luni, 28 martie 2011

Cărţile mele: "Logodnă mistică"

LOGODNĂ MISTICĂ

Ce mistică
logodna ta cu Lumina
logodna cea cristică
netrupească
şi (ne)firească
Logodna cerească…

Am dorinţa să aflu
Lumina
de unde survine fiinţa,
luminişul fiinţial
din cel primordial.

Adu-mi măcar
un strop de lumină în dar,
lumină de har,
în compensaţie
stropul de graţie,
strop de azur
văzduhul cel pur
să mă înfăşor
de jur împrejur.
Cu lumina de sine
tainică şi adâncă
lumina care din mine
mănâncă;
îmi soarbe şi mă absoarbe
cavernele oarbe,
orice fibră subţire
mi-o scoate din amorţire.

Sintaxa imaginii

Percepţia e alta când îl cunoşti, când intri în lumea lui şi accepţi provocarea de-a face împreună cu el un "discurs asupra metodei". Fiindcă Sergiu Lupse, tânărul regizor bistriţean, are idei precise , carteziene, cu privire la ce vrea, la ce urmăreşte să spună prin filmele lui. Şi multe să îţi arate... Idei care se modelează în prezenţa ta şi devin palapabile, materiale, asemenea imaginilor din filmele făcute până acum. Enunţurile lui “cu privire la şi argumentele asupra a” vorbesc despre maturitate şi decantare, despre evoluţie şi sete de autodepăşire.
I-am solicitat un interviu şi mă bucur că a acceptat să răspundă la câteva întrebări. Cartea lui de vizită, conform unei selecţii personale conţine câteva filme: Nature, Labyrith, Time Lapse, Glow si Breath.
Restul vă invit să descoperiţi dvs. accesând site-ul lui : www.sergiulupse.ro

" ... pentru mine imaginea este ceva viu, foarte maleabil, asemeni lutului"
Sergiu Lupşe

duminică, 27 martie 2011

POVESTEA PRINŢULUI CENUŞIU

-teatru feeric pentru toate vârstele-
A C T U L I
T a b l o u l I
(Pe fundal se proiectează Oraşul Azuro, cu clădiri înalte, ţuguiate, în forme bizare. Decorul se va realiza din panouri şi corpuri geometrice care se schimbă, în timp ce reflectoarele aruncă spoturi colorate. Schimbarea luminii modifică aspectul oraşului şi peisajul.
Fundal muzical feeric.
Printre casele bizare se perindă turişti. Se remarcă doi străini mult mai înalţi decât locuitorii oraşului. Ei sunt negustori ambulanţi care îşi strigă marfa. Unul dintre ei, Tisi, din Ţara Plictiselii, iar celălalt, din Ţara Curiozităţii. Tisi este un personaj blond, dolofan, bonom, cu o şapcă pleoştită. Zoto este brunet, subţirel, ochi iscoditori. Ei aduc ceva nou, specific ţării de unde vin. Pe unde trec aceştia, azurienii îşi micşorează ritmul de lucru, alţii dau semne de plictiseală sau devin curioşi la ce se întâmplă în jurul lor sau aiurea.)

27 Martie: Ziua mondiala a teatrului: ADU-ŢI AMINTE : FRUNZELE PLÂNG PRIMĂVARA, ÎN PRAG DE ÎMBOBOCIRE

Stela Popescu Temelie, Frunzele plâng toamna”, Editura N’Ergo, 2oo4

Nici nu mi se uscase încă lacrima din vârful peniţei după regizorul şi actorul Lucian Temelie, când o veste cu mult mai năprasnică avea să-mi străpungă baierele inimii : Stela, Steluţa Temelie, frumoasa şi buna şi talentata şi nespus de iubita şi draga, întro clipă nefastă, avea să zboare la soţul său, la marea şi unica iubire de-o viaţă până dincolo de moarte. Un zbor de sus în jos şi nu pe aripi de înger, ci frânt în mod nedrept şi cu atât mai cumplit, după trei luni de durere, de neputinţă, disperare şi lacrimi…

sâmbătă, 26 martie 2011

POEME CU GURA COCLITĂ ÎNTR-O LUME NĂUCĂ

VIRGIL CIUCĂ,„Pierdut în lume”, Editura SemnE, Bucureşti, 2010

Oltean la origine, din comuna Gherceşti, judeţul Dolj, aproape de Craiova, Virgil Ciucă a cunoscut de-a lungul vieţii, meandrele unei ascensiuni pe propria răspundere, cu alte cuvinte el este un self-made-man, care, nu o dată a luat-o de la capăt până când, din 1985 a reuşit să-şi obţină rezidenţa americană, fiind actualmente un scriitor român din diaspora americană. A publicat până acum două volume de poezii şi eseuri: „Blestem străbun” în 2007 şi „Versete dumnezeieşti” în 2008, ambele la Editura SemnE din Bucureşti.

vineri, 25 martie 2011

CA O PASĂRE IBIS....TOCMAI TU? CA O PASĂRE IBIS...

-moment poetic dedicat lui Nichita Stănescu-

Aş vrea să-ţi vorbesc tăcând
câteva vorbe despre tăcere.

Ce adiere!
Ce sfânt miros
de piele de Făt Frumos
trecând dureros din tăcere-n tăcere
prin aerul majestuos…
Ce stări şi ce sunete par
că nu se întâmplă
de la tâmplă la tâmplă,
născute din verbul natal
cu iz preacurat de Santal!
Încet-încet
Tăcerea s-a îndrăgostit
de poetul ascet
şi-acum suie spre inima lui
bătută în cui…
Ah, tu, lumină, tu,
întoarce-te acasă.

Se-mplinise anul
de când Nicetas Remesianul
plecase spre zări mai albastre
să locuiască o stea
aproape de inima mea.
şi cu cât se depărta
devenea în mine prezent
imanent
ca un spirit înalt
cu străluciri de nevină
ce flutură-n larg
corăbii întregi de lumină…

luni, 21 martie 2011

PORTRET LIRIC: UN POET VINOVAT DE NEVINDECARE – ALEXANDRU DRĂGHICI


Un cântec franţuzesc este intitulat „La maladie d’amour” şi, într-adevăr, iubirea poatre deveni o maladie, de care unii nu se vindecă niciodată şi o poartă cu ei pretutindeni.
Şi Poezia, mai bine zis, starea de graţie poetică poate fi o maladie genetică, pe care o ducem în sânge şi-n oxigenul care urcă şi coboară prin toate fibrele. Un poet vinovat de nevindecare” de astfel de maladie - este şi Alexandru Drăghici. El poartă poezia pe dinlăuntru, ca pe o povară dulce, ca pe o cruce asumată şi urcă muntele cu ea fără ostenire. Iar dacă se întâmplă să se trezească din nou la poalele muntelui, o ia de la început cu urcuşul.
Un poet care exprimă sintetic în poeme de scurtă respiraţie, ceea ce alţi confraţi nu reuşesc în kilometri de versuri cu încărcături inutile.
Poemele din acest consistent grupaj, aduc un suflu înnoitor creaţiei de până acum a lui Alexandru Drăghici.
Versul elevat, exprimarea fluidă, limpede, aidoma curgerii râului abia izvorât din munte, cu apă spartă-n fărâme cristaline susurând vesel prin verdele crud al ierbii, iată elementele principale ale liricii lui Alexandru Drăghici. Elementele primordiale, vitale, care subsumează ceea ce se numeşte existenţă în natură, sunt şi elemente de construcţie lirică: pământul, Mama Gee, apa, aerul, natura cu toate fenomenele şi făpturile sale, se întâlnesc şi se armonizează întro alcătuire rotund planetară, în formă de inimă. Şi ca o încununare a vieţii, în spaţiul vizual, dar mai cu seamă în cel lăuntric, „Cuvântul/ acest virus adormit” care face din om „Axonul / altui gând, mai mare / fără graniţe” (Memă) – cu singura condiţie de a fi, sau măcar a tinde să fie: Eu, tu, el şi ea, doar unul”(Memă).

duminică, 20 martie 2011

ECHINOCŢIU POETIC: Ziua internaţională a Poeziei 21 martie 2011-03-19

LAVIURI

CEZARINA ADAMESCU

 1.

Nu pe hârtie îţi scriu,
Îţi scriu pe fiinţă ;
Pe propriul suflet
Îţi scriu
Cu un cui siniliu,
Citeşte-mă cu îngăduinţă.

Cu ţipătul scos din rărunchi
Îţi scriu în genunchi.
În şoaptă cuvântul mă cere
Îţi scriu pe augusta tăcere.

Doamne, îţi zic :
Dă-mi rănile Tale
Să-ţi scriu un poem
Gângurit cu petale,
Un poem ca un crin
Scrijelind o ninsoare…

Pe rănile Tale îţi scriu,
-răni ce mă ţin în picioare-
cât nu-i prea târziu
îţi scriu pe albastrul din zare.

Îngăduie-mi, Doamne,
Cât mai sunt viu…
Şi dacă o fi cu priinţă
Numele meu să-ţi înscriu
În adânc
de Fiinţă…

Cărţile mele: "Ultima logodnă"

Ultima logodnă, poeme, Editura Sintez, 2007
Continutul se afla la link-urile urmatoare:
 

vineri, 18 martie 2011

Cărţile mele: "Singurătăţi împreună"

Singurătăţi împreună
rondeluri în coriamb, Editura Arionda, Galaţi, 2006;

Cărţile mele: O stea căzând de înalţă

O  STEA  CÃZÂND, SE-NALTà
- florilegiu omagial pentru GRIGORE VIERU -

ÎNTÂLNIRI CRUCIALE
ŞI O SĂRBĂTOARE A CUGETULUI
ROMÂNESC
Aşa cum bine a spus fratele nostru întru
cuget românesc, Poetul Grigore Vieru, Poesia a
avut  întotdeauna  drept  sfântă  menire  ”să
încurajeze soarele să răsară şi femeia să nască”.
Am citat aceste cuvinte nu întâmplător.
Ele-mi aduc aminte de salba de simţăminte care
mi-au răscolit fiinţa în acel crucial an 1989, când
la grădina de vară a urbei noastre, ne-a fost dăruit
de către Opera Română din Iaşi, un neuitat
spectacol intitulat ”Vin din Munţii Latiniei”,
spectacol de cuget şi simţire românească, în care
cele două arte Poesia şi Muzica s-au împletit în
chipul  cel  mai  armonios,  atingând  culmile
desăvârşirii. Îl avea ca protagonist pe Grigore
Vieru, fratele nostru de suflet şi sânge, alături  de
Silvia şi Anatol Chiriac, Iurii Sadovnic şi Grupul
Legenda.

APROAPE TOTUL DESPRE MINE - AUTOPORTRET PRIN OCHII CELORLALŢI

publicat pe: http://casa-gandului.ning.com

Cezarina Adamescu ....."Ca lemnul de vioară sun când îmi atinge corzile, singurătatea"

 
Se spune că un exeget e cu atât mai bun, cu cât e mai rău.

Conform acestui paradox, consider că n-o să pot fi nicicând bună, pentru că sunt incapabilă să fiu rea. Şi nici n-o doresc, de fapt, cu preţul acesta. Pentru că preţul ar fi pentru mine incomensurabil.
De aceea, nu o dată am fost apostrofată de colegii de breaslă: "Fii rea, nu ştii să fii rea?"

Nu. Nu reuşesc şi pace. Deşi pe unde am trecut mi s-a predat berechet această materie, la care se pare că rămân veşnic în urmă.

joi, 17 martie 2011

CĂLĂTORIE PRIN PATRIA NEASEMUITĂ A CUVINTELOR – ANTOLOGIA INTERNAŢIONALĂ STARPRESS

            „Ocolul infinitului mic pornind de la nimic” – se intitulează o carte absolut fermecătoare scrisă cândva de Marin Sorescu. El dorea să spună că poeţii pot cutreiera pământul şi chiar cosmosul fără alt mijloc de locomoţie decât propria închipuire. Şi la sfârşitul acestei fascinante călătorii, fiecare îşi îmbogăţeşte considerabil spiritul. Pornind cu valijoara lui, mai mult sau mai puţin încăpătoare, se reîntoarce cu braţele doldora de avuţii nesperate: în primul rând, cu faptul că au cunoscut, s-au împrietenit, şi-au îmbogăţit spiritul cu cea mai frumoasă experienţă de viaţă: cu întâlnirea la cota cea mai înaltă a altor creatori aidoma lor, ceea ce nu e deloc puţin lucru.
            Graţie mijloacelor moderne de comunicaţie, comuniunile de spirit se înfăptuiesc în epoca noastră  mult mai lesne. Şi e şi firesc. În doar câteva secunde, poţi face cunoştinţă cu opera unui autor aflat la celălalt capăt al lumii, îi poţi trimite scrisori, mesaje, creaţii proprii, îi poţi auzi vocea şi chiar îl poţi vedea pe ecran. Şi acest schimb, acest feed-back imediat are un impact major în conştiinţa fiecăruia.  Nu numai că-ţi deschide orizontul cunoaşterii, dar îţi permite să afli tot ce e nou în materie de cultură şi civilizaţie prin ţări şi continente, unde nici cu gândul nu puteai, până mai ieri, ajunge.

duminică, 13 martie 2011

Gânduri pe rugul cuvântului IV. Tratat de singurătate

Nu  înţeleg, dar ştiu.
Nu înţeleg, dar cred.
Nu înţeleg dar eşti.
Nu înţeleg dar suntem.
Nu înţeleg dar te simt;
eşti în mine şi lângă mine
şi împrejur şi aproape-departe,
la fel ca fiica mea, moartea,
pe care  o zămislesc permanent,
încă din naştere.
*****
Formăm un drum, o cărare,
calea pe care se întâlnesc spiritele,
gândurile pustii
în duhul speranţei de împreună.
Capătul drumului
va însemna şi unirea noastră
definitivă.
*****
Fiecare în sine
are capacitatea de a te trăi
dar se leapădă de tine
şi te alungă
spre cei aidoma mie
care se deschid precum orhideele
să te primească
în casa înrourată a trupului
şi a sufletului,
în casa gândului
ţi a simţirilor
încă vii
însă demult  aţipite.
*****
De ce să-mi fie ruşine cu tine?
Iată, vin să dau mărturie
despre amarnica mea bucurie
prezenţa ta permanentă
în fibrele mele adânci
sunt mlădiţa cea verde
şi mă hrănesc din trunchiul tău viguros
ca dintr-un corn al abundenţei.
*****

Lamento vesel pe fond depresiv

Nici tu, nici tu,
nici tu, nici tu…
Îţi dau dreptate, Hidalgo,
astăzi mă distanţez de mine,
de tine,
ca să te pot vedea mai îndeaproape,
ca să te pot atinge cu gândul,
ca să intru în marele nimeni.
****
Duh şi humă plutind peste,
Ruah, suflu adiind peste ape.
****
Intru în mine aproape,
tot mai aproape de dorul primordial,
ca-ntr-o piatră de apă stârnind
cercuri concentrice.
****

vineri, 11 martie 2011

HRANĂ PENTRU SUFLET: LUMINA EPOPEII FRANCISCANE

Anacleto Iacovelli, "Vita di S. Francesco. Lo Sposo di Madona Poverta", Casa editrice Francescana, Assisi 2000. Traducere din limba italiană: Preot prof. Dr.Ştefan Acatrinei O.F.M.Conv.

Motto:
Binele ce mă aşteaptă e atât de mare, încât orice durere îmi e spre desfătare”.
-Sfântul Francisc-


Iniţiativa de a traduce preţioasa lucrare hagiografică a lui Anacleto Iacovelli, intitulată: "Vita di S. Francesco. Lo Sposo di Madona Poverta", (“Viaţa Sfântului Francisc. Logodnicul Domniţei Sărăcia”), apărută la Casa editrice Francescana, Assisi 2000, este una cât se poate de remarcabilă, deşi, despre Sărăcuţul din Assisi s-a scris o bibliotecă de cărţi valoroase, începând cu hagiografii contemporani ai sfântului, de-a lungul a aproape opt secole în care, cel mai răspândit şi mai puternic Ordin religios a cunoscut o înflorire fără precedent, fiind cunoscut pe întreg globul. Şi dacă astăzi, charisma sfântului Francisc este actuală, aceasta se datorează faptului că, metoda de trăire creştină propusă de el este în sintonie cu viaţa însăşi, deşi în condiţiileontemporaneităţii învolburate şi acaparatoare, ceea ce a întreprins el este anevoie de realizat.

Portret artistic: GRAFICIANA CONSTANŢA ABĂLAŞEI-DONOSĂ

UN COLŢ DE PARADIS TRASAT ÎN PENIŢĂ
ACASĂ LA GRAFICIANA CONSTANŢA ABĂLAŞEI-DONOSĂ


Nu o dată s-a spus că viaţa unui artist se confundă cu opera lui. Artistul este ceea ce lucrul mâinilor sale este. Opera îl reprezintă fidel, fie că e vorba de scrieri, de picturi, de roluri, de partituri interpretate, fiindcă el nu se poate mistifica în propria lucrare, aşa cum nu te mistifici atunci când te priveşti în oglindă. Dar, mai cu seamă, opera îţi reflectă sufletul. Lucrând, artistul îşi dă jos, una după alta măştile şi rămâne aşa cum e.
„Eu nu am biografie, am cărţi” - spunea filozoful Constantin Noica.
În alte cuvinte, opera lui este însăşi arta lui. A lui şi a celor din jur.
„Poetul – ca şi soldatul, / nu are viaţă personală./ Viaţa lui personală este praf şi pulbere” – scria şi Nichita.
Emblemă a personalităţii autorului dar şi efigie a lui, opera dă mărturie peste veac despre existenţa sa, transgresând timpul şi spaţiul şi continuându-se, virtualmente, în eternitate.
Am încercat, timid, cu emoţie vie-n obraji şi în inimă, să bat la uşa culorilor sale, într-o zi de Gustar, să aflu taina care nu se distaină, în spatele tablourilor, înrămate ori nu, din atelierul artistei plastice Constanţa Abălaşei-Donosă. Credeam că va fi uşor şi-i voi citi sufletul ca dintr-o carte.
Dar, cu cât mă afundam în sumedenia de lucrări de grafică, acuarelă, ulei, ca-ntr-o pădure fermecată, smulgându-mi mici strigăte de uimire care-mi tăiau respiraţia, atunci când întâlneam câte un peisaj ori un personaj cunoscut trasat în peniţă, cu atât îmi dădeam seama că am uitat buzunăraşul cu cenuşă de presărat pentru a găsi drumul îndărăt, spre casă. Luminişul se lăsa căutat, aşteptat, ghicit, dibuit, amuşinat, ca după rătăcirea în labirintul vegetal purtând titlul generic: viaţă.

duminică, 6 martie 2011

CHIPURI ŞI MĂŞTI BURGUNDEZE ÎNTR-UN VITRALIU METAFORIC

Anni-Lorei MAINKA, „Burgundia”, Editura Brumar, Timişoara, 2010

Avem de-a face aici cu un vitraliu metaforic de înaltă ţinută, aparţinând unei poete care s-a remarcat încă de la volumul „Jurnal pe bilete de autobuz”, prin originalitatea viziunii şi a realizării artistice. Într-un album de o ţinută artistică impecabilă, având ilustraţii pe măsură, Anni-Lorei Mainka îşi desfăşoară viziunile lirice în cel mai autentic mod, cu mult mai pregnante şi mai semnificative decât în volumul mai sus pomenit şi pentru faptul că aici, trăirile depăşesc cotidianul şi culisează în straniul paradis iluzoriu numit îndeobşte da-sein, locul de unde survine fiinţa. Poeta se caută pe sine şi doar aparent se găseşte, lăsând cititorul să descopere esenţa făpturii cu numele om, aflat în iureşul luptei cu valurile timpului care tind să o acapareze, să o înghită de vie, aşa cum se întâmplă, îndeobşte.

joi, 3 martie 2011

UNIVERSUL ÎNTR-UN BILET DE AUTOBUZ

Anni-Lorei Mainka, „Jurnal pe bilete de autobuz” - poezii



Este ştiut, Jurnalul ca şi specie literară a dăinuit din cele mai vechi timpuri. Strămoşii îşi aşterneau gândurile pe zidurile peşterilor, scrijelate cu pietre ascuţite, încă dinainte de inventarea scrisului şi cînd limbajul se reducea la un pumnişor de cuvinte, mai mult mormăieli şi ţipete de glorie atunci când vânătoarea sau răpunerea duşmanului era încununată de succes. Suportul material a fost şi el diferit, o dată cu trecerea veacurilor: scoarţă de copac, piatră, frunză, papirus, lemn, hârtie, celuloid, până la suportul virtual de astăzi.
Jurnalierii nu au fost neapărat scriitori.

Ei au fost scribi la curtea împăraţilor, cronicari, iar în timpurile noastre, publicişti, memorialişti, eseişti.  Unii, scrupuloşi îşi ţin un jurnal întreaga viaţă, consemnând cu acribie, tot ce li se întâmplă pe fragmente de timp. Alte jurnale intră în componenţa memorialisticii prin datele istorice cu caracter general, pe care le furnizează. Ele sunt fresce ale unei societăţi date, care se întind pe  o plajă de timp oarecare, ajungând în prezentul continuu al scriitorului respectiv. Sunt celebre jurnalele memorialistice ale lui Malraux, Maurois, Dostoievski, Tolstoi ş.a. dar şi cele panseistice ale lui Blaise Pascal, Jules Renard, Julien Green. Jurnalul intim, epic sau liric a întrunit sufragii şi chiar a fost căutat şi gustat de multe categorii de cititori.
De ce simte nevoia un scriitor/poet să-şi dezvăluie gândurile şi sentimentele, fragmentându-le cu scrupulozitate pe ani, luni, zile, ore, minute? E şi aceasta o luptă împotriva uitării, o încercare disperată de a opri Timpul din scurgerea lui inexorabilă. Cert este că, aceste însemnări/consemnări ale unor stări personale, cuprinzând şi evenimente istorico-sociale, rămân în dicţionare şi istorii ale literaturii drept o specie aparte, intimistă, sufletească.