Cărţile mele: Alena, prinţesa tristeţilor albe

Alena, prinţesa tristeţilor albe

poveste poematică –

GALAŢI

August 2008

CUVÂNT DE-NCEPUT SPUS ÎNTR-UN MINUT

Povestea pe care vreau să ţi-o spun, copile, nu se află-n cartea de citire. Nu se află nicăieri pe pământ, decât la mine-n cuvânt.

Şi-o să rog vântul să nu mi-o zboare, fiindcă am cules-o din Soare.

Povestea mea e ca o jucărie, pe care-o găseşti într-o casă de hârtie.

E o poveste plină de lumină, ca dimineaţa aceasta senină.

Şi are o mulţime de eroi, ca mine, ca tine, ca voi.

O poveste încărcată de mistere pe la colţuri şi prin unghere. În care, pentru dezlegarea şaradei nu ţi-ar ajunge nici cele o mie şi una de nopţi ale Sheherazadei.

O poveste pe care s-o scrii cu rouă, pe lună nouă. O asemenea poveste, cum v-am mai zis, se găseşte numai în Paradis. De îngeri plină, ca un crâmpei de lumină. O imagine diafană. O icoană.

O poveste cum nimeni n-a mai scris, decât poate, în vis. Muiată-n raze de soare, să-ţi facă-n 

orice zi sărbătoare. Desenată cu aşchii de stele, pe pereţii inimii mele.

Mă las, aşadar, legată fedeleş de condei, să mă ducă pe sub tei, pe strada Domnească până prestigiul o să-mi mai crească.

Iar dacă vreun erou va da bir cu fugiţii jucându-mi feste, îl aşez binişor, la locul lui în poveste.

Asaltată de asemenea cor de năluci, unde poţi să te duci, să evadezi, să creezi, dacă nu găseşti măcar un loc să visezi? Fiindcă v-am zis, tot omul are nevoie de-un vis.

Un vis subţirel, cât un firicel de fum, să-l înfăşoare pe degeţel şi să-l aşeze-n album. Să-i mai ţină de-alean, încă un an. Fără escală, până mergem la şcoală.

Iar eu o să mă-ntorc pe un coridor întortocheat, de unde-am plecat, la gândul dintâi, de căpătâi.

Îmi doresc, aşadar o cărticică drăguţă pe care s-o vâre Moş Neculai în ghetuţă.

Fiindcă-i numai atâtica o va răsfoi furnica. Curios precum îi este felul, o va roade şoricelul.

Filele aripa-i scutur, când o s-o sărute-un flutur. Tuturora, vrând să fie un prilej de bucurie.

Dacă nu mă voi pricepe, alt copil o va începe.

Cum? Tot eu s-o scriu? Fie, cât nu-i prea târziu. Înc-un lucru vreau să ştiţi: în această poveste, sigur o să vă regăsiţi. Cine nu se recunoaşte pe sine, întreg sau în parte, n-are decât să citească

ACEASTĂ CARTE!