LUMINIŞUL DE UNDE SURVINE FIINŢA ELENEI BUICĂ

Elena BUICĂ: LUMINIŞURI, Editura ANAMAROL 2011

LUMINIŞUL DE UNDE SURVINE FIINŢA ELENEI BUICĂ

Eveniment de excepţie: Lansarea cărţii “Luminişuri”, a scriitoarei din Toronto, Elena Buică, sâmbătă, 11 iunie 2011 la Biblioteca Metropolitană Bucureşti

Am motive temeinice să afirm că prietenia literară poate învinge timpul şi spaţiile, ea nu cunoaşte graniţe geografice, nici limite de limbaj ori de altă natură. Transgresează chiar graniţa dintre viaţă şi moarte.

Prietenia este un dar de la Dumnezeu şi, ca toate darurile, nu se primeşte şi nu se dă cu anasâna, nici nu se poate retrage brusc, undele ei propagându-se freatic şi răspândindu-se, chiar după ce persoanele sunt despărţite vremelnic. Prietenia răsare în sufletul omului ca o virtute înaltă, aşezată alături de iubire, dacă nu chiar mai sus, pe scara valorilor morale. Ea se dezvoltă treptat, deschizându-şi lujerii parfumaţi spre celălalt, cu bucurie, speranţă, sinceritate, încredere. Fără încredere, edificiul ei se năruie lesne.

Bazată pe aceste adevăruri, mărturisesc că prietenia ce m-a legat de scriitoarea româncă Elena Buică – Buni, o fiinţă – pentru mine – aproape necunoscută, a fost unul din extreme de puţinele daruri pe care mi le-a făcut Providenţa, la timp cuvenit, care nu m-a dezamăgit niciodată şi pentru care nu prididesc a-i mulţumi îndeajuns.

Cezarina Adamescu – o doamnă a sonetului românesc

Despre Cezarina Adamescu am aflat şi eu, ca mulţi cititorii - câţi au mai rămas în aceste vremuri improprii pentru zăbava cetitului – din informaţiile curente întâlnite întâmplător în presa noastră culturală şi m-a surprins, fireşte, plăcut, hărnicia ei, frecvenţa prezenţei sale în paginile revistelor de cultură. A colaborat şi colaborează cam la toate revistele de cultură din ţară. Are o putere de muncă enormă, care mă uimeşte şi mă complexează deopotrivă şi o dispoziţie pentru lectură de-a dreptul fabuloasă.

Citeşte mult şi dă seama de cele citite în cronici calofile, riguroase şi articulate. Care scriitor gălăţean, sau din alte arealuri geografice, n-a trecut prin lecturile Cezarinei Adamescu?

Un trecut devenit viitorul istoriei. Mişcarea naţională din cultură numită Asociaţia Română pentru Patrimoniu.

PRO MEMORIA: ARTUR SILVESTRI. AŞA CUM L-AM CUNOSCUT, VOL. I, Colecţie iniţiată şi îngrijită de Mariana Brăescu Silvestri, 25 de mărturii într-un documentar alcătuit de sociolog Teodora Mîndru, Editura Carpathia, 2010

                                                                        II.

O altă dimensiune covârşitoare a cărturarului Artur Silvestri a fost cinstirea neamului său. “Opera lui Artur Silvestri vorbeşte de la sine în această privinţă” – scrie Nicolae Georgescu. Artur Silvestri şi-a apărat cu înverşunare străvechimea neamului, credinţa ortodoxă, limba şi cultura, valorile patrimoniului naţional şi i-a îndemnat pe toate căile şi pe alţii s-o facă. El a fost în acest sens, unul din cei mai autentici patrioţi, neabătut de la idealul său naţional.

Abia citind volumul “Artur Silvestri   – Aşa cum l-am cunoscut” – mi-am dat seama de unde izvora puterea fascinatorie pe care o exercita Artur Silvestri şi vraja, mirajul, enigma pe care le degaja faţă de cunoscuţi şi prieteni care, o dată ce-l cunoşteau, erau cuceriţi  de acest om deschis şi totuşi misterios. Cei mai mulţi erau atraşi magnetic de personalitatea lui copleşitoare, emblematică, fie şi doar privindu-l, sau, mai mult, auzindu-i pronunţat sau citindu-i numele, care stârnea interes prin rezonanţa străină.

O VIAŢĂ ÎNCHINATĂ CUVÂNTULUI

CEZARINA ADAMESCU – PROASPĂT PRIMITĂ ÎN RÂNDURILE UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, FILIALA BACĂU

Gălăţeanca Cezarina Adamescu, colega noastră de redacţie de la Agero, poartă cu demnitate greutatea cuvântului de mai bine de patru decenii. În 1993 se înscrie la Universitatea din Bucureşti, la Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar, la specialitatea Teologie Didactică, limbi clasice, pe care o absolvă în 1999, când îşi dă licenţa la Iaşi, la Academia de Ştiinţe Teologice, absolvind facultatea cu media generală 9,42 şi la examenul de licenţă obţine media 9,62, cu o lucrare de excepţie, de 500 de pagini, la profilul Teologie-dogmatică, Mariologie, lucrare intitulată: „Iată Mama ta! Semnificaţia cultului marian în Bisericile Catolică şi Ortodoxă”, teză la care ia nota maximă, cu indicaţia expresă de a urma Doctoratul în Teologie. În toamna anului 1999 dă admitere şi reuşeşte la examenul de doctorat.

UN AMBASADOR AL SUFLETULUI ROMÂNESC ŞI PATRIA LUI TAINICĂ

PRO MEMORIA: ARTUR SILVESTRI. AŞA CUM L-AM CUNOSCUT, VOL. I, Colecţie iniţiată şi îngrijită de Mariana Brăescu Silvestri, 25 de mărturii într-un documentar alcătuit de sociolog Teodora Mîndru, Editura Carpathia, 2010

„Pentru mine, scrisul este viaţa”  -Artur Silvestri-                                                         I.

În ce fel o personalitate covârşitoare şi carismatică te poate fascina şi dincolo de moarte? Iată o întrebare care invită la meditaţie.

Prin aura de inefabil înconjurându-i blând, tâmplele, prin exemplaritatea vieţii. Prin avuţia dăruită pe care a trudit toată viaţa s-o tezaurizeze pentru urmaşii lui, pentru urmaşii altora, pentru întreaga naţiune şi, prin extensie, pentru întreaga lume. Prin universalitatea gândirii şi operei sale.

Iată prin ce.

Rămâne să te întrebi: care a fost preţul acestei uriaşe averi spirituale?

Preţul e unul: jertfa de sine. Miile de ore de trudă, de nesomn, de dăruire totală.  E ceea ce trebuie să facă scriitorul, cărturarul, omul de cultură – fără a drămui, fără a se odihni, fără zgârcenie. Cu generozitate christică. Împărţirea, dăruirea de sine, spre săturarea mulţimilor. Un strop de licoare şi un coltuc de pâine. Tuturor, fiecăruia în parte.

Invitatii pe acest blog: Alexandru Draghici:: LEAGĂNUL VÂRSTELOR

din Volumul II de poezie "Vinovat de nevindecare" (se poate citi online aici >>>>>)

Dumnezeu

Sărmanii părinţi
Pe care îi cresc copiii.
Duioşii bunici
Pe care îi leagănă în braţe nepoţii.
Fericiţi părinţii
Care îşi leagănă copiii.
Duioşi nepoţii
Pe care îi cresc bunicii.
Iar tu înger

Ce creşti lumina

Cine te leagănă

Când ţi-e dor de copii, părinţi şi bunici?

Gărgăriţa

Te-ai rătăcit între aceşti pereţi
Lipită de geam priveşti copacii
Dar drumul ţi-e curmat
Nici zborul nu-l poate deschide.
Te privesc şi încep să-ţi înţeleg nedumerirea
Te prind în palmă
Te zbaţi cu deznădejde
Deschid fereastra, desfac palma
Te-arunc şi în cădere
Îti deschizi aripile.
În zbor îţi regăseşti zarea
Şi-n primul copac faci un popas
Caldă ţi-a fost închisoarea
Verde ţi-e insula de pripas.

ALEXANDRU DRĂGHICI (GERMANIA)

Recenzie la volumul lui Lucian Hetco: "Oglinda cu suflet"

EXEGEZĂ   

COROLA DE GÂNDURI DIN TEMPLUL TĂCERII

VALERIU LUCIAN HETCO, Oglinda cu suflet, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2002

Un vis cu două chipuri, o singură tăcere, „două trupuri,/ două păreri,/ o singură iubire”. Toate acestea se învârt în jurul primelor cifre din şirul infinit, unu, doi, adunate, scăzute, înmulţite şi împărţite. Toate înfiripând Cântecul, atingând mereu aceleaşi nuanţe, de aşezat „pe ultimul piedestal,/ al ultimului templu,/ - tăcerea -/ zborul zbuciumat al clipelor/ ce ne-au fost furate.” (Cântecul).

Şi peste „durerea/ florilor – călcate în picioare”, rămâne „temelia prezenţei/mereu aceeaşi,/ dar dintotdeauna/ dincolo de mine.” (Iată).