – / În turma lui de flori, era un miel, /

Şi în muţenia lacrimii Lui, Sfânt –“ (Domnul ghioceilor).

INTEPRETĂRI: SCRISUL CA JERTFĂ DE SINE ŞI ELIBERARE DE UMBRE

Melania Cuc, Iisus din podul bisericii, Cartea din scrisori, Editura Limes, Cluj-Napoca

Pentru Melania Cuc, « punctul în infinitul devălmăşiei ideilor » - este echivalentul Cuvântului de început din Geneza 1,1 care nu putea veni decât de la Dumnezeu. Şi « Naşterea de Carte » -în  explicaţia autoarei care deschide volumul, este aidoma unei creaţii divine, adică prefacere din punct şi linie în semn grafic, într-un sistem de semnalizare, care depăşea vorbirea şi trecea din adâncurile minţii în abisul cunoaşterii omeneşti, cea mai mare revoluţie posibilă. Naşterea Cuvântului ca o ţâşnitură de izvor limpede care se revarsă printre stânci până-n valea de lacrimi unde locuiesc oamenii. Cuvântul de la Început care « era la Dumnezeu », Dumnezeu fiind Cuvântul, de la naştere şi până la Cuvântul din Urmă care tot spre Dumnezeu se îndreaptă. Între aceste repere primordiale, omul, sfâşiat pe crucea de carne, îşi dă proba propriei mărturisiri de credinţă în fiecare clipă a existenţei.

   De unde putea porni Cuvântul decât de la Bunavestire ? Câţi au fost acei care l-au binevestit, împăraţi, regi şi proroci, apostoli şi ucenici, preoţi ai Legii, leviţi şi simpli credincioşi practicanţi care respectau Decalogul  şi principalele Prescripţii din Deuteronom şi Levitic ?

TAINA – LEOAICĂ FLĂMÂNDĂ CARE DĂ TĂRCOALE

TAINA – LEOAICĂ FLĂMÂNDĂ CARE DĂ TĂRCOALE

MELANIA CUC ,  VARA LEOAICEI, Editura Zip, Bucureşti, 2011

Prozatoare prodigioasă, cu un palmares impresionat de scrieri la activ, poezii, proză, publicistică, romane, scrieri spirituale, eseistică, Melania Cuc s-a impus în literatura actuală prin originalitatea stilului şi prin abordarea tematicilor care vizează psihologia umană în toate ipostazele ei. Recentul roman, „Vara leoaicei”, se înscrie pe linia epicului contemporan, cu personaje şi acţiuni viabile, menite să ţină trează atenţia cititorului şi să-i creeze confortul spiritual pe care, nu din emisiunile de divertisment îl poate dobândi. Romanul debutează cu secvenţe aproape cinematografice, având în centru figura Martinei Sâmbure, apariţie aproape insolită în peisajul urban în care este debarcată intempestiv,  la marginea unui şanţ, de maşina care o transportase.

Planul real se îmbină perfect cu cel fantastic şi imaginile prezente tind în mintea protagonistei să reînvie un trecut secular plin de parfumul dar şi de arena însângerată a epocii cruciaţilor. Pe aceste plaje epice, scriitoarea se mişcă lejer, cu dibăcie şi dexteritate.

LEGENDELE EGIPTULUI REÎNVIATE ÎN VUIET DE TSUNAMI

Roza Lentini, Tsunami şi alte poeme, Antologie, Traducere de Eugen Dorcescu. Prefaţă de Esther Ramon, Editura SEMĂNĂTORUL, august, 2011

        Traducătoare de prestigiu, poetă, critic şi editor, Rosa Lentini, promotor al literaturii universale prin Antologiile pe care le alcătuieşte şi editează ne invită cu generozitate şi graţie feminină la lectura propriilor creaţii literare, prin bunăvoinţa unui alt mare traducător notoriu din şi în limba spaniolă, Eugen Dorcescu. Editura Semănătorul online, gazda acestui volum, ne-a făcut la rândul său, acest dar de suflet, de a cunoaşte una din vocile cele mai autentice ale poeziei universale contemporane, ale cărei versuri au fost traduse în limbile engleză, italiană, franceză, catalană, română şi portugheză.

          Cartea de poeme a Rozei Lentini este însoţită de un C/V scurt dar  cu totul impresionant care ne aşează dinaintea privirii o personalitate cu totul excepţională, prin tot ce a scris şi tradus, prin promovarea poeziei în lume.

          Ciclul  de poeme oferit, cu titlul “Tsunami şi alte poeme” este susţinut de o prefaţă a Esterei Ramon în care memoria se retrage în limbaj în singurătatea nopţii care inundă, precum apa, universul văzut şi pe cel nevăzut, luând cu sine sau atrăgând după sine visuri şi stări de veghe, nu mai puţin tulburi decât valurile. De fapt, o metaforă a vieţii însăşi în toată splendoarea sau hidoşenia ei, dar care exercită o vrajă irezistibilă asupra omului. Apa – element vital – ne este, în cele din urmă – mormânt.

O NOUĂ CARTE LA EDITURA SEMĂNĂTORUL

POEME ÎN FILIGRAN, SEMINŢE DE ROUĂ ÎN OGORUL SEMĂNĂTORULUI

MARIA TIRENESCU, “CROCHIURI”, Editura SEMĂNĂTORUL, online, 2011

          Adevărată maestră a genului scurt de sorginte niponă, cu o impresionantă activitate în acest sens, Maria Tirenescu ne aduce în dar un foarte frumos volum de crochiuri, aşa cum le-a intitulat, de fapt, flash-uri picturale cu multe sugestii de interpretare, fără artificii şi preţiozităţi de limbaj, surprinzând în chip magistral natura în toată splendoarea ei, în contrapunere ori armonie perfectă, cu omul care o stăpâneşte.

          Mărturisesc că pentru mine, acest grupaj de miniaturi reprezintă o adevărată revelaţie. Stenică şi cât se poate de confortabilă, invitând la meditaţie, la contemplaţie asupra imediatităţii din jur, micro-poemele respectă canoanele speciei tradiţionale, îngăduindu-şi totodată să aibă, o notă pregnantă de autentic. Cu alte cuvinte, Maria Tirenescu îşi îngăduie să aducă publicului cititor, specificul românesc într-o formă clasică de reprezentare a poeziei care se practică în Japonia ca mod de viaţă.

SCRIITORI MISTICI ROMÂNI

SUVERAN PESTE SUFLETE – VERSUL

PETRU DINVALE, POEME LITURGICE, (Vademecum doxologic),  Napoca Star, 2010

          Ideea că versul are putere de viaţă, de moarte şi de înviere asupra celor dragi  este o certificare a însemnătăţii lui în conştiinţa omului. Şi chiar dacă Poezia n-a operat mutaţii fizico-chimice spectaculoase în universul material, ea a contribuit în mare măsură la modificări substanţiale în suflet, aducând pace, linişte, comuniune de spirit, empatie între persoane cunoscute şi necunoscute.

          Poezia vizionară şi religioasă în înţelegerea ei transfigurată, sublimată, a fost, încă din Vechiul Testament, nu numai crezul, mărturia spirituală a cântăreţilor, psalmiştilor şi profeţilor, dar a slujit drept poruncă neamului ales, care-l urmau pe conducătorul lor – aşa cum pe David l-au urmat evreii la sfinţirea Templului din Ierusalim – el mergând înainte cu instrumente de cântat şi dansând, iar mulţimea, în ritual, îl imita tresărind de bucurie în cântările  pentru Yahve, ori suspinând şi plângând în chip de pocăinţă dinaintea lui Dumnezeu, la vremuri de restrişte.

          Omul interior se armonizează cu cel exterior şi îndeosebi cu semenii lui. Dacă nu faci pace cu tine, n-o să poţi să empatizezi cu semenii.

          Petru Dinvale  şi-a ales ca modalitate de exprimare poezia religioasă ca să nu se dezmintă. Medicul se îngrijeşte nu doar de trupuri, ci şi de suflete, oferind un Vademecum doxologic,  pe cât de documentat teologic, pe atât de frumos realizat artistic din punct de vedere literar.

          Ca orice bun creştin, Petru Dinvale nu se mulţumeşte doar cu mântuirea proprie, ci doreşte să-i aducă la Lumină, cu multă generozitate, pe toţi cei din jur, ceea ce e o întreprindere curajoasă, profetică, asumată în totalitate cu o fervoare a cuvântului greu de egalat. Sfântul Francisc dorea, în marea sa iubire pentru Dumnezeu şi pentru oameni, ca toate făpturile de sub cer să aducă Laude Creatorului.

LUMINIŞUL DE UNDE SURVINE FIINŢA ELENEI BUICĂ

Elena BUICĂ: LUMINIŞURI, Editura ANAMAROL 2011

LUMINIŞUL DE UNDE SURVINE FIINŢA ELENEI BUICĂ

Eveniment de excepţie: Lansarea cărţii “Luminişuri”, a scriitoarei din Toronto, Elena Buică, sâmbătă, 11 iunie 2011 la Biblioteca Metropolitană Bucureşti

Am motive temeinice să afirm că prietenia literară poate învinge timpul şi spaţiile, ea nu cunoaşte graniţe geografice, nici limite de limbaj ori de altă natură. Transgresează chiar graniţa dintre viaţă şi moarte.

Prietenia este un dar de la Dumnezeu şi, ca toate darurile, nu se primeşte şi nu se dă cu anasâna, nici nu se poate retrage brusc, undele ei propagându-se freatic şi răspândindu-se, chiar după ce persoanele sunt despărţite vremelnic. Prietenia răsare în sufletul omului ca o virtute înaltă, aşezată alături de iubire, dacă nu chiar mai sus, pe scara valorilor morale. Ea se dezvoltă treptat, deschizându-şi lujerii parfumaţi spre celălalt, cu bucurie, speranţă, sinceritate, încredere. Fără încredere, edificiul ei se năruie lesne.

Bazată pe aceste adevăruri, mărturisesc că prietenia ce m-a legat de scriitoarea româncă Elena Buică – Buni, o fiinţă – pentru mine – aproape necunoscută, a fost unul din extreme de puţinele daruri pe care mi le-a făcut Providenţa, la timp cuvenit, care nu m-a dezamăgit niciodată şi pentru care nu prididesc a-i mulţumi îndeajuns.

Recenzie la volumul lui Lucian Hetco: "Oglinda cu suflet"

EXEGEZĂ   

COROLA DE GÂNDURI DIN TEMPLUL TĂCERII

VALERIU LUCIAN HETCO, Oglinda cu suflet, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2002

Un vis cu două chipuri, o singură tăcere, „două trupuri,/ două păreri,/ o singură iubire”. Toate acestea se învârt în jurul primelor cifre din şirul infinit, unu, doi, adunate, scăzute, înmulţite şi împărţite. Toate înfiripând Cântecul, atingând mereu aceleaşi nuanţe, de aşezat „pe ultimul piedestal,/ al ultimului templu,/ - tăcerea -/ zborul zbuciumat al clipelor/ ce ne-au fost furate.” (Cântecul).

Şi peste „durerea/ florilor – călcate în picioare”, rămâne „temelia prezenţei/mereu aceeaşi,/ dar dintotdeauna/ dincolo de mine.” (Iată).

APROAPE TOTUL DESPRE MINE - AUTOPORTRET PRIN OCHII CELORLALŢI

publicat pe: http://casa-gandului.ning.com

Cezarina Adamescu ....."Ca lemnul de vioară sun când îmi atinge corzile, singurătatea"

• Publicat de Matei Andrada Luisa în Martie 17, 2011 la 7:29pm

 
Se spune că un exeget e cu atât mai bun, cu cât e mai rău.

Conform acestui paradox, consider că n-o să pot fi nicicând bună, pentru că sunt incapabilă să fiu rea. Şi nici n-o doresc, de fapt, cu preţul acesta. Pentru că preţul ar fi pentru mine incomensurabil.
De aceea, nu o dată am fost apostrofată de colegii de breaslă: "Fii rea, nu ştii să fii rea?"

Nu. Nu reuşesc şi pace. Deşi pe unde am trecut mi s-a predat berechet această materie, la care se pare că rămân veşnic în urmă.

CĂLĂTORIE PRIN PATRIA NEASEMUITĂ A CUVINTELOR – ANTOLOGIA INTERNAŢIONALĂ STARPRESS

            „Ocolul infinitului mic pornind de la nimic” – se intitulează o carte absolut fermecătoare scrisă cândva de Marin Sorescu. El dorea să spună că poeţii pot cutreiera pământul şi chiar cosmosul fără alt mijloc de locomoţie decât propria închipuire. Şi la sfârşitul acestei fascinante călătorii, fiecare îşi îmbogăţeşte considerabil spiritul. Pornind cu valijoara lui, mai mult sau mai puţin încăpătoare, se reîntoarce cu braţele doldora de avuţii nesperate: în primul rând, cu faptul că au cunoscut, s-au împrietenit, şi-au îmbogăţit spiritul cu cea mai frumoasă experienţă de viaţă: cu întâlnirea la cota cea mai înaltă a altor creatori aidoma lor, ceea ce nu e deloc puţin lucru.

            Graţie mijloacelor moderne de comunicaţie, comuniunile de spirit se înfăptuiesc în epoca noastră  mult mai lesne. Şi e şi firesc. În doar câteva secunde, poţi face cunoştinţă cu opera unui autor aflat la celălalt capăt al lumii, îi poţi trimite scrisori, mesaje, creaţii proprii, îi poţi auzi vocea şi chiar îl poţi vedea pe ecran. Şi acest schimb, acest feed-back imediat are un impact major în conştiinţa fiecăruia.  Nu numai că-ţi deschide orizontul cunoaşterii, dar îţi permite să afli tot ce e nou în materie de cultură şi civilizaţie prin ţări şi continente, unde nici cu gândul nu puteai, până mai ieri, ajunge.

O noua carte de critica la editura Semãnãtorul: "Intalniri in zori de mileniu-Volumul 8"

Am bucuria sã vã fac cunoscutã aparitia cartii mele de criticã literarã intititulatã "Intalniri in zori de mileniu" la editura Semãnãtorul

Continutul cartii se poate accesa la link-ul de mai jos: http://www.semanatorul.ro/editura/2011/Cezarina_Adamescu-Intalniri_in_zori_de_mileniu.pdf

Volumul 7 se poate citi online aici >>>>>

HRANĂ PENTRU SUFLET: LUMINA EPOPEII FRANCISCANE

Anacleto Iacovelli, "Vita di S. Francesco. Lo Sposo di Madona Poverta", Casa editrice Francescana, Assisi 2000. Traducere din limba italiană: Preot prof. Dr.Ştefan Acatrinei O.F.M.Conv.

Motto:

„Binele ce mă aşteaptă e atât de mare, încât orice durere îmi e spre desfătare”.

-Sfântul Francisc-

Iniţiativa de a traduce preţioasa lucrare hagiografică a lui Anacleto Iacovelli, intitulată: "Vita di S. Francesco. Lo Sposo di Madona Poverta", (“Viaţa Sfântului Francisc. Logodnicul Domniţei Sărăcia”), apărută la Casa editrice Francescana, Assisi 2000, este una cât se poate de remarcabilă, deşi, despre Sărăcuţul din Assisi s-a scris o bibliotecă de cărţi valoroase, începând cu hagiografii contemporani ai sfântului, de-a lungul a aproape opt secole în care, cel mai răspândit şi mai puternic Ordin religios a cunoscut o înflorire fără precedent, fiind cunoscut pe întreg globul. Şi dacă astăzi, charisma sfântului Francisc este actuală, aceasta se datorează faptului că, metoda de trăire creştină propusă de el este în sintonie cu viaţa însăşi, deşi în condiţiileontemporaneităţii învolburate şi acaparatoare, ceea ce a întreprins el este anevoie de realizat.

CHIPURI ŞI MĂŞTI BURGUNDEZE ÎNTR-UN VITRALIU METAFORIC

Anni-Lorei MAINKA, „Burgundia”, Editura Brumar, Timişoara, 2010

Avem de-a face aici cu un vitraliu metaforic de înaltă ţinută, aparţinând unei poete care s-a remarcat încă de la volumul „Jurnal pe bilete de autobuz”, prin originalitatea viziunii şi a realizării artistice. Într-un album de o ţinută artistică impecabilă, având ilustraţii pe măsură, Anni-Lorei Mainka îşi desfăşoară viziunile lirice în cel mai autentic mod, cu mult mai pregnante şi mai semnificative decât în volumul mai sus pomenit şi pentru faptul că aici, trăirile depăşesc cotidianul şi culisează în straniul paradis iluzoriu numit îndeobşte da-sein, locul de unde survine fiinţa. Poeta se caută pe sine şi doar aparent se găseşte, lăsând cititorul să descopere esenţa făpturii cu numele om, aflat în iureşul luptei cu valurile timpului care tind să o acapareze, să o înghită de vie, aşa cum se întâmplă, îndeobşte.

UNIVERSUL ÎNTR-UN BILET DE AUTOBUZ

Anni-Lorei Mainka, „Jurnal pe bilete de autobuz” - poezii

Este ştiut, Jurnalul ca şi specie literară a dăinuit din cele mai vechi timpuri. Strămoşii îşi aşterneau gândurile pe zidurile peşterilor, scrijelate cu pietre ascuţite, încă dinainte de inventarea scrisului şi cînd limbajul se reducea la un pumnişor de cuvinte, mai mult mormăieli şi ţipete de glorie atunci când vânătoarea sau răpunerea duşmanului era încununată de succes. Suportul material a fost şi el diferit, o dată cu trecerea veacurilor: scoarţă de copac, piatră, frunză, papirus, lemn, hârtie, celuloid, până la suportul virtual de astăzi.

Jurnalierii nu au fost neapărat scriitori.

Ei au fost scribi la curtea împăraţilor, cronicari, iar în timpurile noastre, publicişti, memorialişti, eseişti.  Unii, scrupuloşi îşi ţin un jurnal întreaga viaţă, consemnând cu acribie, tot ce li se întâmplă pe fragmente de timp. Alte jurnale intră în componenţa memorialisticii prin datele istorice cu caracter general, pe care le furnizează. Ele sunt fresce ale unei societăţi date, care se întind pe  o plajă de timp oarecare, ajungând în prezentul continuu al scriitorului respectiv. Sunt celebre jurnalele memorialistice ale lui Malraux, Maurois, Dostoievski, Tolstoi ş.a. dar şi cele panseistice ale lui Blaise Pascal, Jules Renard, Julien Green. Jurnalul intim, epic sau liric a întrunit sufragii şi chiar a fost căutat şi gustat de multe categorii de cititori.

De ce simte nevoia un scriitor/poet să-şi dezvăluie gândurile şi sentimentele, fragmentându-le cu scrupulozitate pe ani, luni, zile, ore, minute? E şi aceasta o luptă împotriva uitării, o încercare disperată de a opri Timpul din scurgerea lui inexorabilă. Cert este că, aceste însemnări/consemnări ale unor stări personale, cuprinzând şi evenimente istorico-sociale, rămân în dicţionare şi istorii ale literaturii drept o specie aparte, intimistă, sufletească.

Jonglerul sau Starea de mireasmă a Poesiei

Alexandru Drăghici, “Jonglerul de dimineaţă”, Versuri, Cluj-Napoca, 2009

Motto:

“Lumină, tu, mamă a mea!” Autorul-

Însăşi ideea de jongler presupune spectacol, arenă, scenă, cupolă, abilitate, dexteritate, echilibru, măiestrie. Sub cupola, de un azuriu nedefinit a Poeziei, Alexandru Drăghici ne prezintă un spectacol unic cu un personaj unic: Jonglerul de dimineaţă. De ce “de dimineaţă” şi nu seara, când au loc, îndeobşte, toate spectacolele? Pentru că autorul vrea să-l cunoaştem când n-a apucat încă să se machieze, să-şi îmbrace costumaţia de gală pentru spectacol, să-l vedem aşa cum e: în simplitatea expresivă a gesturilor şi cuvintelor genuine. Pe canavaua tot mai aglomerată (aş îndrăzni să zic – îmbâcsită de erori şi trivialităţi) a literaturii cotidiene, un poet înzestrat şi înveşmântat doar în lumina de sine, circulă “tot mai străin”, susţinut doar de “aripa îngerului” veghetor (soulguard) – care nu-l slăbeşte din privire până ce, “frica îmblânzită” e redusă la “albul asurzitor” al Clipei ce trebuie numaidecât trăită sub imboldul atât de cunoscut şi sub semnul iminenţei: “Carpe Diem”.

„Scriu din dragoste de oameni” – O ambasadoare a sufletului românesc. Bijuterii din zestrea amintirilor.

Scriu din dragoste de oameni”

O ambasadoare a sufletului românesc. Bijuterii din zestrea amintirilor.

ELENA BUICĂ, LUMINIŞURI,carte în curs de apariţie

Tumult de lumină ieşită din adâncurile fiinţei. Bijuterii din zestrea amintirilor, toate acestea alcătuiesc noua carte a bravei românce Elena Buică, trăitoare în Canada care dovedeşte, cu fiecare nouă carte că România a rămas pentru ea, nu numai ţara natală, ţara de baştină, dar şi matricea spirituală din care, aşa cum se poate constata, nu s-a rupt niciodată.

Mărturisirile scriitoarei românce aflată în Canada, scrise acum, când se află aproape de înserarea fiinţei, au toate, o trăsătură comună: sunt cât se poate de reale şi sincere, bazate pe experienţa copleşitoare a unei vieţi pline de neprevăzut care a purtat-o pe meleaguri îndepărtate, dar care nu a constituit o piedică pentru şuvoiul năvalnic al amintirilor care au curs nestăvilit, în chip tulburător, parcă mai vii ca oricând, cu cât anii au trecut şi ea s-a statornicit la atâtea mii de kilometri depărtare. Dovadă că departele poate deveni aproape şi chiar rămâne în adânc de fiinţă.