INTRARE ÎN PATIMI

-psalm de răscruce-

CEZARINA ADAMESCU

Împacă-mă cu mine, Isuse,

în odihnă cu sufletul meu

să trăiesc,

că mi-au slăbit puterile duhului

şi nu mai pot să mă birui de patimi.

Iartă-i pe toţi potrivnicii

aşa cum şi eu mă strădui să-i iert,

şi îndură-mă

că m-am împotrivit lor

cu osârdie.

Doar Tu Doamne,

ai căderea să judeci fiinţa,

ajută-mă şi mă eliberează

de patima deznădejdii şi urii

că om slab sunt şi mă las pradă lor

până la deznădejde...

Frâu liber să-i dau celuilalt eu,

precum condorului,

celui pe care l-am ţinut închis

prizonier din iubire

cu zăbrele de suflet.

Să zboare

încotro-i va fi vrerea mai verde,

şi acolo să se aşeze

unde-l va îndemna cugetul

şi unde va găsi

floarea mai înmiresmată...

Iartă-l şi iartă-mă

pentru gânduri întunecate.

Strânge în pumni lumina

şi apoi o revarsă

pe creştetul meu

să învăţ din nou a iubi

sufleteşte.

Că nu spre osândă

au fost zidiţi anii mei,

şi nu zadarnică truda,

ci spre infinita Lumină.

Intră şi-n ierusalimul meu

şi scoate-mă din zăbrele,

înalţă-mă

dincolo de metereze şi ziduri.

Te-ntâmpin cu flori de finic

şi ramuri de palmier,

cu vlăstare—nflorite

de salcă,

înverzite de seva iubirii.

Osana, îţi zic,

Bine eşti cuvântat, Doamne,

Mărire întru cei de sus!

Slavă Ţie!

Mâine e începutul durerii.

Dar azi mai muşc

un coltuc din Bucuria întâmpinării

şi-ţi aştern sufletul

ca un covor, la picioare.

Dau mărturie în clipa aceasta,

despre Iertare,

în aşteptarea Patimii Sfinte,

despovărată de taină,

fără nici o încrâncenare,

dreaptă să vreau

să rămân în Lumină.

Lasă-te în pace,

mi-am zis,

să respiri fără dor,

fără patimă,

cu sufletul nins

de omătul mieilor primi,

ispăşitori, fără beteşug,

ce vor sluji drept jertfă supremă,

pentru ridicarea nelegiuirii.

Împacă-te cu mine,

mi-am zis,

împacă-mă cu Tine,

îţi zic,

şi ia-mă aşa precum sunt,

vreau să te-ntâmpin la poarta aurită

în pustia de suflet a ierusalimului meu

călcat în picioare de cizme păgâne.

Vino să locuieşti în cotruţa de suflet,

curăţită de patimă,

să nu mai rodesc seminţele seci, fără miez,

nemustoase.

Bine-ai venit, Doamne, la mine!

şi m-ai uşurat de toate poverile.

Mă iartă, Isuse, că te-am răstignit în mine

adesea, cu voie sau fără ştiinţă.

Fiecare strânge în braţe pe cine are, pe cine doreşte.

Eu îl strâng în mine pe Dumnezeu,

îl ţin strâns

şi-l rog să nu-mi plece

dintre braţele gândurilor.

Chiar dacă-s grele de-atâta-ntuneric.

Chiar dacă oamenii toţi, ca nişte furi,

vor da bir cu fugiţii,

El să rămână statornic,

singurul care nu m-a trădat

şi nu mă trădează.

Te-ntâmpin cu gura amară,

strepezit mi-e cuvântul,

dezleagă-mă şi mă condu

unde mi-e locul

dintru-începuturi.

Ştiu,

ai nevoie de mine,

aşa precum sunt,

şi eu am nevoie de Tine,

ca de cea mai frumoasă dintre Lumine.

Deretică, Doamne lăcaşul acesta

numit trup

iar în cămara de suflet

presară din nou

belşug de seminţe,

în ogorul proaspăt arat

şi stropeşte-l cu mărinimie

să-ncolţească grâul curat,

să-nflorească în bob de lumină.

Şi fă să aştept secerătorii senină,

la marele seceriş,

să dau obolul meu de seminţe.

Numai aşa

voi fi înmormântată-n Lumina ta

neapusă

în Bucuria Ta nesfîrşită,

în Învierea cea veşnică!

Fă Doamne,

ca murind

să apuc să trăiesc

Zilele Mântuirii!

CEZARINA ADAMESCU,

www.agero-stuttgart.de

Florii, 2011