UN AUTOGRAF PE LUMINĂ
Semnat de Cezarina Adamescu
ENTROPIA NELINIŞTII
Măsura măsurării mele,
Tu se numeşte.
Tu – Cel ce eşti
peste toate
şi prin toate
şi întru toţi
şi totodată Cel ce este cu noi
ca să ne aducă
în Duh de adevăr
smerenia Naşterii de Sine
în Cuvânt
sau
Entropia Neliniştii…
MAI PRESUS DE FIINŢĂ
Cel pururi fiind
şi acelaşi fiind,
Cuvântul ieşit din tăcere
se nimiceşte pe sine în noi,
întro kenoză sublimă
pe care numai Lumina lăuntrică
îl poate din nou înălţa
Fiinţă mai presus de fiinţă….
EMPATIE
Cu cât sunt
mai aproape de mine,
mai aproape de Tine mă simt,
mărturisitor şi mărturisit.
Prin mine Te caut
şi foarte rar găsesc
imaginea Ta în oglindă.
Doar uneori
chipul semenilor
ia Chipul Tău,
prietenos şi uimit,
căutându-mă…
SUFLETUL DE ACUM
Sufletul meu de acum
se revoltă
pe sufletul meu de atunci…
Pentru sufletul
de mai târziu
scriu, scriu, scriu…
Estimp, cel de acum
naşte prunci
şi aşteaptă porunci…
UNICUL SENS
Eliberat de iubire,
Iubirea mi-a rămas
unicul drum
către Eternul Acum,
spre libertatea promisă.
Iubirea ucisă pe lemn,
unicul semn
că am fost,
că mai sunt
şi voi fi
o fărâmă de tină
însufleţită de suflarea divină…
ÎN SPAŢIUL TÂRZIU
Peregrin solitar
între început şi sfârşit
mă deznod şi mă realcătui
pentru a mă desprinde
acum şi în cele din urmă de tot
şi a mă regăsi
în familia mea infinită
în spaţiul târziu
dintre pământesc şi ceresc.
Ştiu. Ştiu. Vocea mea de acum
nu e decât
o sfântă strigare-n pustiu…
EŞTI ÎNSUŞI FIINDUL
În întregime a Ta
iar Tu – necuprins,
aşa mi te-ai dat
cu Trup şi Sânge şi Rană,
singurul fără prihană,
Tu, cel ce eşti Însuşi Fiindul.
În pământul arid
al inimii mele
ai semănat viaţă.
Din bobul de grâu
încrustat cu-al Tău Chip
continui să creşti lăstar
din seva pământului meu
îngrăşat cu Lumină…
MĂ UIT CUM MĂ PRIVEŞTI
Te-am strigat
sau ecoul glasului Tău
îmi răsună-n auz?
Mă uit la Tine cât de atent
mă priveşti.
Cum de mă recunoşti
în mulţime,
de parcă n-ai avea ochi
decât pentru mine?
Mă faci să mă simt
cu umilinţă
unica fiinţă de pe pământ!
Vreau să mă pierd
în al Tău Necuprins
şi să ard precum rugul aprins
din care-mi vorbeai
Yahwe, Elohim, Adonai…
Doamne al meu,
singurul Dumnezeu
ce m-a învelit
în straie de nemurit!
O PARCELĂ DE CER
Un loc aparte păstrez
unde să înviez,
o parcelă de cer
Doamne-ţi cer
Să am unde să-nviu
În spaţiul târziu.
Un loc unde
apa ciopleşte statui
în piatra mileniului.
Un colţişor cu pridvor
unde să mă aşez
să pictez magica stea
care o dată ivită
vesteşte
Fiinţa cea nemărginită…
DE ÎNSTRĂINARE
Plânsu-m-am şi m-am tot plâns
roade că nu am de strâns.
Am tot plâns şi-am tot oftat
că fântâna mi-a secat.
Mi-a secat demult izvorul
de-unde se-adăpase dorul.
Sfărâmatu-s-a ulciorul
de când a plecat cocorul,
înspre ţări îndepărtate.
Mânurile mi-s legate
ochii mi s-au scurs în zare
de atâta-nstrăinare.
Gura de cuvinte-i mută
mintea-i slabă şi durută.
Genele tremurătoare
ca la sălcii plângătoare.
M-oglindesc în ape crunt
şi nu ştiu cine mai sunt…
AUTOGRAF PE LUMINĂ
Iubită
vreau să mă simt
cu iubirea iubirii de Tine.
Iubirea scrisă pe cer
cu aldine.
Iubirea izvorâtă
din lumina timidă
care se retrage în sine.
Armonie posibilă
între rază şi umbră.
Iubirea e
Autograful meu invizibil
scrijelat pe Lumină…
NU MI-A RĂMAS DECÂT
Secundele-ţi ţâşnesc din unghii moi
şi-mi cresc minutele de-argint în plete
atunci de ce mi-s anii tot mai goi
de parcă lupi mă hăituiesc în cete?
De ce mi-e iernă când e vara-n toi
şi mi-e cumplit de frig în primăvară
iar crengi uscate fără de altoi
mă-mbrăţişează şi mă înconjoară?
Mi-e sufletul surpat şi năruit
statura mai smerită, mai firavă,
nimic nu mai iubesc din ce-am iubit
şi-mi creşte grâu din inima bolnavă.
Şi aerul se clatină uşor
şi tot pământu-mi fuge sub călcâie;
nu mi-a rămas decât să mă-nfior
să urc pe cruce să mă bat în cuie…
EŞTI CER ÎN MINE
Tu eşti întreg trăind mereu în mine
nu pot nicicând de Tine să m-ascund
pătrunzi în trup, în minte-n gânduri line
îmi eşti alcătuire şi rotund.
Şi azima şi vinul sunt în Tine
potirul tainicei şi Sfintei Cine
şi-n adieri de proaspătă mireasmă
eşti grâu de jertfă şi catapeteasmă.
Eşti cer în mine-atâta cât încape
şi eşti cel mai departe om de-aproape
în Infinitul care ne desparte
vei continua să-mi fii şi după moarte…
Semnat de Cezarina Adamescu
ENTROPIA NELINIŞTII
Măsura măsurării mele,
Tu se numeşte.
Tu – Cel ce eşti
peste toate
şi prin toate
şi întru toţi
şi totodată Cel ce este cu noi
ca să ne aducă
în Duh de adevăr
smerenia Naşterii de Sine
în Cuvânt
sau
Entropia Neliniştii…
MAI PRESUS DE FIINŢĂ
Cel pururi fiind
şi acelaşi fiind,
Cuvântul ieşit din tăcere
se nimiceşte pe sine în noi,
întro kenoză sublimă
pe care numai Lumina lăuntrică
îl poate din nou înălţa
Fiinţă mai presus de fiinţă….
EMPATIE
Cu cât sunt
mai aproape de mine,
mai aproape de Tine mă simt,
mărturisitor şi mărturisit.
Prin mine Te caut
şi foarte rar găsesc
imaginea Ta în oglindă.
Doar uneori
chipul semenilor
ia Chipul Tău,
prietenos şi uimit,
căutându-mă…
SUFLETUL DE ACUM
Sufletul meu de acum
se revoltă
pe sufletul meu de atunci…
Pentru sufletul
de mai târziu
scriu, scriu, scriu…
Estimp, cel de acum
naşte prunci
şi aşteaptă porunci…
UNICUL SENS
Eliberat de iubire,
Iubirea mi-a rămas
unicul drum
către Eternul Acum,
spre libertatea promisă.
Iubirea ucisă pe lemn,
unicul semn
că am fost,
că mai sunt
şi voi fi
o fărâmă de tină
însufleţită de suflarea divină…
ÎN SPAŢIUL TÂRZIU
Peregrin solitar
între început şi sfârşit
mă deznod şi mă realcătui
pentru a mă desprinde
acum şi în cele din urmă de tot
şi a mă regăsi
în familia mea infinită
în spaţiul târziu
dintre pământesc şi ceresc.
Ştiu. Ştiu. Vocea mea de acum
nu e decât
o sfântă strigare-n pustiu…
EŞTI ÎNSUŞI FIINDUL
În întregime a Ta
iar Tu – necuprins,
aşa mi te-ai dat
cu Trup şi Sânge şi Rană,
singurul fără prihană,
Tu, cel ce eşti Însuşi Fiindul.
În pământul arid
al inimii mele
ai semănat viaţă.
Din bobul de grâu
încrustat cu-al Tău Chip
continui să creşti lăstar
din seva pământului meu
îngrăşat cu Lumină…
MĂ UIT CUM MĂ PRIVEŞTI
Te-am strigat
sau ecoul glasului Tău
îmi răsună-n auz?
Mă uit la Tine cât de atent
mă priveşti.
Cum de mă recunoşti
în mulţime,
de parcă n-ai avea ochi
decât pentru mine?
Mă faci să mă simt
cu umilinţă
unica fiinţă de pe pământ!
Vreau să mă pierd
în al Tău Necuprins
şi să ard precum rugul aprins
din care-mi vorbeai
Yahwe, Elohim, Adonai…
Doamne al meu,
singurul Dumnezeu
ce m-a învelit
în straie de nemurit!
O PARCELĂ DE CER
Un loc aparte păstrez
unde să înviez,
o parcelă de cer
Doamne-ţi cer
Să am unde să-nviu
În spaţiul târziu.
Un loc unde
apa ciopleşte statui
în piatra mileniului.
Un colţişor cu pridvor
unde să mă aşez
să pictez magica stea
care o dată ivită
vesteşte
Fiinţa cea nemărginită…
DE ÎNSTRĂINARE
Plânsu-m-am şi m-am tot plâns
roade că nu am de strâns.
Am tot plâns şi-am tot oftat
că fântâna mi-a secat.
Mi-a secat demult izvorul
de-unde se-adăpase dorul.
Sfărâmatu-s-a ulciorul
de când a plecat cocorul,
înspre ţări îndepărtate.
Mânurile mi-s legate
ochii mi s-au scurs în zare
de atâta-nstrăinare.
Gura de cuvinte-i mută
mintea-i slabă şi durută.
Genele tremurătoare
ca la sălcii plângătoare.
M-oglindesc în ape crunt
şi nu ştiu cine mai sunt…
AUTOGRAF PE LUMINĂ
Iubită
vreau să mă simt
cu iubirea iubirii de Tine.
Iubirea scrisă pe cer
cu aldine.
Iubirea izvorâtă
din lumina timidă
care se retrage în sine.
Armonie posibilă
între rază şi umbră.
Iubirea e
Autograful meu invizibil
scrijelat pe Lumină…
NU MI-A RĂMAS DECÂT
Secundele-ţi ţâşnesc din unghii moi
şi-mi cresc minutele de-argint în plete
atunci de ce mi-s anii tot mai goi
de parcă lupi mă hăituiesc în cete?
De ce mi-e iernă când e vara-n toi
şi mi-e cumplit de frig în primăvară
iar crengi uscate fără de altoi
mă-mbrăţişează şi mă înconjoară?
Mi-e sufletul surpat şi năruit
statura mai smerită, mai firavă,
nimic nu mai iubesc din ce-am iubit
şi-mi creşte grâu din inima bolnavă.
Şi aerul se clatină uşor
şi tot pământu-mi fuge sub călcâie;
nu mi-a rămas decât să mă-nfior
să urc pe cruce să mă bat în cuie…
EŞTI CER ÎN MINE
Tu eşti întreg trăind mereu în mine
nu pot nicicând de Tine să m-ascund
pătrunzi în trup, în minte-n gânduri line
îmi eşti alcătuire şi rotund.
Şi azima şi vinul sunt în Tine
potirul tainicei şi Sfintei Cine
şi-n adieri de proaspătă mireasmă
eşti grâu de jertfă şi catapeteasmă.
Eşti cer în mine-atâta cât încape
şi eşti cel mai departe om de-aproape
în Infinitul care ne desparte
vei continua să-mi fii şi după moarte…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu