TÂRG INTERNAŢIONAL DE CARTE. Analize şi comentarii

BOOKFEST 2012

Iată-ne la Ediţia a VII-a a  Salonului  Internaţional de carte Bookfest, 2012, în Pavilionul central ROMEXPO, organizat în perioada 30 mai-3 iunie.

Salonul se va bucura de 300 de evenimente: lansãri de carte, sesiuni de lecturã şi întâlniri cu personalitãţi ale lumii literare româneşti şi internaţionale, concerte, proiecţii cinematografice, reprezentaţii de teatru pentru copii şi cursuri de limbã francezã. Ediţia aceasta a Salonului Internațional de Carte Bookfest, este organizatã de Asociația Editorilor din România sub egida Federației Editorilor din România, se va desfãșura în pavilioanele C1, C2, C3, C4, C5 din Complexul Expozițional Romexpo. Respectând tradiția creatã prin invitarea unei țãri la fiecare ediție, Bookfest se bucurã în 2012 de participarea Franței ca oaspete de onoare. Mulţi scriitori străini. Mulţi români. Mulţi, nici străini, nici români. Adică din diaspora.

Sabin Popescu scrie în Observatorul de Toronto:

„Din partea țãrii invitate, și-au confirmat prezența la întâlnirea cu vizitatorii Bookfest 2012 producãtorul și moderatorul de emisiuni culturale Bernard Pivot, autorii Michel Houellebecq, Nedim Gürsel, Sylvie Germain, Yasmina Khadra și Yann Apperry, editorul Jean Mattern (responsabilul cu literatura strãinã al Editurii Gallimard) și academicianul Dominique Fernandez (autorul volumului „Rapsodia românã”).

Lume, lume, „privitori ca la teatru” cum ar spune Ion Cocora.  Privesc, admiră, se învârtesc şi se sucesc şi se limitează la atât. La celelalte ediţii, puneau şi mâna. Adică luau câte o carte, o pipăiau, amuşinau şi o întorceau pe toate părţile, o miroseau să simtă parfumul cernelii, o mângâiau şi uneori, o cumpărau. Sau dacă  nu se hotărau să o cumpere, măcar ştiau că există.

După ce ai luat în mână o carte şi ai răsfoit-o, nu mai eşti acelaşi om. Cartea te vitaminizează, te îmbunătăţeşte. Şi te înalţă pe alte coordonate spaţiale şi temporale. În ce mă priveşte, o dată ce am atins o carte, cu greu voi putea s-o mai las jos, pe masă. Trebuie numaidecât s-o cumpăr. Mă ispiteşte prea mult, la fel ca o prăjitură pe care am gustat-o şi mă obligă să-mi ling degetele.

Sunt şi eu invitată la acest grandios eveniment cultural românesc şi mă bucur. Evenimentul la care trebuie să particip în calitate de moderatoare şi autoare este programat în  ziua 1 iunie, interval orar 16.00-16.30.

Locatia SPAŢIU EVENIMENT. Tip eveniment LANSARE - EDITURA NATIUNEA.

Nume eveniment: ŞI ÎNGERII AU ÎNGERI PAZITORI, AUTOR ROMEO TARHON.

Invitaţi CEZAR ADONIS MIHALACHE, ALEX PUSCAŞU, CAROL HARSAN. Moderator CEZARINA ADAMESCU. Aşa scria pe afiş şi în programul Târgului.

În privinţa lansării cărţii lui Romeo Tarhon, totul a decurs admirabil. Mulţi participanţi sunt interesanţi de poezie şi de proiectul inedit al celui mai lung poem din lume, propus pentru omologare la Guiness Book, poem colectiv intitulat: „Rugă fără sfârşit”. Au fost prezenţi acolo, mulţi „rugişti” sau „rugători”, autori ai poemului nesfârşit.

Am observat (cu strângere de inimă anul acesta) – cum vizitatorii – cel puţin ai pavilionului C4, s-au învârtit în cerc în jurul standurilor şi nimeni, sau aproape nimeni nu a cumpărat nimic. Mai mult, nici măcar nu au atins cu mâna cărţile, aliniate frumos, prezentate de vânzători sau editori de carte. Multe standuri atrăgeau cu boluri pline cu bomboane multicolore. Veneai, te uitai, luai o bombonică şi plecai mai departe.

Ofertele erau mai mult decât onorabile. Şi reducerile – cu 25 % au fost îmbietoare. Totul, totul fac editorii ca să-i atragă pe cititori la lectură. Atâta muncă cheltuită, atâta energie, atâtea speranţe... Târgul...ca toate târgurile – burduşit cu marfă de calitate. Îmi venea să plâng de ciudă şi disperare că, o editură prestigioasă ajungea să vândă un album superb, color, cu hârtie de calitate, la preţul modic de 40 de lei. Cu mult mai puţin decât o ciorbică de burtă şi o pizza. Fără bere, că altfel ar depăşi bugetul familiei „renumeraţie mică, nene Iancule, după buget”.  Însă lumea, grăbită, grăbită...Înspre ce? Înspre sfârşit, că spre început nu ne mai putem întoarce. O alergătură turbată, o grabă distrugătoare care te fac să treci ca vântul şi ca gândul peste lucruri esenţiale. Să le răscoleşti, să le înfoi (să te înfoi!) şi să alergi mai departe, precum maratonistul cu flacăra olimpică în mână, până cazi lat pe pistă.  Dacă întrebi pe cineva de ce aleargă, nu ştie. Sau spre ce aleargă... Spre moarte, doamnelor şi domnilor, spre moarte alergăm nebuneşte, fără să ne oprim să admirăm o operă de artă, o floare, un copac, o pictură... Şi ne trezim că n-am înţeles nimic din viaţa asta. Poate din cealaltă o să înţelegem...

          Dezinteresul pentru carte poate fi pus pe seama condiţiei materiale. Dar şi a nepăsării şi lenei de a mai citi carte pe suport de hârtie sau vreun  audio-book. Alţii au venit cu produse de apiterapie, alifii, creme, esenţe, tincturi. Aaaa...şi cu câte un catalog de prezentare. OK. Fiecare trebuie să-şi vândă produsele. Până la pavilionul central, o sumă de căsuţe şi tarabe cu produse de panificaţie îmbietoare: turtă dulce, covrigei, colaci ungureşti, acadele. Raiul copiilor. Şi limonadă.

          Mi-am adus aminte de copilărie, când mama ne cumpăra vată dulce pe băţ. Sau floricele caramelizate. Chiar şi gogoşi.

          Totul, totul se face în virtutea unei comercializări excesive, chiar agresive, a trecătorilor cu produsele „minunate”  din rafturi, sau de pe mese.

          Aşadar, 300 de manifestări culturale, însumând: lansări de carte, întâlniri cu scriitori de marcă, sesiuni de autografe, spectacole de teatru, concerte – când asistam la o lansare la cafeneaua literară – sus, la etaj, priveam cum Ioan Gyuri Pascu susţinea un concert de chitară şi voce, pe ritmuri sud-americane. Am avut un gust neplăcut. Nu pentru ce cânta băiatul acela scund şi slăbuţ, un uriaş în materie de muzică şi teatru, un actor total neexploatat la capacitatea sa, nu pentru cei câţiva gură-cască, ce-şi iţeau ochii şi urechile ca să-l asculte iar la urmă au uitat să-l aplaude, grăbiţi să vadă alte standuri şi alte oferte generoase ori chiar promoţii. Ci pentru că-şi irosea talentul, dând mărgăritare la porci. Iaca aşa.  Nimeni nu mai este interesat, nici măcar de muzică. La fiecare stand, alte melodii. La unul din ele, Valsul al 2-lea de Dimitrie Şostacovici. Ne legănăm pe ritmurile lui, în timp ce rostim versuri.

          Artistul şi-a scos chitara din priză, şi-a strâns cablurile şi a ieşit discret din scenă, printr-o parte, a coborât câteva trepte unde îl aşteptau, probabil fetiţa lui şi câţiva prieteni. În taină, de parcă s-ar fi sfiit de ceva.

          Ce simţământ poate avea un interpret bun, obişnuit cu sala plină, cu stadioane aglomerate de fani, când nu mai vine aproape nimeni şi tocmai la o manifestare dedicată cărţii, culturii, artei? Ioan Gyuri Pascu a scris şi el cărţi. Una din ele este pentru copii. În ea spunea că, acela care scrie o carte este mai bogat, cel puţin cu o lume. Astăzi oamenii nu mai sunt interesaţi de nimic. Bogăţia lor constă în altceva. În fotolii comode, aducătoare de multe sute şi mii de euro, maşini, vile, palate, domenii, lux, fiţe, tot tacâmul, ş.c.l. Puţini, foarte puţini mai întreabă de un autor. Cu atât mai puţin, despre o carte. Lumea şi-a schimbat, şi-a pervertit gusturile. Valorile s-au răsturnat, de două decenii încoace. Preferă să joace un joc pe calculator. Sau să converseze pe messenger.

          Ne-am înstrăinat cu totul. De oameni, de locuri şi de noi înşine. Cartea ne aduna sub copertele ei fermecate. Acolo era loc berechet de visat, de imaginat, de luat complice.

          Când am ieşit afară din pavilionul C4, al Romexpo 2012, Ioan Gyuri era înconjurat de un cerc de admiratori. Mariana a intrat în cerc şi i-a cerut să facă o poză împreună. Artistul nu a refuzat-o. Şi astfel a făcut 1-2 poze cu acest remarcabil interpret şi actor care pare că s-a împuţinat de tot. Am auzit că a fost bolnav, a suferit mult. L-am revăzut recent la Divertis Show unde este o prezenţă agreabilă şi inteligentă.

          Umorul lui mirat de el însuşi, face şi scaunele să râdă.

          Să sperăm că-l vom păstra în palmaresul bunei-dispoziţii proverbiale româneşti, cât mai mult timp şi-l vom preţui, aşa cum merită un mare actor, de talie mondială.

Cât despre Târg, vorba proverbului: „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Am avut o traistă plină cu fel de fel de comori şi ne-am întors cu ele acasă. Ba nu, le-am lăsat în plata Domnului. Ca să nu le mai cărăm. Cultura e grea, atârnă. Şi aşa, ne-am întors ca Păcală, cu traista goală, după ce a fost cu văcuţa la târg.

Nu-i nimic. Dacă mai trăim până la anul, la următorul Bookfest, vom aduce alte comori de spiritualitate pe care le vom risipi pe apa sâmbetei. Vorba aceea biblică: mărgăritare la porci. Din păcate.

          3 iunie 2012

CEZARINA ADAMESCU, Agero