Nu înţeleg, dar ştiu.Nu înţeleg, dar cred.
Nu înţeleg dar eşti.
Nu înţeleg dar suntem.
Nu înţeleg dar te simt;
eşti în mine şi lângă mine
şi împrejur şi aproape-departe,
la fel ca fiica mea, moartea,
pe care o zămislesc permanent,
încă din naştere.
*****
Formăm un drum, o cărare,
calea pe care se întâlnesc spiritele,
gândurile pustii
în duhul speranţei de împreună.
Capătul drumului
va însemna şi unirea noastră
definitivă.
*****
Fiecare în sine
are capacitatea de a te trăi
dar se leapădă de tine
şi te alungă
spre cei aidoma mie
care se deschid precum orhideele
să te primească
în casa înrourată a trupului
şi a sufletului,
în casa gândului
ţi a simţirilor
încă vii
însă demult aţipite.
*****
De ce să-mi fie ruşine cu tine?
Iată, vin să dau mărturie
despre amarnica mea bucurie
prezenţa ta permanentă
în fibrele mele adânci
sunt mlădiţa cea verde
şi mă hrănesc din trunchiul tău viguros
ca dintr-un corn al abundenţei.
*****
Te-aş recunoaşte din mii de fiinţe
glasul tău unic îmi e cunoscut
mă strigi şi te-aud de departe
chiar şi în somn te aud
în mine,
existentă în fiece fibră.
*****
Sporeşti în mine în fiece clipă
precum maiaua-n făina de grâu
aşteptînd să devină
pâine rotundă.
*****
Atât de credincioasă mi-ai fost
iar eu nu mă simt vrednică…
De câte ori n-am fugit de la tine?
Nu sunt capabilă
nici să-ţi strâng sudoarea şi sângele
de pe caldarâmul de suflet,
o, Singurătatea mea,
iartă-mă şi primeşte-mă…
*****
Una pentru cealaltă
binecuvântare-blestem,
călău şi victimă,
ne hrănim din carnea
albă cândva, a cuvântului
şi ne sorbim cu voluptate sângele lacrimei
mirul binecuvântat
şi miresmele.
*****
La ce bun aceste
încercări de a te defini
dacă nu aş accepta că faci parte din mine?
*****
N-ai mai rămas decât o minusculă
bulină verde în iarbă.
Nu te mai aprinzi
decât rareori în inima mea.
nici măcar nu te pot desluşi
în smaraldul ireal, virtual
pe care l-am părăsit
devenind invizibilă.
*****
Bulinuţa verde
care mi-a făcut inima să tresalte
preţ de o mie şi una de nopţi
de aşteptare înfrigurată
să te văd – cum fosforescent – te aprinzi şi te stingi
după alte capricii şi fugi
Johannsebastiene.
*****
Fluturaşii din viscerele mele
s-au prefăcut acum în larve, coconi
inestetice
*****
cărora le-am dat drumul din insectar
să zboare spre alte flori
ispititoare.
*****
Nu mă mai văd demult
cu ochii tăi;
ochii mei au lentile.
Şi pentru suflet port dioptrii forte,
sufletul meu e miop încă din naştere,
bâjbîie fericirea şi mereu o confundă.
*****
Singurătate
dragostea ta mi-a distrus
orice altă iubire,
ai rămas singură
şi învingătoare absolută
singurătatea alergătorului,
a celui ce urcă muntele fără a-şi trage suflarea
fără să privească în jos
la scheletele din prăpastie.
*****
Stăpână pe inima mea, pe trup şi pe suflet.
Nu-mi pasă
de tot ce n-a fost
de tot ce nu va mai fi niciodată
eşti aici,
Eeti singura prezenţă-absentă
liber consimţită.
Nici măcar nu trebuie să te aştept să-mi scrii
ori să-mi telefonezi
că te găsesc lipită de mine.
Viaţa mea nu înseamnă nimic fără tine.
*****
Câte aniversări am celebrat împreună,
mai ştii?
ne distram bine,
amândouă insomniace.
Mai greu era cînd trebuia să bem „servus”
tu nu te înduplecai
şi n-ai vrut să renunţi
la pronumele de politeţe.
nici acum nu ne tutuim,
deşi ne cunoaştem atât de bine
şi am mâncat ceva mămăligă
sute de nopţi împreună.
Ce vrei, politeţea ne mănâncă!
Iar te prefaci!
Iar îmbraci mii de chipuri străine.
Acum, cine mai eşti
sufletul meu răstignit?
*****
Am trecut orice test de rezistenţă
am antrenament.
Ce cuplu perfect mai suntem,
mai mare uimirea!
*****
Te cunosc dincolo de orice cuvinte.
Te ştiu mai bine chiar
şi decât pe mine.
Te-am învăţat pe de rost
silabă cu silabă
sunet cu sunet.
Te văd, te gândesc,
mi te închipui,
în toate dimensiunile
pământeşti şi celeste.
Cum aş putea să te ignor
când ţi-am dedicat viaţa?
*****
Abur de aur şi pulberi de stele,
cuvintele mele!
Cu ele aş putea cumpăra
castelul visat în provincia spaniolă,
pe Valea Loirei
sau în Insula Tenerife
doar pentru mine şi tine
un spaţiu unic de meditare.
Fiindcă doar tu meriţi
să stai alături de mine,
de-a dreapta, de-a stânga,
de mână, ori strâns îmbrăţişate
aşa cum stăm de o viaţă,
„în chip amoros şi îmbrăţişător”,
aşa cum spunea Bătrânul Nichita.
*****
Singurătatea mea
şi tu eşti fiinţă ca şi mine,
cu defecte şi slăbiciuni,
nu poţi fi perfectă,
nimeni nu e perfect decât Dumnezeu.
*****
Straşnic,
straşnic am mai trăit împreună!
Toate hatâruriule ni le-am făcut
şi nu ne-a ştiut nimeni…
*****
Am să declar solemn o zi a ta, specială,
o zi a naţiunii mele sufleteşti,
a singurătăţii absolute
pe care s-o sărbătorim permanent
şi să-ţi spun „La mulţi ani, împreună!”
ciocnind o cupă frape de cucută.
*****
Îţi voi aduce în dar
Ttată copilăria, toată tinereţea, maturitatea
şi senectutea
ţi le voi aşterne la picioarele tale,
odinioară superbe.
Şi vom răsfoi împreună
albumul nostru cu fotografii
alb-negru şi saepia,
una lângă alta,
gând lângă gând
mână în mână.
Priveşte-mă
să vezi şi tu cum ai încărunţit prematur
înainte de a te întîlni cu fericirea.
Te voi bate prieteneşte pe umăr
şi-ţi voi spune;
nu fi tristă, nu e totul pierdut,
oricând se poate ivi
Făt-frumosul cu ochelari
călare pe calul lui alb,
sau pe mătură,
cel pe care l-am aşteptat zile şi nopţi împreună.
Ce dacă n-a venit
fiind preocupat cu nevestele, copiii, soacra, cumetrele,
căţeii, purceii, cu sărbătorile în familie
cu maşina de lux (nu-i aşa?),
cu drumeţiile şi cu petrecaniile la un grătărel
în cercul lui strâns de prieteni
în care-şi schimbă nevestele între ei?
*****
Noi nu-l mai aşteptăm
de vreo câteva decenii
oricum va veni prea târziu,
ne-am obişnuit una cu alta, ne e bineeeeeeeeeee!!!!
*****
Îi vom da amândouă cu tifla
şi vom râde pe înfundate
ca de o glumă nespus de caraghioasă,
vom râde apoi printre lacrimi
în hohote.
*****
Hohotul femeii şi hohotul Singurătăţii
se vor împleti
şi va răsuna imobilul
de pustiul de râs
în care ne vom îneca
precum tălpile în deşertul mişcător
din Arizona.
*****
Ne va ploua cu lumină
şi vom culege pumni întregi de mană cerească
albă şi rotundă ca măzărichea
o vom alege dintre firele dee nisip fierbinte
şi o vom înghiţi pe nemestecate
până vom ajunge în ţara făgăduinţei…
*****
Mă-ntreb uneori cum de mai facem
umbră pământului
dacă tot nu folosim nimănui,
dacă tot suntem
pâine de frânt pentru nimeni?
CEZARINA ADAMESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu