marți, 22 noiembrie 2011

CRONICĂ: CALIGRAFII PE SUFLETUL INIMII



Jianu Liviu-Florian, Caligrafii pe anotimpuri, poezii, SEMĂNĂTORUL, Editura online, 2011

 

Poate că nu întâmplător, Jianu Liviu-Florian şi-a intitulat volumul de poeme „Caligrafii pe anotimpuri” – pentru că el ne filigranează sufletele cu migala artizanului, şlefuitor de diamante, ca să scoată la lumină bijuterii neasemuite.

Ne aflăm în faţa unui poet care, în chip cu totul remarcabil, scrie versuri magistrale, orice stil ar aborda. Dar faptul că abordează versul clasic este cu atât mai meritoriu. Raportarea permanantă la Divinitate este elementul forte al poeziilor lui Liviu-Florian Jianu, pentru că el a înţeles foarte bine că „La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul şi toate vin de la El” (Gen. 1,1).

Autorul comportă în permanenţă un Dialog cu Divinitatea, ca de la persoană la persoană, în chip tainic. Nu e un colocviu distant ci, intim, aproape familiar, ca între părinţi şi copii. Poetul îi cere lui Dumnezeu să-şi pună Atotputernicia în cuvinte şi să trimită oamenilor poveşti.

Şi în muţenia lacrimii Lui, Sfânt (Domnul ghioceilor).

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Eugen Dorcescu: Singurătatea – starea de graţie a contemplării


Eugen Dorcescu
Prezentarea volumului „Străjer peste suflete” – poezie grafică -  de Cezarina Adamescu, aflat sub tipar

Scurtele şi intensele străfulgerări poetice  din Străjer peste suflete,        poezie grafică -  recenta carte a doamnei Cezarina Adamescu – scriitoare cu bogate şi atât de variate înzestrări –  aceste „aproape haiku, aproape senryu, aproape tanka” (după cum ne spune autoarea) se nasc la fericita întâlnire dintre două mari – adesea uriaşe – forţe ale eului: una  aşa-zicând statică – singurătatea; cealaltă, dinamică (în planul greu accesibil al fundamentelor) – contemplarea. Şi una şi cealaltă din aceste energii au lucrat cu mare folos în istoria universală a poeziei (a creaţiei spirituale, în general: Eminescu, Lamartine, Jean Jacques Rousseau, mulţi, mulţi alţii le-au elogiat, cum prea bine se ştie). Cât despre Sfinţii Părinţi ai Pustiei, abia de mai trebuie pomenită pledoaria lor pentru retragerea din lume a celui doritor să-şi întărească  împreuna-vieţuire cu fraţii întru credinţă şi apropierea de Dumnezeu (“Vrei, aşadar, frate, să iei  asupra ta viaţa singuratică şi să zoreşti spre cununile celei mai mari biruinţe, a liniştii ? Lasă grijile lumii, cu domniile şi cu stăpânirile ei, adică fii nepământesc, fără patimă şi fără de orice poftă,  ca, făcându-te străin de tovărăşia acestora, să te poţi linişti într-adevăr” – Evagrie Ponticul).

INTEPRETĂRI: SCRISUL CA JERTFĂ DE SINE ŞI ELIBERARE DE UMBRE

Melania Cuc, Iisus din podul bisericii, Cartea din scrisori, Editura Limes, Cluj-Napoca

Pentru Melania Cuc, « punctul în infinitul devălmăşiei ideilor » - este echivalentul Cuvântului de început din Geneza 1,1 care nu putea veni decât de la Dumnezeu. Şi « Naşterea de Carte » -în  explicaţia autoarei care deschide volumul, este aidoma unei creaţii divine, adică prefacere din punct şi linie în semn grafic, într-un sistem de semnalizare, care depăşea vorbirea şi trecea din adâncurile minţii în abisul cunoaşterii omeneşti, cea mai mare revoluţie posibilă. Naşterea Cuvântului ca o ţâşnitură de izvor limpede care se revarsă printre stânci până-n valea de lacrimi unde locuiesc oamenii. Cuvântul de la Început care « era la Dumnezeu », Dumnezeu fiind Cuvântul, de la naştere şi până la Cuvântul din Urmă care tot spre Dumnezeu se îndreaptă. Între aceste repere primordiale, omul, sfâşiat pe crucea de carne, îşi dă proba propriei mărturisiri de credinţă în fiecare clipă a existenţei.

   De unde putea porni Cuvântul decât de la Bunavestire ? Câţi au fost acei care l-au binevestit, împăraţi, regi şi proroci, apostoli şi ucenici, preoţi ai Legii, leviţi şi simpli credincioşi practicanţi care respectau Decalogul  şi principalele Prescripţii din Deuteronom şi Levitic ?

TAINA – LEOAICĂ FLĂMÂNDĂ CARE DĂ TĂRCOALE




TAINA – LEOAICĂ FLĂMÂNDĂ CARE DĂ TĂRCOALE

MELANIA CUC ,  VARA LEOAICEI, Editura Zip, Bucureşti, 2011


Prozatoare prodigioasă, cu un palmares impresionat de scrieri la activ, poezii, proză, publicistică, romane, scrieri spirituale, eseistică, Melania Cuc s-a impus în literatura actuală prin originalitatea stilului şi prin abordarea tematicilor care vizează psihologia umană în toate ipostazele ei. Recentul roman, „Vara leoaicei”, se înscrie pe linia epicului contemporan, cu personaje şi acţiuni viabile, menite să ţină trează atenţia cititorului şi să-i creeze confortul spiritual pe care, nu din emisiunile de divertisment îl poate dobândi. Romanul debutează cu secvenţe aproape cinematografice, având în centru figura Martinei Sâmbure, apariţie aproape insolită în peisajul urban în care este debarcată intempestiv,  la marginea unui şanţ, de maşina care o transportase.
Planul real se îmbină perfect cu cel fantastic şi imaginile prezente tind în mintea protagonistei să reînvie un trecut secular plin de parfumul dar şi de arena însângerată a epocii cruciaţilor. Pe aceste plaje epice, scriitoarea se mişcă lejer, cu dibăcie şi dexteritate.

joi, 3 noiembrie 2011

OMAGIU UNEI DOAMNE

OMAGIU UNEI DOAMNE
Surâde în poem Cezara
                                                          Cezarinei Adamescu

Se zbat pe chip tăcute umbre
Ce ard în fruntea celuită
De-amarul clipei solitare,
De ploaia rece, nesfârşită.

Lumina-i lunecă-n peniţă,
În inimă divinul cheamă;
Cu duh născut în rugăciune
Striveşte-n vene orice teamă.

Îşi lasă tâmpla-n mâna stângă
Stârnind silabe neştiute;
Cu sete mânuind condeiul,
Pleiadă de simţiri asmute.

În creuzetul izvodirii
Îţi află sufletul menirea
Şi în trăire sibilină
Îşi cântă în poem iubirea.

O rimă-i îmbăiată-n doruri,
O alta-n undele durerii.
Prin fiecare vers ea soarbe
Şi har, şi taina învierii.

Sintagme se revarsă-n gânduri,
În ochi foşneşte primăvara
Şi, alergând printre cuvinte,
Surâde în poem Cezara!


 2011

GEORGETA MUSCĂ-OANĂ