ECHINOCŢIU POETIC: Ziua internaţională a Poeziei 21 martie 2011-03-19

LAVIURI

CEZARINA ADAMESCU

 1.

Nu pe hârtie îţi scriu,
Îţi scriu pe fiinţă ;
Pe propriul suflet
Îţi scriu
Cu un cui siniliu,
Citeşte-mă cu îngăduinţă.

Cu ţipătul scos din rărunchi
Îţi scriu în genunchi.
În şoaptă cuvântul mă cere
Îţi scriu pe augusta tăcere.

Doamne, îţi zic :
Dă-mi rănile Tale
Să-ţi scriu un poem
Gângurit cu petale,
Un poem ca un crin
Scrijelind o ninsoare…

Pe rănile Tale îţi scriu,
-răni ce mă ţin în picioare-
cât nu-i prea târziu
îţi scriu pe albastrul din zare.

Îngăduie-mi, Doamne,
Cât mai sunt viu…
Şi dacă o fi cu priinţă
Numele meu să-ţi înscriu
În adânc
de Fiinţă…


 2.

Cuiele care au scris
Numele meu
În palmele Tale
Să scrie, aş vrea
Numele Tău
În trupul şi sufletul meu,
Doamne,
Căci iată, mi-ai spus :
„Te-am săpat în palmele Mele!”
şi numele ţi-am scrijelat
cu aşchii de stele.

Oricât aş umbla
Şi oriunde m-aş duce
Mă întorc obosit
De unde-am plecat
În genunchi
Lângă Cruce…

 
3.

Numai Tu
Mă vei încorona
Cu sfânta Jertfă a Ta,
În jerbe de crini,
Frumuseţea să mi-o anini
De arşiţi încinsă.

Cheamă-mă şi o să vin să
Purcedem alături pe munte
Cu jerbe ghimpate
Pe frunte.

Înspre Golgota suim
Pe cărările suse.
Alături să-ţi stăm,
Ia-ne cu Tine,
Isuse…



4.

Lotca lui Hrandt Avachian
Priponită de sălcii
Şi două ţăruşe tăind
Oglinda fluidă
Se clatină
Precum picioroangele acrobatului orb
De la un circ ambulant.

Scânduri de brad drept ponton
Leagă malul de ape
„şi Duhu-i pe căi de ocol
şi mintea-i departe
şi-aproape”.

Ieri soarele
Din dreptul frunţii
Beat mort râdea în
Lotcile lungite în maluri…



5.

Aerul spart în bucăţi
De sub pământ
Strigă înnăbuşit
Căuşii de ţărână strivită;
Geme lumina
Neauzită,
Ierburi de leac încolţesc
Nefiresc
Din inima obrindită.

În duminica toamnei
Mă nasc nesătul
Din adâncul de lut
Dar nu pot
Nicicând să-ndestul
Eternul spart
De glasul de îngeri…



6.

Bătusem sângele în cui
Şi gândul meu
Şi gândul Lui
Le răstignisem de-un picior
de plai –
din plaiul plin cu dor.

Bătusem amintirea Lui
Într-un piron cam ruginit,
Dar n-am văzut că vreme nu-i
De-un bun rămas,
De-un bun venit…

Atâta timp mai am de-un zbor
Atâta timp mai am
să mor…


7.

Târziul jind uimit de-aţi fi
Părelnică fiinţă
Din nevorbire am aflat
Cuvânt sfielnic întrupat
Şi sfântă şoaptă s-a iscat
Din tainică neauzire…

Un bob firav alunecând
Pe gâtul lung, subţire
Al clipei îngropate-adânc
În nemurire…



8.

E ora când Dumnezeu
Îşi face loc
Pe nesimţite
În tine;

Poate nu eşti acasă
Poate eşti nicăieri
Şi uşa rămâne închisă.

Într-un devreme de târziu
Când te întorci sleit
Demult intrat în sine,
Un mic bilet găsi-vei atârnat
Pe uşa dinăuntru,
Cu ora,
Minutul,
Secunda
Când ai fost cercetat
Şi găsit
-pentru a câta oară ? – absent,
la naşterea cea de a doua…


9.

Tot ce-i lumesc mă separă
De Cruce,
Departe de Tine
Mă duce.

Crucea mă desparte de lume
Spre locul anume
Unde rănile Tale
De rănile mele se leagă
Cu fire subţiri
-amintiri-
ce-mi păstrează
mintea întreagă…



l0.

De o vreme
Sălăşluiesc în cuvinte
Ele îmi sunt mansarda
Încărcată de linişti albastre
În care mă pierd anonim
Fereastra prin care
Privesc orizontul,
Cea de la care mă arunc în zori
În imensa
Şi atât de seducătoarea
Lumină…


11.

Oglinzi lichide
-punţi străvezii-
spre niciunde…

In alba cerneală
Picături de sineală
Străjuite de sălcii de-argint,
Trestii umile,
Risipite în vânt.

În vehiculul gândului
-o luntre de vis-
cheamă aproape
orizontul de ape…




12.


M-a istovit vântul sălciu
Şi înserarea
În blânda neclintire,
A verii lacustre;

Nu-mi mai ajunge inima
de iubit
nu-mi mai ajunge pământul…

Un loc în cer să-mi aleg
-de nemurit-

Poate mi-ar trebui
Alt aluat
Pentru aripi…


13.

Oarbe,
Surde
Şi mute
Iubirile mele
Pierdute…
Nimic nu-mi mai spun;

mi-e sufletul
tot mai imun
şi apun
şi curg
spre amurg…


l4.


Un peisaj sufletesc
Din care
Fiorul de rugăciuni
Înalţă viaţa
La rang de virtute
Şi Tu
Făcut păcat pentru mine
mi-ai întipărit sufletul
pe o cruce
sub chip de
aripă de stea
fluturândă…



l5.


Străzi de ape
Străzi de linişte
Străzi de miere şi aguridă
Străbătute de îngeri fragezi şi orbi
Dimineaţa
Când podarul ridică puntea-n văzduh
Şi tu calci peste valuri
Cu sandale de aur
Şi treci drumul
Să uneşti malurile cu
Trupul tău prelungit
Cât un surâs de bunăvoire.


16.


Atât
Cât o cruce înmugurită
Îmi este statura
Curgătoare în sus
Precum sevele unui arbor…

Sorb din genunea Luminii
Până în sânge
Se face senin
Ca la o nouă ivire…



17.


Lamuri de rouă
Aş bea
Din cristalul seninului
De-aş putea să aflu
În inima chinului
Duhul înalt
Al înţelesului…



18.


În măgura dimineţii
Humă albăstrie
Acoperind trăitul gândului
Din departele beznei
Până când
Mănunchiuri de raze răzbat
Dintr-un stei surghiunit
Pe văraticul amintirilor…



19.

Fir parâng
Mă rup
Mă frâng
În vârtej de vânt
Mă zbat
Până-n ziua
de Sabat….



20.


Fluviul de ani
Cere jertfă de gânduri
Ferige de aur
Pe icoane de lemn
Dau mărturie-n genunchi
Pe iconostasul lăuntric…

Smuls din pustietăţi
Un plaur cu arbori pitici,
Trandafirii,
Ce stau de priveghi
La tâmpla zenitului.

Sub aripa Ta,
O, ce bucurie
Divină…!


2l.


Calc pe fum putrezit
În fiere de sepie.
Numai clarul Selenei
Scoate Lumina
Din negrul de mlaştină.


Nuferi nevăzuţi
Plutesc pe oglinda fluidă,
Midii pe luciul metalic
În care desene de fum desconspiră
-târziul-
în rugăciuni fiorelenice…



22.



Zariştea gândului
Acoperită de valuri…
Unde-s corabia,
ramura de măslin,
şoimul alb,
vântul sălciu
să împrăştie clipele?

Atât de istovitoare-i
Nemărginirea…

Pământurile înviind ale sinelui
Cu rădăcinile suite în cer
Unduie precum trestiile
Şi încep tăcute să cânte
Răsfoind orizontul
Ca pe o carte
De dragoste…




23.


Mai am aer
De-un zbor pâlpâit
Până la hotarul
Marii singurătăţi.

Tărâmuri de apă
m-ajung şi mă năruie…

năvodarul
aruncă mreaja de-un stânjen
să-mi scoată mâlul uscat
de pe aripi…


24.

Fără răgaz
mi-e cugetul
scântei stelare răsar
din adâncuri.

În repezişul gândirii
Nasc zilnic
Herghelii de cuvinte
Şerpuitoare şi fără de şei
Precum mustangii
Cântăreţilor nibelungi
Din ţara de neguri
Călcând apa-n copite
În spulber de vânturi…



25.


Cu măsura crucii de Sine
Să-mi fie măsurată osânda,
Aşa se cuvine.
Dar mie mi se măsoară anume
Cu belşugul Milostivirii Divine.

Harul îndurării
Întrece nemernicia şi moartea
Şi mă înalţă în fiecare zi
Mai sus cu o lacrimă.

Coama unui val înlăcrimat
Scară până la cerul
Al treilea…



26.


Mă cert
Că nu te-am auzit
Când m-ai chemat în deşert
Şi nu Te-am urmat
Necurmat
În exil
Pe Tine – cel mai umil
Care ai preferat Cerului – nisipul
Şi Te-ai făcut după chipul
Adâncului meu…

Golindu-se de Sine
Dumnezeu s-a făcut
Păcat pentru mine
Ca să mă întoarcă la El
Şi să-mi fie pe veci,
Emanuel…



27.



Cu sufletul ochi
Gemând de Lumină
Şi gura izvor înmiresmat
De dumnezeire deplină
Mă-ncarc de sublim
Ca de rouă
Dimineaţa, pământul
Şi-mi creşte la subsiori
O aripă nouă,
O aripă ca de nălucă
Spre locul de unde-am plecat,
În curând să mă ducă.
Şi doar iubind
Să astup cu făptura-mi
Spaţiul de jind…



28.


Vinul bucuriei sfârşit,
Îndejuns n-am iubit
Şi e seară de-acum.

Miere şi fum
mi-au fost clipele
scurte şi-nguste - aripele-
fără dreptar – paşii alunecând
în zadar…
Nu ne mai suntem
Nici soare,
Nici lună.

Bucurându-ne separat
Suntem doar doi
Însinguraţi împreună.