LOCUITORII INIMII MELE ÎNTÂLNIRI ESENŢIALE: LUCIAN HETCO

„SUNT RĂDĂCINĂ ÎN PĂMÂNTUL STRĂINILOR…”

UN POSIBIL PORTRET SPIRITUAL AL UNEI PERSONALITĂŢI

DE MARCĂ: VALERIU LUCIAN HETCO

Veritabil „Cetăţean planetar”, Valeriu Lucian Hetco, webmaster şi redactor şef al publicaţiei AGERO, face parte din personalităţile de excepţie care îşi poartă patria în suflet şi numele de român cu demnitate, oriunde s-ar afla în lume şi luptă cu abnegaţie pentru reabilitarea imaginii neamului său. El nu-şi ascunde originea, dimpotrivă, îşi pune la dispoziţie întreaga capacitate fizică, intelectuală, creativă şi afectivă pentru a ridica prestigiul naţiunii române pe locul pe care-l merită.

Se pare că Lucian Hetco şi-a însuşit bine cuvintele stănesciene: „a face ceva pentru cuvinte, iar restul pentru oameni”. Cât face pentru cuvinte şi cât pentru oameni, să lăsăm istoria literară să se pronunţe.

O analiză chiar şi fugară a operei acestui remarcabil om care, cu adevărat luptă pentru ca numele de român să nu fie înjosit nicăieri în lume, credem că e foarte nimerită, chiar dacă nu adaugă nimic la datele existente deja în biografia domniei sale.

Poate doar să arunce o lumină asupra personalităţii sale cu adevărat speciale.

Fie că are preocupări publiciste în domeniul istoriei şi etnografiei, economiei, culturii, artei, actualităţilor germane, Lucian Hetco se dovedeşte a fi egal cu sine, cât se poate de echilibrat şi nu face rabat de la calitate.

În cuvinte tulburătoare, luându-şi sinceritatea şi directeţea drept Crez artistic, Lucian Hetco scrie eseuri notabile despre „Condiţia de a fi român”, în care mărturiseşte sacrificiile şi greutăţile de început de drum, într-o ţară străină, într-o luptă pe baricade, cu inima strânsă, pentru a-şi dovedi competenţa, priceperea şi a răzbi dincolo de zidul impenetrabil aşezat în faţa confraţilor de neam din spaţiul limbilor romanice.

„Sunt azi rădăcină în pământul străinilor” – mărturiseşte el, nu fără oarecare năduf, căci, a prinde rădăcini undeva, în alt pământ, după ce te-ai smuls cu greul lacrimii din propria matcă, este cu adevărat o performanţă.

Aşa este. Lucian Hetco este un om al performanţelor. El şi-a depăşit condiţia de cetăţean străin, demonstrând că, muncind asiduu, corect şi cu devoţiune, poţi ajunge la podium, pe treptele cele mai de sus ale competiţiei. Fiindcă, viaţa în astfel de condiţii este cu adevărat o competiţie acerbă, şi numai cel care a trăit aceste lucruri poate pricepe cu adevărat, cât de dificil este să te afirmi într-un loc unde nu te cunoaşte nimeni şi nu eşti atât de bine venit, aşa cum te-ai fi aşteptat. Lucian Hetco ne oferă în chip uluitor, un model, o pildă a unei existenţe româneşti rezonabile, departe de casă.

Zestrea nativă de drum i-a dat forţa formidabilă de a rezista şi de a duce lucrurile la bun sfârşit. Lupta pentru refacerea imaginii României prin intermediul revistei Agero, revistă de cultură în limba română, prima de acest gen din Germania, a devenit un comandament suprem şi o datorie de onoare, pentru că Lucian Hetco n-a uitat, aşa cum mărturiseşte, - că „sunt al Vostru, dintotdeauna”.

Emoţionant document de credinţă.

Astfel că, din singur şi nedorit, împovărat sufleteşte în ţara străinilor, aşa cum s-a simţit la început, el s-a impus prin propriile forţe, prin abnegaţie, muncă, devotament, calităţi fizice şi intelectuale de excepţie, reuşind să dovedească faptul că este un om puternic şi valoros, demn de tot respectul, aşa cum reiese din eseul: „Condiţia de a fi român. Partea a I-a”.

În articolul „Diaspora Română” – Valeriu Lucian Hetco face un scurt istoric al fenomenului imigraţiei. Şi faptul că-şi începe demersul publicistic cu întrebări existenţiale, fundamentale, este o dovadă a spiritului cercetător, capabil a discerne între adevăr şi fals, între ceea ce este cu adevărat profund şi ceea ce este superfluu.

Stigmatul de a nu fi cu adevărat fericiţi în propriul spaţiu etnic, este imprimat adânc, nu numai în pielea şi carnea românilor, dar şi în sânge şi în suflet.

„Câţi români suntem cu sufletul încă români?” - se întreabă în mod legitim Lucian Hetco.

Cu toate că se numără printre cei 9-12 milioane de români care trăiesc în afara graniţelor ţării de baştină, el nu este preocupat, îndeobşte, în chip obsesiv, de propria bunăstare materială ori de propria imagine, aşa cum este marea majoritate. El a depăşit aceste năzuinţe fireşti, de a-şi construi un viitor onorabil pentru el şi familie şi este preocupat, îndeobşte de semenii săi, pe care-i adună şi-i canalizează, spre cele spirituale. Care ar fi locul său în lume, în ţara care l-a adoptat şi mai ales, care e locul său păstrat vacant, rămas acasă, unde rădăcinile sale continuă să crească şi să se împrăştie în pământul care l-a zămislit, l-a crescut, l-a hrănit şi i-a potolit setea, care i-a supravegheat înălţarea ca om, pe treptele demnităţii şi ale conştiinţei de a fi om? Sunt subiecte de meditat, de analizat, de luat în consideraţie, cu maximum de obiectivitate şi responsabilitate, fiindcă e vorba de viaţa unui om care şi-a făurit singur numele ce stă cu onoare pe frontispiciul unei publicaţii care nu mai are demult nevoie de recomandări.

Agero este astăzi o revistă care contribuie din plin la consolidarea unităţii spirituale a românilor de pretutindeni, e un adevăr care nu mai are nevoie de dovezi. Revista AGERO, din Stuttgart, editată de eseistul, poetul, publicistul şi promotorul cultural Lucian Hetco, care este şi redactor responsabil, om de cultură complet şi intelectual de marcă, se constituie de ani buni, într-o publicaţie de cultură şi informaţie pe web, adresată tuturor persoanelor vorbitoare de limbă română şi este o tribună liberă, în slujba onestităţii, democraţiei şi integrităţii morale a românilor din Germania şi din alte părţi ale lumii.

Ea se bucură de colaborarea a 500 de corespondenţi planetari, ajungând la o asemenea anvergură încât se află pe locul 5 pe Google în ceea ce priveşte interesul cititorilor pentru ea.

O muncă prodigioasă, copleşitoare, jertfelnică, încununată cu succes, care se reflectă în tirajul absolut impresionant de 10-12 mii de accesări pe zi – un adevărat record!

AGERO – este o enciclopedie la purtător!

O revistă care, atinge domeniile cheie ale vieţii materiale şi spirituale: Istorie, Proză, Jurnalistică, Economie, Cultură, Limbi străine, Analize şi comentarii, Actualitatea germană, Comunicate.

Lieder-ul acestui focar de cultură românească, Domnul Lucian Hetco, intelectual complet, bun organizator de manifestări culturale, este, de asemenea, iniţiatorul şi înfăptuitorul numeroaselor întâlniri şi comuniuni spirituale cu românii din această parte a globului, ţinând totodată o strânsă legătură cu revistele culturale de pe mapamond.

Sunt acum în măsură, după ce am studiat atent revista şi arhiva ei, să apreciez la justa valoare această publicaţie şi tot ceea ce face Dl. Lucian Hetco pentru români, pentru propăşirea culturii şi a limbii naţionale, pentru consolidarea unităţii spirituale a românilor de pretutindeni.

Faptul că a reuşit să focalizeze în jurul Domniei sale, atâţia intelectuali români şi străini, este cea mai bună dovadă. Ca şi faptul de a fi fost Preşedintele Ligii Românilor din Germania câţiva ani, reprezentând interesele românilor până în Bundestagul german, răstimp în care a fost un bun promotor al valorilor culturale şi tradiţionale româneşti, reuşind performanţe greu de atins. Lucru cât se poate de important şi preţios pentru noi, cei de acasă, pentru românii din Germania şi cei de pretutindeni, care nu pot rămâne indiferenţi la aceste iniţiative. Domnia sa, se face astfel, ambasadorul culturii româneşti peste hotare. Şi nu este doar o părere personală ci, unanimă.

Numai cine nu vrea, nu recunoaşte acest merit al Domniei sale.

Cu adevărat, Lucian Hetco face aceste lucruri onorabile pentru poporul român. Cu succes, cu multă tragere de inimă, cu un imens travaliu, cu experienţă, pricepere, intuiţie şi perspicacitate. Dar mai ales, cu convingere.

Am parcurs cu atenţie sporită rubricile revistei amintite, luând act de colectivul de colaboratori de munca de echipă, de convingerile şi idealurile comune, aşa cum dă mărturie Domnia sa, într-un interviu cu Maria Diana Popescu, intitulat „Avem mai bine de cinci sute de corespondenţi planetari” – din 21 noiembrie 2008.

Muncă şi perseverenţă, cele două componente sale programului cultural iniţiat de Lucian Hetco, dau roade strălucite, concretizate în miile de cititori care accesează zilnic această publicaţie.

Creator, formator de opinie dar şi slujitor al artei –Lucian Hetco îşi exprimă Crezul literar şi artistic în această formă de expresie de largă circulaţie, oferind colaboratorilor şi beneficiarilor cititori, idei originale, mănunchiuri de ştiri şi fapte de viaţă, opinii şi deziderate, dând totodată posibilitatea atâtor autori de prestigiu să-şi manifeste talentul, reflecţia proprie, prin diferitele modalităţi de expresie literar-artistică existente în domeniile revistei.

O structurare excelentă care alcătuieşte întregul perfect, cu miile de nuanţe specifice dovedind totodată, un înalt profesionalism.

Şi, încă un amănunt, mărturisit de Lucian Hetco în interviul sus amintit: „Politica noastră redacţională: calitate, gratuitate, spirit de corectitudine, lipsa atacului la persoană, evitarea oricărei forme de scandal.”

Principii ferme, de bun simţ, bazate pe o temelie cât se poate de trainică: Adevărul, Credinţa, înţelegerea reciprocă şi respectul pentru om.

Ceea ce ne îndreptăţeşte să credem într-o idealitate cât se poate de firească, în legătură cu acest fenomen cultural-artistic numit, atât de inspirat, AGERO.

Revenind la diaspora română, Lucian Hetco face un „Scurt istoric” în articolul intitulat chiar „Diaspora română” în care precizează că: „Diaspora presupune însă păstrarea vieţii naţionale şi a obiceiurilor populare în spirit tradiţional, în principal însă prin conservarea unor elite intelectuale autentice, cu forţă mobilizatoare şi o comunitate reală, în primul rând funcţională, în virtutea propriei organizări, a unei religii comune şi a unei administrări în interiorul comunitar”.

Atent la acest fenomen care face parte integrantă din viaţa şi spiritualitatea sa, Valeriu Lucian Hetco îl tratează cu maximum de luciditate, nepărtinitor şi vine cu argumente convingătoare în sprijinul ideii de existenţă a diasporei româneşti. Imigraţia masivă post revoluţionară obligă la bilanţuri serioase şi obiective.

Acest fenomen de masă a dus din punct de vedere economic, „la scăderea şomajului în ţară, un singur fapt pozitiv, dar a condus şi la pierderea în detrimentul altor naţiuni a potenţialului constructiv a aproape două milioane de persoane care ar fi putut contribui la progresul economic şi social în ţară, în condiţiile în care ar fi existat suficiente locuri de muncă şi perspective reale de viitor.”

Ca un veritabil analist politic, economic şi al factorului social, Lucian Hetco aplică aceste teze şi la Germania unde trăiesc peste 500.000 de vorbitori nativi ai limbii române, parţial însă deznaţionalizaţi, parţial purtând deja numele etnicului german cu care s-au căsătorit.

Faptul că în Germania „nu există – spune autorul – pentru români un statut de minoritate etnică istoricească, ca şi în cazul sorbilor slavici, a populaţiei sinti, a danezilor sau a etnicilor frizoni din nord, face ca în Germania să lipsească şcolile româneşti, iar discuţiile având ca temă <şcolile de duminică> - de pe lângă câteva biserici ortodoxe române (greu închegate de altfel), unde se predă copiilor de origine română sporadic limba maternă, precum şi generalităţi despre vechea patrie (România) sunt în cel mai bun caz începuturi timide şi care, fără o finanţare solidă din partea comunităţii se vor pierde întocmai ca alte activităţi cu caracter românesc în urmă cu 10-15 ani.”

Constatări amare, dar responsabile şi de bun simţ. Sunt realităţi care ustură, care dor, şi nu se putea ca un spirit autentic naţional ca al lui Lucian Hetco, să rămână indiferent la ele.

„A deveni ca român cetăţean german presupune însă şi renunţarea de facto şi

de iure la cetăţenia ţării de origine, ( în speţă cea română), astfel noii cetăţeni fiind consideraţi la recensăminte ca germani” – mai spune autorul în acelaşi articol.

„În toată Europa de vest – constată autorul – nu s-a constituit însă până acum un centru al migraţiei româneşti, nu există nici o forţă dinamizatoare pentru aceşti români care şi-au părăsit ţara, nu din ne-patriotism, ci pentru că situaţia economică o impunea.”

Şi noi credem cu tărie că Valeriu Lucian Hetco, focalizând un nucleu de români autentici, a devenit un stimul şi o forţă dinamizatoare pentru binele confraţilor săi aflaţi la un moment dat în impas.

Observaţiile pertinente oferite de Lucian Hetco sunt rodul unor cercetări şi documentaţii serioase şi responsabile. Ca intelectual, ca om de ştiinţă şi cultură, el simte nevoia acerbă să ia atitudine în faţa acestor realităţi.

„Românimea de peste tot” – ca un glas comun, unanim, plin de forţă, îşi strigă drepturile. Şi Lucian Hetco se face pentru această „copleşitoare românime” – tribun şi, cu glas de stentor, rosteşte adevăruri care uneori deranjează. El şi-a asumat acest rol aproape profetic pentru că propria conştiinţă îl obligă. Nu poate privi nepăsător în jur şi trece mai departe. El întrevede şi soluţii organizatorice în acest sens: „Pentru realizarea dezideratelor comunităţilor româneşti din afară, românii din <afară> ar avea mai degrabă nevoie de un concept intern de autoorganizare raportat la realităţile din ţările (noi sau mai <vechi>, în cazul ţărilor limitrofe) de reşedinţă, nu fără o anumită tangenţialitate faţă de interesele socio-politice ale ţării de origine.”

Spirit vigilent Lucian Hetco are tăria şi demnitatea de a spune lucrurilor pe nume, fără să cocoloşească ori să înfrumuseţeze situaţia, lucru ce n-ar servi la nimic.

El vorbeşte, după propria-i spusă: „concret, scurt şi la subiect”. În afară de faptul de a semnala fenomene economice şi politice legate de diaspora, şi a le găsi soluţii rezonabile pentru toate părţile, acest lieder de grup şi de opinie nu stă cu mâinile în sân, se implică, nu numai afectiv, dar şi practic, punând întrebări de felul: „Atunci, mă întreb ce putem face noi, pentru a trezi interesul statului român privind o eventuală investiţie roditoare?”

Autorul îşi încheie magistral articolul: „Suntem aşa cum ne-au format vremurile, dar orice schimbare în bine începe cu sine însuşi. Putem fi cu adevărat români oriunde am fi situaţi geografic şi nu este cazul să ascundem originea şi nici să ne refugiem în comoditate sau pasivitate în urma unei mentalităţi (a pasivului descurcăreţ) care nu ne-a adus aplauze la scenă internaţională nicicând. Putem însă fi români cinstiţi şi în Germania, în Israel, în Canada sau la Wellington, în Moldova, în Timoc şi la Bichisciaba. E dreptul nostru şi merită luptat pentru el. Deşteaptă-te române!” scria la data de 17 mai 2004, acest autor, eminamente pozitiv în tot ceea ce întreprinde.

Pledoaria pro domo pe care o face este magistrală.

Tot în acest domeniu al istoriei şi etnografiei, Lucian Hetco aduce un plus de informaţii preţioase într-o „Scurtă monografie. Despre românii din Germania”, care are ca sub puncte: Origini şi considerente sociale; Intelectualitatea română; Organizaţii social-culturale; Limba română în familie şi societate. Autorul face un real serviciu prin aceste documentare, atât românilor care se află aici şi acolo, cât şi germanilor care doresc să se informeze despre ţara noastră. Aceste studii complete, scrise într-un stil original, cu discernământ, pricepere, pot sta foarte bine într-o istorie a civilizaţiei româneşti din străinătate.

În acest studiu monografic autorul vorbeşte despre minoritatea românească „fiind o noţiune premergătoare termenului de <comunitate>, sensul comunităţii reprezentând „o calitate a unei minorităţi etnice”. El consideră oportun faptul de a vorbi despre existenţa a peste o sută de mii de nativi români în Germania, care trăiesc ca buni cetăţeni ai acestei generoase şi democratice societăţi germane moderne”.

Pornind de la origini şi considerente sociale Lucian Hetco ne conduce la reprezentanţii diasporei, vorbind despre „Intelectualitatea şi cultura română din Germania”, despre „Organizaţii social-culturale româneşti” şi încheie cu considerente despre „Limba română în familie şi societate”.

Aflăm date interesante despre legislaţia germană în privinţa imigraţiei.

„Principiile legilor germane care nu aprobă dubla cetăţenie decât în cazuri cu totul deosebite, duc la o nouă cifră oficială a românilor declaraţi ca atare în Germania, la circa 90-100.000 de persoane (1999), care sumă, raportată la numărul efectiv de vorbitori ai limbii române de 180-200.000 de persoane, este în fond, înjumătăţită.

Autorul subliniază că „Intelectualitatea română începe să fie regulat reprezentată în viaţa socială şi culturală românească din Germania, fiind constituită în special din numărul mare de absolvenţi universitari, în special ai facultăţilor româneşti având de regulă profesii academice în medicină, farmacie, industrie, telecomunicaţii etc.”

Autorul semnalează organizarea în Germania a unor manifestări culturale româneşti: în Stuttgart: Cenaclul asociaţiei Agero, în Munchen Cenaclul U.S.R. din Germania, al societăţii Apoziţia, al societăţii Alianţa civică, în Offenbach al CROM (Comunitatea română din Rhein-Main) ş.a.

Aşadar, o viaţă culturală efervescentă: „În ultimii ani, spune Lucian Hetco, s-au constituit primele Asociaţii denumite aici ca „Gesselschaft” sau „Verein”, organizaţii nepolitice şi nereligioase, cu scopuri culturale, sociale şi caritative care au demarat acţiunile cu caracter cultural românesc în mai multe zone din Germania, în special în sudul ţării, menţionând aici oraşele Stuttgart, (AGERO), Heidelberg, Offenbach, Karlsruhe, Munchen, Frankfurt mai nou Dortmund, Leverkusen şi Hamburg, Berlin.

Manifestările culturale româneşti organizate au avut ca scop <crearea unei comunităţi de suflet a multor români care nu mai credeau în această posibilitate.”

Ne-am permis atâtea citate din scrierile editorialistului Valeriu Lucian Hetco, tocmai pentru a sublinia implicarea profundă a acestuia în problemele românilor din diaspora şi faptul că el, nu numai că întocmeşte planuri de bătaie pe hârtie, ci şi acţionează direct, înfăptuind aceste planuri şi idealuri, menite să îmbunătăţească traiul conaţionalilor săi.

Lucian Hetco subliniază de asemenea, în mai sus citatul articol, faptul că „limba română nu este folosită ca limbă de predare în învăţământ, copiii de origine română vorbesc limba română restrictiv, doar în familie sau în mica comunitate, preferând, de regulă, limba naţională germană în comunicaţie, astfel că, limba română, în a doua sau a treia generaţie nu mai este direct folosită decât în familie cu mulţi membri de familie originari din România.”

În aceste condiţii, autorul se întreabă, justificat: „Putem vorbi însă despre o criză de identitate a acestor copii, în condiţiile în care acest proces este prezent în cadrul altor minorităţi etnice care locuiesc de mai multe generaţii în Germania?”

Dând mărturie scrisă în alt articol despre „Aromânii – românii la sud de Dunăre”, Lucian Hetco spune În loc de introducere, pentru a clarifica lucrurile: „Scopul şi intenţia mea nu era/este să supăr pe cineva. Pe cine ar putea supăra adevărul? Aşa incomod cum e. Iar dincolo de ceea ce ne separă stă, cred asta cu tărie, ceva mult mai profund, care ne uneşte, ne omogenizează, înspre câştigul tuturor. Cunoaşterea prin împărtăşirea adevărului este spre beneficiul întregii comunităţi.”

Aceste concepţii probează faptul că Lucian Hetco este un om providenţial care seamănă pace şi invită la înţelegere şi la toleranţă între oameni de orice naţiune ar fi. Şi, aşa cum a spus Hristos în Predica de pe Munte: „Fericiţi făcătorii de pace pentru că ei, fiii lui Dumnezeu se vor numi” (Mt. 5,9).

În acest articol el face cunoscută istoria acestor populaţii slave, numite vlahi sau vlassi, cărora grecii le spun: cuţo-vlahi, albanezii le spun tschoban, serbii le spun tsintsari, iar românii, impropriu de fapt, le spunem machidoni.”

Autorul subliniază: „Aromânii sunt români care vorbesc un grai al limbii române şi simt româneşte! Aromânii – sunt români de la sud de Dunăre şi atestă istoric dovada unei continuităţi româneşti milenare în peninsula balcanică, în ciuda slavizării, grecizării şi prigonirilor sociale de-a lungul secolelor.”

Lucian Hetco dovedeşte în aceste documente o minuţioasă documentaţie, în spiritul adevărului istoric şi al binelui acestui neam, chiar dacă, fizic se află la câteva mii de kilometri distanţă, spiritual el trăieşte aici, dintotdeauna şi nici nu va putea fi smuls cu nimic din vechea matcă.

Conştientizarea acestor adevăruri istorice obligă în conştiinţă, la o atitudine de înţelegere şi bunăvoinţă, faţă de această naţiune şi conştientizarea romanităţii noastre comune.

Faptul că Lucian Hetco scrie despre „Sufletul românesc” este o dovadă în plus, cu atât mai meritorie, cu cât, încercând să se apropie de om, îi cercetează trăsăturile psihologice şi spirituale, fibra intimă a omului, poate mai importantă uneori decât aspectul fizic sau bunurile pe care le-ar putea dobândi cineva.

În articolul intitulat chiar aşa: „Sufletul românesc. Condiţii istorice şi trăsături psihologice ale românilor” – autorul încearcă să pătrundă cu delicateţe în plămada aceasta de inefabil numită suflet. El începe discursul cu o metaforă foarte plastică atribuită poporului: „neam românesc la răscruce de drumuri – pe o placă turnantă aflată la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fără neamuri aproape, lăsat singur în calea tuturor neamurilor migratoare, vădit războinice.”

Autorul scoate în evidenţă în acest articol „elemente ale spiritualităţii noastre,

tipice spaţiului nostru carpato-moesic atestându-i autenticitatea istorică şi prelungirea mentalităţii trace de-a lungul secolelor până în zilele noastre.”

Iar ca „trăsătură din vechiul caracter al dacilor şi al romanilor, rămasă nouă proprie în ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinţă neştirbită de libertate, o pornire excesivă spre neatârnare.”

Ca un adevărat român, autorul de faţă vede în trăsăturile strămoşilor, propriile trăsături: demnitate, curaj, abnegaţie, spirit de jertfă, toleranţă.

„Românii – spune autorul – sunt un popor superstiţios, mai superstiţios chiar decât ruşii, în ciuda vioiciunii şi isteţimii spiritului său. Calităţile mentale ale românului nu stau la suprafaţă, el fiind de multe ori subapreciat – trebuind să cobori în sufletul său pentru a-l descoperi cu adevărat.”

„Ospitalitatea tradiţională a românului şi bunătatea caracterului său o atestă călători ai secolului trecut care relatează că românii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apă, pentru călătorii care pot trece şi seara dinaintea porţilor. Lângă vasele cu apă, cei bogaţi mai pun şi pâine pentru cei ce vor veni noaptea” – scrie Lucian Hetco în acelaşi articol.

În concluzie, autorul spune: „Suntem o naţiune europeană care se redescoperă astăzi cu tot optimismul, având un trecut zbuciumat. Şi merităm şansa istorică ce ni se acordă.” Şi încheie cu un îndemn: „Să nu uiţi că eşti român – şi dacă poţi să faci ceva pentru poporul tău, oriunde ai fi – acasă sau în străinătate – să o faci fără ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet!”

Pagini de proză stau mărturie despre plaja deosebit de generoasă şi diversitatea creatoare a autorului de faţă. „O zi şcolară fără de sfârşit – la câteva zile de la masacru” - este un fapt autentic, întâmplat la Erfurt şi relatează violenţa în şcoli şi criminalitatea juvenilă. Autorul face referire la un eveniment tragic care a zguduit la 26 aprilie 2002 întreaga Germanie şi occidentul european, fiindcă s-a soldat cu 16 victime. „Cu toţii ne întrebăm astăzi: <Cum de este posibil?> Această nouă dimensiune a terorii psihice, a violenţei masculine într-o vârstă dificilă, post pubertară dominată de intoleranţă, este o nouă traumă care va trebui, înainte de toate îndurată şi mai apoi prelucrată de către noi toţi”. Autorul, cu justificată îngrijorare, încearcă să pătrundă mecanismele gândirii acestor tineri şi se întreabă cum s-a ajuns la această situaţie.

Este evident că jurnalistica este unul din domeniile predilecte ale autorului. El semnează editoriale remarcabile care urcă primele în topul preferinţelor, realizează interviuri cu personalităţi de marcă precum cu Domnul Wilfried H. Lang (Germania), pe teme cât se poate de actuale, informând cititorii cu privire la situaţia afacerilor imobiliare şi cum încearcă unii să se îmbogăţească de pe urma lor.

Un interviu cu poeta şi publicista Angela Baciu cu prilejul lansării volumului de interviuri „Mărturii dintre milenii”, în cadrul Zilelor revistei „Lumină Lină” din New York. Un alt interviu luat lui Marian Suscu în Schorndorf – Stuttgart proprietar al unui restaurant cu specific românesc şi administrator al unei benzinării, în care omul de afaceri dezvăluie cheia succesului afacerii sale.

În domeniul în care se mişcă lejer – Economia – Lucian Hetco a scris multe articole şi studii care au fost de un real folos românilor. Sunt cu caracter se consultanţă economică. „Slujbe noi pentru Europa de este. Off-shoring şi către România”. Autorul aduce informaţii utile privind situaţia angajărilor de personal românesc de către investitorii occidentali.

O analiză temeinică face Lucian Hetco în articolul „Declinul economic şi politic al Europei” – dezvăluind prognoze până în anul 2020, nu numai din punct de vedere al tehnologiilor aplicate şi al progresului tehnic, al inovaţiilor şi structurilor economice elastice inovative, dar şi din punct de vedere al factorului uman. Autorul semnalează câteva probleme majore care tulbură omenirea: criza energiei, îmbătrânirea populaţiei, după care aduce în faţa cititorului câteva consideraţii şi prognoze pe termen lung subliniind că, dacă nu se va produce „o schimbare radicală de mentalitate”, la nivel european şi o cură a valorilor ce va trebui rapid întreprinsă, în decurs de un deceniu, <vom pierde trenul> în favoarea altor continente şi naţiuni. Este vorba doar, de viitorul copiilor noştri!”

La rubrica destinată culturii Lucian Hetco prezintă eseuri interesante, începând cu o meditaţie scrisă „În memoria tatălui meu, Virgil Hetco”, intitulată „În cele din urmă, Dumnezeu!” Întrebări legate de sensul propriei existenţe care nu-şi găsesc întotdeauna răspuns. Autorul îşi argumentează convingerea proprie în chip remarcabil: „În parte, sigur că biofilozofia are dreptate, fiindcă prin natura şi prin construcţia noastră suntem determinaţi ori conduşi de mecanisme genetice, rezultat convingător al adaptării şi continuităţii speciei, fapt asupra căruia putem acţiona logic şi mecanic, de exemplu prin medicina modernă, dar elementele hotărâtoare într-o societate sunt cele de ordin moral. Iar aceste elemente nu sunt parte a evoluţiei biologice, ci elemente substanţiale ale Spiritului (ori Duhului), conştientizat permanent în noi, în legătura noastră simbolică cu instanţa morală protectoare sau divinitatea intuită, cea care nu se vede, ci doar se poate anticipa. (…) Totuşi, Spiritul este elementul substanţial, i-aş spune Atotputernic, deoarece este expresia trecerii dintr-un sfârşit biologic (cu frică) într-un nesfârşit liniştitor (ce oferă siguranţă, chiar dacă aceasta este limitată temporal). De aceea, întrebarea legată de sensul banalei noastre existenţe. Nu ne poate mulţumi numai cu răspunsul evoluţioniştilor, deoarece Spiritul este expresia sinergetic concentrată a Eului supus culturii, timpului în care trăim, ori acumulărilor cantitative ale societăţii, ca exponent al moralei colective, fiind o evoluţie de perspectivă, ce se revigorează chiar şi contradictoriu în mod direct, complex, dar şi individual. Elementul social stabilizator al Eului, ce-l întreţine indirect pe cel existenţial, garantul fiinţării, se transmite de la generaţie la generaţie, nu prin gură, ci prin morală – ce pare a fi înnăscută şi posibil de îmbunătăţit, repetabil, înainte de trecerea ei la generaţia următoare.”

Foarte interesantă şi originală viziune asupra existenţei! Este vorba, prin urmare, despre compatibilitatea între biofilozofie şi sensul credinţei.

Convorbirile cu Eugen Evu – sunt o adevărată desfătare spirituală şi relevă un schimb de opinii interesant şi original ale unor oameni de spirit, dialog ce pune în lumină teme de meditaţie, pretexte pentru formularea unor articole de crez intim, personal, dar cu deschidere către celălalt.

„Trezirea spre lume” a spiritelor – nu poate fi decât benefică şi este, aşa cum precizează Eugen Evu: „Ce sentiment duminical matinal avem!” Dialogul e viu, e plin de nuanţe şi păreri originale, încărcat de parfum poetic, un adevărat festin al spiritului.

Despre „Românul planetar”, „O carte care te pune pe gânduri… şi care ar trebui citită de mulţi români din diasporă” - aşa cum s-a exprimat distinsul George Roca, Lucian Hetco dezvăluie „secretul întregului scenariu al românului planetar, care se ştie dezrădăcinat, dar aparţine unei naţiuni, ce originar se defineşte ca loc de naştere iniţial, în arcul Carpatic.” „Şi, spune autorul, în condiţiile în care limba s-ar putea pierde, <singura noastră şansă de supravieţuire, căci nu va putea fi lingvistică, este ortodoxismul românesc care va putea să lege, cu adevărat, aşa cum şi mozaismul a legat şi leagă la vremea sa.”

Lucian Hetco relatează cum a apărut ideea Ligii românilor din Germania pe care s-a hotărât s-o prezideze.

În sfârşit, Lucian Hetco, exeget de marcă, a alcătuit, printre altele şi postfaţa cărţii „Nu suntem singuri” de Artur Silvestri şi a făcut recenzia unei alte cărţi de-a sa, „Apocalypsis cum Figuris. Şapte nuvele fantastice şi un epilog”, text pe care l-a intitulat: „Însemnări despre lectura cărţii” – care pătrunde esenţa şi spiritul artursilvestrian cu o acuitate maximă, descoperind în proza sa fantastică, trăirile, meditaţiile unor personaje reale, într-o lume aparent ireală. „Scriitorul trezeşte voit subconştientul, provocând prin invitaţia la meditaţie o plăcută stare anticipativă, bazată pe cognitiv, o stare de spirit ce ascunde toate acele elemente ale vieţii intens trăite, determinante şi în fapt, existenţiale. Această înaltă ştachetă a cunoaşterii şi a trăirii, devine astfel accesibilă nu numai sufletelor sensibile”.

Dialoguri interesante între Lucian Hetco şi Gheorghe Sârbu relevă două spirite luminate, meditative, filosofice.

Un studiu despre „Ce este şi ce nu este democraţia?” - pune în lumină impresii despre falsa corectitudine politică şi progresul social-economic. Este un eseu foarte original, un punct de vedere cât se poate de interesant. Conceptul democraţie este explicat de la vechii greci până în contemporaneitate. „Democraţia modernă nu exclude competiţia, dar presupune şi acţiunea de cooperare. Pe lângă acesta, de la societate la societate, în elementele sale esenţiale (consensul, participarea, accesul general şi dreptul la vot, responsabilitatea şi regula majorităţii), democraţia capătă, în funcţie de spaţiul geografic şi structurile existente, atât trăsături general valabile, cât şi elemente specifice, datorate formelor tipice de reprezentare politică, tradiţie şi colorit social.” (Este un studiu întreprins în 14. decembrie 2002, la Goppingen) – cu valabilitate până astăzi.

Foarte original este, de asemenea, un grupaj de panseuri denumite „Eretice”.

În articolul: „Despre Esperanto? Sau să vorbim engleza?” – Lucian Hetco remarcă faptul că, la 26 iulie 2002, s-au împlinit 115 ani de la lansarea celei dintâi limbi artificiale. „În anul 1887, anul de naştere al limbii esperanto prin munca şi concepţia lingvistului polonez Lejzer Ludwik Zamenhof se spera ca prin acest instrument lingvistic se va uşura înţelegerea între oameni în relaţiile internaţionale.”

Lucian Hetco subliniază că ideea unei limbi mondiale este, în cadrul globalizării mondiale, un punct forte, asupra căruia se va reveni cu certitudine în următoarele decenii.

În articolul „O dispută între modernism, consumism şi morală” – autorul specifică:

„În fond, trăind în epoca modernă, cu izbitoare contraste şi amestec ideologic, trăind între limitele lui: homo democraticus, homo religiosus, homo occidentalis, homo orientalis, homo esticus (care vrea rapid să devină asemenea occidentalului, dar pe alte baze), trăim implicit tentaţia de a străbate un model, fie prin intermediul unei informaţii care se pretinde deschizătoare de drumuri prin mass-media de acasă şi care poartă amprenta unei morale eroice, dar ne copleşeşte cu o vinovăţie zdrobitoare dar şi abstractă, fie prin sentimentul de vină personal sau de grup care este denaturat şi exacerbat, prin manipularea conştiinţei individuale.”

Lucian Hetco scrie şi analize şi comentarii privind Actualitatea germană, care nu poate să-l lase indiferent, în nici un caz. Astfel el este moderatorul între cele două culturi, făcându-le cunoscute una-alteia, cât şi pe amândouă, în lume.

Deosebit de interesant este eseul recent: „Despre criză şi morală”, în care autorul subliniază: „Actuala criză este una a lipsei de încredere, este eşecul total al societăţii postmoderne, golită de conţinutul moralei.” Făcând astfel de radiografieri ale societăţii contemporane, autorul scoate în evidenţă simptomele grave ale crizei actuale.

„Adevărul despre orice criză – economică sau nu – mă refer aici la adevărul ce ar trebui promulgat la scară largă, se bazează pe percepţia libertăţii autentice, adevărul fiind până nu demult şi un privilegiu al maselor, nu numai al exponenţilor.” Foarte interesante şi instructive aprecieri. Şi, îndemnul autorului sună limpede, privitor la adevăr: „Să-l proclamăm fără teamă! Suntem fiinţe libere.”

Iată că, în formulări panseistice ori exacte, pragmatice, autorul îşi expune punctul de vedere filosofic. „Morala nu admite minciuna iar expresia adevărului este fapta”. Şi subliniază: „Actuala criză este una a lipsei de încredere, este eşecul total al societăţii post moderne, golită de conţinutul moralei.”

Lucian Hetco semnalează falimentul unor state, provocat de criză. De asemenea, menţionează teza: „Statul a murit, trăiască concernele!” care „nu e nouă, dar a devenit actuală”. Autorul afirmă că: „Problemele ce au condus la exacerbarea oricărei crize economice, nu sunt doar de natură economică, ele sunt în esenţa lor de natură politică, iar <soluţiile> discutate şi rediscutate <democratic>, în manieră autentic parlamentară (praf în ochii proştilor), sunt de regulă compromisuri, rezultate ale unor negocieri influenţate de capital, lobby şi de continuitatea carierei personale.” Analiză profundă, de conţinut, clară, lucidă, pertinentă a fenomenelor de criză actuală a sistemului care „este nu doar deficitar, ci mai ales pervers” - spune Lucian Hetco.

„Soluţia ar fi <CURAJUL SOCIAL> - spune autorul. „Noi nu-l avem ca români, ne considerăm pe mai departe victimele sistemului, ale mentalităţii, suntem comozi şi instabili, ne lipseşte o cultură a protestului, aşadar, din poziţia aceasta nu se va câştiga niciodată. Poate că a sosit timpul ca intelectualitatea noastră să renunţe la refugiul călduţ pe care îl oferă <cultura>, şi să-şi asume riscul unei confruntări de mentalitate cu Puterea şi să facă, de ce nu, la rându-i, politică serioasă, bazată pe caracter şi…morală, în sprijinul celor mulţi. Avem nevoie de caractere, aşa cum am spus-o nu o dată.”

O altă analiză vigilentă asupra momentului politic actual este realizată în eseul: „Centrele puterii se află în mişcare! Un scenariu posibil”.

E o manieră proprie de a privi societatea, nu cu ochi critici, ci limpezi, pe care, Lucian Hetco, în mod vădit şi-o manifestă cu prisosinţă.

La toate acestea se adaugă „Complexul propriei imagini la români”.

Ar fi foarte dificil să pătrundem în totalitate în profunzimea ideilor acestui prodigios analist, pentru că toate frazele din eseuri, articole, studii sunt remarcabile.

Lucian Hetco şi-a făurit de-a lungul anilor o oază de libertate, în care spiritul hălăduieşte neîncorsetat de reguli şi pravile, fără constrângeri de nici un fel.

Prin tribuna numită AGERO, webmasterul ei, distinsul scriitor şi publicist Lucian Hetco ne transmite gândurile şi sentimentele, nu numai ale domniei sale, dar ale miilor de oameni care o citesc, o cultivă, o respectă, o apreciază. Şi nu în zadar, dimpotrivă.