CÂND CHIPUL DEVINE ICOANĂ.RITUL BEATIFICĂRII
PAPEI IOAN PAUL AL II-LEA
Motto:
"Pe trotuarul strâmt al lumii, sunt un călător care îţi ţineprivirea îndreptată mereu spre chipul tău, Isuse!"
-Papa Ioan Paul al II-lea-
Dincolo de orice eveniment monden la care participă sute de mii de oameni şi mii de jurnalişti din toate ţările, dincolo de toate ceremoniile regeşti fastuoase, de nunţi, botezuri, divorţuri alepseudo vipurilor iviţi peste noapte, care ţin trează atenţia mediei, dincolo de petrecerile la iarbă verdecu mititei şi bere - cu maneluţe şi ţopăieli pe asudatelea şi pe surzitelea, în stil caragialianesc, ori de show-urile din cluburile de noapte unde tinerii stau cu ochii agăţaţi la mişcările obscene ale animatoarelor,există evenimente creştine unice, care îţi pot marca definitiv existenţa.
Ele rămân încrustate în scoarţa inimii, chiar dacă se desfăşoară discret, într-o ordine desăvârşită, cu multă pietate şi smerenie creştină.
Deşi ar fi putut fi eclipsat de sărbătoarea muncii, de celelalte evenimente la care dau buzna mulţimile, Ritul Beatificării Papei Ioan Paul al II-lea, de fericită şi pioasă amintire, nu se poate să nu-ţi mişte fibrele cugetului. Un papă al creştinătăţii la răscrucea mileniilor. Un papă pentru două milenii. A cărui imagine, cu braţele deschise, îmbrăţişând Universul şi toate făpturile lui,este însemnată de Duh cu porumbelul alb care i se aşează ba pe creştet, ba pe umerii care duc povara lumii.
Un papă ale cărui prime cuvinte la balconul unde s-a anunţat începutul pontificatului său, de aproape 27 de ani, au fost: "Nu vă fie teamă! Deschideţi larg porţile lui Cristos!"
"Non avete paura" - este îndemnul de căpătâi pe care credincioşii l-au ascultat cu emoţie în acel octombrie 1978, când un cardinal elector a anunţat solemn, "Habemus Papa!" - după ce fumul alb s-a înălţat de pe Bazilica San Pietro - şi el ca un semn miraculos - către Tatăl.
Pentru mine personal, aceasta va rămâne imaginea fundamentală aPontifului iubit la vederea căruia, tresăltam de bucurie şi emoţie.
Scriam odinioară: Am văzut un papă fericit! - când îl privisem atent pe Suveranul Pontif pe câmpul de la Tor Vergata, în faţa a peste 2 milioane de tineri din lumea întreagă, adunaţi acolo pentru a celebra Ziua Mondială a Tineretului Creştin, în Anno Domini 2000, Anul Sfânt. Un ocean de tineri ovaţionând un om. Şi Suveranul Pontif, cântând, dansând, fluturându-şi mâinile în ritumul muzicii, alături de tineri şi copii. Atunci, cu adevărat, chipul său iradia o fericire, o încredere şi o speranţă nemărginite în viitorul creştinismului, dat pe mâna unor tineri curaţi şi frumoşi sufleteşte. Cuprindea lumea într-o privire. Într-o îmbrăţişare, sub aripile larg deschise ale porumbelului alb întruchipând Sfântul Spirit. Acesta era Papa Anului 2000 care îi îndemnase pe creştini: "Să trecem pragul speranţei".
Armindeni. Sărbătoare de spirit creştin.Duminica Divinei Milostiviri.Ziua când începe Luna Mariană şi Litania Lauretană se cântă în cinstea Fecioarei Născătoare de Dumnezeu, în toate bisericile catolice din lume.
Încă de la început, Papa Ioan Paul al II-lea şi-a pus şi persoana şi pontificatulsub oblăduirea Fecioarei Preacurate, sub deviza TOTUS TUUM - Cu totul al tău. Şi până la sfârşit, nu s-a dezminţit.
În această zi de primăvară îndelung aşteptată, mi-am propus să nu-mi caut cuvintele. Nu le chem, nu le alung. Doar le primesc în căuşul de sine, aşa cum se îndură ele să vină.
În parohia noastră, preotul celebrant aminteşte faptul că acum 16 ani, a fost sfinţit episcop P.S. Petru Gherghel, al Diecezei de Iaşi, de care aparţin şi eu, prin mila lui Dumnezeu şi mijlocirea sfinţilor. Aşadar, asist cu inima în freamăt, la sărbătoarea creştină parohială, diecezană, naţională, mondială.
Este ziua, aşa cum am amintit, a ridicării la cinstea altarelor a primului Papă polonez din istoria creştinismului. Şi alt fapt fără precedent: această ceremonie este celebrată de succesorul său, Papa Benedict al XVI-lea, după cinci ani şi şapte luni de la trecerea predecesorului la cele veşnice.
Un scurt istoric al Cauzei de beatificare a avut ca temei următoarele fapte:
"Pe 30 martie 2005, Ioan Paul al II-ea apare la fereastra din Piaţa Sfântului Petru pentru puţin timp. A încercat să vorbească, dar fără a reuşi. Aceasta a fost ultima dată când şi-a făcut apariţia în public, înainte de a trece la Tatăl, pe 2 aprilie 2005. Era prima sâmbătă a lunii şi Primele Vespere ale sărbătorii Divinei Milostiviri pe care el însuşi o instituise în anul 2000.
Pontificatul lui Ioan Paul al II-lea, care se întinde pe un arc de timp de 26 de ani, 5 luni şi 17 zile este al treilea ca durată în istoria Bisericii Catolice, după pontificatul Sfântului Petru şi cel al Papei Pius al IX-lea (31 de ani şi 7 luni).
Printr-o derogare papală de la norma în vigoare, ce impune un termen de aşteptare de cinci ani de la deces, cauza de beatificare şi canonizare a fost deschisă pe data de 28 iunie 2005 de cardinalul Camillo Ruini.
Pe 19 decembrie 2009, Papa Benedict al XVI-lea a semnat un decret prin care predecesorul său a fost declarat "venerabil". Această excepţie se explică prin "reputaţia impunătoare de sfânt de care se bucura Papa Ioan Paul al II-lea în timpul vieţii, în momentul morţii sale şi după moartea sa", se afirmă într-un comunicat emis de Vatican.
Pe 14 ianuarie 2011, papa Benedict al XVI-lea promulghează un decret care atribuie un miracol înfăptuit prin mijlocirea lui Ioan Paul al II-lea. Vorbind despre miracol, Cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor, afirmă că este vorba de vindecarea sorei franceze Marie Simon Pierre Normand, care suferea de Parkinson. Călugăriţa, după moartea Papei Ioan Paul al II-lea, i-a cerut lui Dumnezeu vindecarea prin mijlocirea lui Karol Wojtyla. În dimineaţa de 3 iunie 2005, durerile îi dispăruseră şi nu mai simţea nici o înţepenire în articulaţii. Era solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus. Sora Marie a întrerupt imediat tratamentele şi a mers la medicul curant care a constatat vindecarea." ("Papa Ioan Paul al II-lea, Nu vă fie teamă! Deschideţi larg porţile lui Cristos!" din colecţia: "Viaţă şi rugăciune" a Editurii Pauline, Bucureşti, 2011).
Papa polaco. Un Papă care a făurit istoria ultimelor decenii ale veacului XX.
Un Papăcât o Istorie, care şi-a realizat de-a lungul pontificatului său, adevărata biografie. Istoria unui Papă care a vestit în întreaga lume Evanghelia lui Isus şi a propus-o ca normă de viaţă tuturor creştinilor ce se pregăteau să treacă pragul noului mileniu.
Un Papă în care s-au împlinit Fericirile christice propovăduite pe Munte de către Învăţător, adevăratul şi Noul Cod de Legi, având drept punct central de convergenţă, Iubirea, Legea de har a iubirii, deasupra deasuprelor legii.
Un Papă care a stârnit valuri-valuri de simpatie spontană sau statornică, imense averse de dragoste şi tandreţe, dovezi clare ale Iubirii şi Milostivirii divine. Care înmuia inimile duşmanilor cu o privire, cu o rugăciune, cu un gest de smerenie şi omenie.
Ali Agca atentatorul la viaţa Papei în 13 mai 1981, a primit mai târziu iertarea papei în celula în care era întemniţat. A primit sărutul părintesc al păcii şi al iertării faţă de gestul său nelegiuit de a curma viaţaSuveranului.
El poate fi socotit aidoma tâlharului cel bun de pe cruce căruia Mântuitorul i-a făgăduit: "Adevărat, adevărat îţi spun, chiar Astăzi vei fi cu mine în Rai." Fără amânări, fără tergiversări inutile. Astăzi. Un simplu gest de pocăinţă poatecâştiga Veşnicia.
Gestul său - nu e doar simbolic - să arate lumii generozitatea şi bunătatea unei persoane, dar şi cum trebuie să-i iertăm pe duşmanii noştri, din toată inima, aşa cum şi Dumnezeu ne iartă,dar şi faptul că orice greşeală poate fi iertată, dacă e recunoscută şi penitentul manifestă semne de pocăinţă şi propunere, de a nu mai persista în greşeală.
Astăzi e şi Duminica Albă. Conform Tradiţiei, se numeşte astfel deoarece, neofiţii care erau botezaţi în noaptea de Paşti erau înveşmântaţi în haine albe, timp de o săptămână până în Duminica Tomii. Astăzi este ziua depunerii albei, ca aceştia să intre în rândul Poporului ales al lui Dumnezeu.
Suntem creştini dacă sufletul este îmbrăcat în haină albă. Iată o temă de meditat.
"Îmbrăcaţi haină albă şi scrieţi dimineaţa" - spunea poetul leton Imants Ziedonnis în "Epifaniile" sale.
Să ne îmbrăcăm sufletele în haina albă pentru a-l cinsti pe Papa Ioan Paul al II-lea- astăzi ridicat la cinstea altarelor după o viaţă de mărturie creştină. Şi să ne bucurăm. Fiindcă ne-am mai câştigat un prieten în Cer. Un prieten fidel care ne cuprinde generos în braţele iubirii sale, larg deschise, spunându-ne: "Nu vă temeţi!" la fel cum Isus Cristos, acum două mii de ani le spunea mulţimilor: "Nu vă temeţi! Eu am cucerit lumea!"
Începând cu această zi, fostul Suveran Pontif va intra în rândul fericiţilor din Ceruri, va fi cuprins în Litania tuturor sfinţilor în cadrul Liturgiei euharistice de rit romano-catolic şi greco-catolic. O zi cu lună plină. O zi cu lună nouă după precizările astrologilor. O zi fastă - din punct de vedere creştinesc, fiindcă e Ziua Îndurării lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa.
Astăzi şi-a primit cununa de învingător, locul binemeritat pentru care şi-a dedicat viaţa.
Tot în această zi este şi Ziua Tineretului Catolic. În diferite localităţi, se adună tineri din întreaga lumeducând în pelerinaj Crucea lui Isus Cristos. A devenit o tradiţie ca anual, tinerii să-şi manifeste astfel, mărturisirea lor de credinţă şi iubire faţă de Isus Cristos şi faţă de Biserica Catolică.
Şi tot cu această zi, începe luna dedicată Fecioarei Maria, Luna Mariană, în care Litania Lauretană se cântă în fiecare zi la ceas de vecernii, în cadrul Recitativului de Rozariu.
Maica Domnului se bucură pentru fiul ei predilect, Papa Ioan Paul al II-lea care şi-a pus pontificatul său sub ocrotirea Fecioarei, cu deviza, aşa cum am mai spus: "Totus Tuus".
Este pentru prima dată în istorie când un Suveran Pontif îl beatifică pe predecesorul său. La Liturghia solemnă de beatificare participă cca. 80.000 de polonezi şi aproximativ 1000 de români sosiţi acolo special. Alături de alte sute de mii de credincioşi din toate colţurile lumii. Ca un Omagiu supreme pentru cel mai iubit Papă din timpurile noastre. O bogăţie de haruri revărsate asupra României, ţară de care Suveranul Pontif era profund ataşat, fiind prima ţară majoritar ortodoxă pe care a vizitat-o şi pe care Fericitul Ioan Paul al II-lea, Papă, spiritual european şi chiar global o iubea, o respecta, numind-o "Grădina Maicii Domnului” - şi i-a călcat ţărâna în 7-9 mai 1999 - zi devenită memorabilă pentru români.
Crezul Papei Ioan Paul al II-lea a fost: "Ut unum sint" care a dat şi titlul unei enciclici ce propunea principiile aduse la zi, ale refacerii Unităţii creştine, distrusă în mod nefast, cu o mie de ani în urmă, din ambiţii omeneşti, moment cunoscut în Istoria Creştinismului drept Marea Schismă din 1054 d.Ch.
Papa Ioan Paul al II-lea a abordat teme extrem de sensibile în Enciclicile date, cum ar fi aceea a rolului primatului papal. A avut curajul şi responsabilitatea unor cuvinte şi fapte fără precedent în istoria papalităţii, o deschidere spectaculoasă spre lume, a cerut iertare în numele Istoriei pentruerorile comise în cel de-al II-lea război mondial împotriva evreilor, a vizitat Ţara Sfântă, s-a rugat la Zidul Plângerii, a depus propria sa rugăciune într-o despărţitură a Zidului. S-a situat în unele cazuri, la graniţa unor reguli pentru a debloca unele situaţii conflictuale. Nu s-a dezis de trecut. A fost o persoană deschisă complet către valorile lumii actuale, dar în acelaşi timp, faţă de trecut.
În 23 iunie 1996 împreună cu Helmut Kohl a intrat pe Poarta Brandeburgului. Cuvintele sale au rămas memorabile, referitor la acest moment de reconciliere: "În acest moment s-a încheiat cel de-al doilea război mondial!"
Să nu uităm că Polonia a fost crunt lovită de război, Varşovia aproape rasă de pe suprafaţa pământului.
S-a putut constata că în ziua beatificării pontifului Ioan Paul al II-lea, toate căile duceau spre Roma. "Isuse, am încredere în tine!"scria pe imensele postere-icoane având ca reprezentare sacră imaginea lui Isus în viziunea călugăriţei poloneze Faustina Kowalska, declarată Fericită chiar de Papa Ioan Paul al II-lea, cu zece ani în urmă, tot în Solemnitatea Divinei Milostiviri.
"Tresăltaţi în Dumnezeu, puterea noastră" a fost antifonul din Psalm la intrarea Papei Benedict al XVI-lea prin mulţime, cu papa-mobilul său.
În atmosfera solemnă, dar plină de speranţă şi bucurie, în cadrul Ritului Beatificării, Cardinalul Camillo Ruini a introdus Cauza de beatificare – eminenţa sa fiind cardinalul vicar al Papei Ioan Paul al II-lea, timp de 17 ani. El a introdus cauzala Roma, la Congregaţia pentru Cauza Sfinţilor, unde Papa a slujit până în ultima clipă a vieţii sale, imediat după ridicarea Papei la ceruri, adică în 28 mai 2006.
Cauza de beatificare are drept componente principale:
-Ritualul penitenţial;
-O Cerere - formulată de episcopul Diecezei respective, în cazul acesta, de Episcopul Romei.
-Cercetarea şi acceptarea validităţii cauzei;
-Positio - o scurtă biografie a celui ce urmează a fi beatificat, care are drept argumente faptul că viitorul sfânt a trăit în mod eroic credinţa; şi-a formulat-o şi a trăit-o în beneficiul credinţei şi nu doar în beneficiul său;
- Un proces - o cauză(în termeni juridici)în care se demonstrează eroicitatea unei persoane;
-Mărturia unor miraculaţi;
-Decretum supervirtutibus;
Postulatorul principal al cauzei beatificării selectează una din minuni şi le propune spre analiză.
Punctul culminant al ceremoniei este citirea de către Suveranul Pontif în funcţiune, a Decretului de beatificare şi declararea solemnă de FERICIT, respectiv, de SFÂNT, în cadrul unei alte ceremonii, dacă se mai îndeplinesc unele condiţii: cel puţin încă un miracol săvârşit de cel în cauză.
Sfinţenia începe încă de la Botez, se desfăşoară toată viaţa şi se încununează după moarte.
Primul gând personal: nu suntem vrednici de o asemenea graţie divină, să fim contemporani cu sfinţii, să asistăm la beatificarea lor.
O menţiune importantă: la această ceremonie va fi purtată în procesiune o relicvă cu câteva picături din sângele Papei Ioan Paul alII-lea - care nu s-a coagulat.
Relicva se află într-o fiolă, în relicvarul special montat - cu ramuri de măslin în jur, într-un aranjament cu un design deosebit.
Papa Ioan Paul al II-lea a fost un om al mass-mediei, iubit de jurnalişti, intens mediatizat. Frumuseţea lui venea din interior şi se răspândea instantaneu. El avea puterea de a electriza mulţimile. În preajma lui nimeni nu putea rămâne pasiv. Personal am experimentat această stare de fervoare şi pietate creştină cu prilejul audienţei generale acordate credincioşilor români în luna mai 2000, la pelerinajul sfânt.
Pe timpul ritualului, Schola Cantorum - Corul Capelei Sixtine intonează imnul "Jubilate Deo!" Cu adevărat Dumnezeu se bucură şi jubilează, iar îngerii cântă în ceruri, la primirea unui nou sfânt: Aceasta este şi dorinţa lui Dumnezeu: sfinţirea voastră!
Cardinalul Vallini - vicar general al Papei Benedict al XVI-lea rosteşte solemn cererea: "Cer beatificarea slujitorului lui Dumnezeu Carol Iosif Wojtyla”.
Un scurt Memento este citit de Postulatorul principal, în cuvinte simple, dar emoţionante, care ating sufletele celor prezenţi, dar şi celor care văd şi aud prin intermediul mediei.
Experienţa sa în mijlocul muncitorilor la o carieră de piatră ce aparţinea unei fabrici chimice este covârşitoare şi îi va sluji mai târziu tânărului Karol. Poate că nu întâmplător (la Dumnezeunimic nu e întâmplător) Papa e beatificat în ziua Sfântului Iosif Muncitorul, Iosif Teslarul, cel care şi-a câştigat existenţa sa şi a Preasfintei sale Familii, din munca mâinilor, cu rindeaua şi tesla.Îl regăsim apoi în calitate de lider al tinerilor, apoi, la 1 noiembrie 1946 consacrat preot în capela Arhiepiscopiei din Cracovia.
Apoi, în calitate de călăuză spirituală, într-o scurtă experienţă pastorală într-un sat, în calitate de vicar. "Aici acordă o atenţie deosebită tinerilor, cărora le ţine conferinţe pe teme legate de existenţa lui Dumnezeu, de spiritualitatea sufletului uman, dar şi cursuri de formare la viaţa de cuplu şi de familie" - cităm dinbroşura "Papa Ioan Paul al II-lea", apărută la Editura Pauline, 2011.
În 1954, Karol devine profesor la Seminaruldin Cracovia şi la Universitatea Catolică din Lublin, urmând ca în 1958, la vâsta de 38 de ani, să fie consacrat episcop auxiliar al arhiepiscopului Baziak, la Cracovia, iar în 1962, în urma morţii arhiepiscopului, Karol este ales vicar capitular, participând astfel la cele patru sesiuni ale Conciliului Vatican II (între anii 1962 şi 1965).
Urmează numirea sa ca arhiepiscop de Cracovia, de către Papa Paul al VI-lea, iarîn26 iulie 1967 este creat cardinal.
Un drum luminos, o ascensiune rapidă, o energie ieşită din comun, calităţi cu totul excepţinale, o vocaţie certă şi o dăruire totală cauzei lui Dumnezeu.
Dacă ar fi să-l numesc cumva pe Papa Ioan Paul al II-lea, l-aş numi Suveranul inimii creştine, Suveranul Păcii şi al Concilierii cu Dumnezeu şi cu oamenii, un semn divin al Iubirii lui Dumnezeu faţă de omenire. Un Papă aştreptat şi dorit de Biserică. Un Om providenţial.
O ordine şi organizare desăvârşită s-au făcut văzute la această ceremonie solemnă, deşi mulţimile de credincioşi inundau arterele secundare din apropierea Pieţei San Pietro. Surse din Media relatau că "la intrările din Via della Conciliazione, artera care duce spre piaţa din faţa Bazilicii San Pietro, oamenii aşteptau cu răbdare să poată avansa, strânşi unul lângă altul. În mulţime se află numeroşi polonezi, cu steaguri, alături de persoane din circa o sută de ţări, în majoritate europeni, dar şi mulţi preoţi, călugări şi călugăriţe. Un număr de 87 de delegaţii sunt aşteptate să asiste la ceremonia de beatificare".
În sfîrşit, formula de beatificare este rostită de Papa Benedict al XVI-lea.
O tapiserie cu chipul papei polonez va fi dezvăluită pe bazilică, iar credincioşilor le va fi prezentată o fiolă cu sângele fostului papă. El va fi amintit ca fericit în ziua de 22 octombrie a fiecărui an.
Procesul va continua până la canonizare. El este beatificat cu numele: "Fericitul Ioan Paul al II-lea, Papă".
Se intonează Psalmul responsorial 117:
"Lăudaţi pe Domnul pentru că este bun Veşnică este îndurarea lui. Să spună Israel că este bun - Veşnică este îndurarea lui; Să spună Casa lui Aaron că este bun Veşnică este îndurarea lui. Să spună toţi cei care se tem de Domnul Veşnică este îndurarea lui. Lăudaţi pe Domnul pentru că este bun Veşnică este îndurarea lui" Domnul este tăria şi lauda mea Lui în datorez puterea mea. Piatra pe care au aruncat-o zidarii A ajuns în capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru Şi este minunat în ochii noştri. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul Să ne bucurăm şi să ne veselim întrînsa”.
În cadrul Liturgiei Cuvântului, Lectura a II-aeste din Prima Scrisoare a Sfântului Apostol Petru.
Urmează Secvenţa Pascală interpretată de Schola Cantorum - este o Cântare la care participă şi credincioşii. Ideea principală este cea a Învierii: "Stăpânul vieţii a murit, dar acum este viu şi domneşte. Spune-ne, Maria Magdalena, ce ai văzut pe cale? L-am văzut pe Domnul şi Învăţătorul nostru".
Sfânta Evanghelie este purtată în procesiune solemnă simbolinzându-l pe Cristos care străbate Timpul şi Spaţiile.
Pericopa Evanghelică este din Sfântul Apostol Ioanşi se referă la momentul când ucenicii se aflau în Cenacol şi Isus apărând instantaneu, le-a spus: "Pacea să fie cu voi!" Le-a arătat rănile din mâini şi din coastă. Apoi i-a trimis să propovăduiască Evanghelia. A suflat Duh Sfânt peste ei investindu-i cu puterea de a lega şi dezlega tot ce se află pe pământ şi în cer. Sosirea apostolului Toma şi experimentarea credinţei sale prin punerea degetului în coastă, conţine şi prima mărturisire de credinţă a unui apostol de după Înviere: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" - formulă uzitată în Liturgie în momentul culminant al Consacrării Pâinii şi Vinului. Se reliefeazăchintesenţa credinţei creştine: A crede fără a vedea - subliniată de Isus Cristos care îi spune apostolului Toma:“Fericit eşti tu Toma fiindcă ai crezut, dar mai fericiţi sunt cei care cred, fără să vadă".
Omelia ţinută de Papa Benedict al XVI-lea este revelatoare. El aminteşte de Liturghia solemnă prilejuită de funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea din urmă cu şase ani, când era prezentsimţul harului imens care a cuprins Roma şi când se simţea plutind parfumul sfinţeniei sale. "Ziua aşteptată a sosit. A sosit ziua fericită. Aşa i-a plăcut Domnului: Ioan Paul al II-lea este FERICIT!" “Giovanni Paolo Secondo e beato!”
Aceasta este formula consacrată a beatificării Papei Ioan Paul al II-lea. Papa Benedict mai spune că suntem pelerini în timp şi spaţiu, fiind astăzi părtaşi la Liturghia cerească. Acest nume a proaspăt numitului Fericit se adaugă cetei de sfinţi care au fost proclamaţi de Ioan Paul al II-lea în cei aproape 27 de ani de pontificat. Misiunea lui a fost aceea de a conduce noul popor al lui Dumnezeu în mileniul III, în formula atât de promiţătoare: "Să trecem pragul speranţei". El ne-a invitat să-l trecem împreună. Este o încărcătură de speranţă dăruită nouă.
În cadrul Liturgiei Euharistice, Sfânta Împărtăşanie sedă sub o singură specie din motive depracticitate.
Cerul Romei s-a înseninat. Un semn frumos al naturii. O componentă cosmică. Dar poate fi interpretat şi ca un semn de bunăvoire din partea lui Dumnezeu. Un zâmbet al Fericitului Ioan Paul al II-lea, Papă -către mulţime, de fapt, către întreaga lume.
O îmbrăţişare Universală.
Dincolo de aceste semne exterioare, există o realitate profundă, spirituală. Suntem părtaşi la liturgia cerească. Cerurile se bucură de primirea unui nou sfânt. Dumnezeu îşi face lucrarea prin oameni, chiar dacă aceştia cad uneori. Ei au posibilitatea de a se ridica totdeauna. Există multe grade de participare la sfinţenia lui Dumnezeu. Unul dintre acestea este trăirea credinţei. Fiecare dintre noi suntem chemaţi să participăm la sfinţenia lui Dumnezeu.
Mărturia călugăriţei Marie Simon Pierre Normand este edificatoare şi ea a condus la urgentarea procesului de beatificare. Minunea a fost certificată. La două luni după ridicarea Papei la ceruri a fost vindecată de o boală gravă: Pankinson.
Vindecarea a fost instantanee, definitivă şi ireversibilă. Alte minuni sunt în curs de certificare.
Antifona la Împărtăşanie sună astfel: "Mitte manum tua". Pune-ţi mâna şi convinge-te.
"Pune-ţi mâna şi verifică locul cuielor şi să nu mai fii credincios, ci credincios, Aleluia, Aleluia!”
Multe imagini de-ale Papei Ioan Paul al II-lea au fost văzute de-a lungul pontificatului său. Dar impresia puternică pe care am trăit-o în ziua beatificării a fost că imaginea Papei a devenit icoană şi instantaneu, rugăciunea s-a îndreptat către cel a cărui reprezentare iconografică pe tapiseria imensă de pe faţada Catedralei San Pietro zâmbea mulţimii şi-i invita la încredere şi mai ales, la vorbele cu care şi-a început pontificatul: "Non avete paura. Nu vă temeţi!"
Fericitul Ioan Paul al II-lea, Papă a dobândit în felul acesta alt statut: acela de co-participant la Sfinţenia Preasfintei Treimi.
Astăzi s-a arătat din nou Milostivirea Divină, Iertarea lui Dumnezeu, cu prilejul beatificării unui Papă care a trăit din viitor, nu numai din propriul său viitor, dar şi din viitorul lui Dumnezeu.
Iubit, dorit, aclamat, la moartea sa, mulţimile au scandat instantaneu: "Subito Sancto!"
Fericitul Ioan Paul al II-lea, Papă a acordat audienţe generale către milioane de pelerini, a canonizat foarte mulţi sfinţi şi martiri. A cunoscut martirajul pe propria piele încă de tânăr, pierzându-şi cele mai dragi fiinţe în război, ceea ce i-a întărit convingerea rămasă de la Tertulian, Părinte al Bisericii Latine: "Pe sângele martirilor se întemeiază Biserica".
După Împărtăşanie urmează o Cântare cunoscută, dedicată Maicii Domnului: "Regina Coeli": "Regina Cerului, Bucură-te!
Căci acela pe care ai fost vrednică să-l porţi, Alleluia! A înviat precum a spus, Alleluia!Roagă-te pentru noi, Alleluia”.
Urmează salutul delegaţiilor oficiale, cardinali, episcopi, încheiat cu un îndemn general: "Pentru a construi împreună o Civilizaţie a Iubirii, să mergeţi pe toate cărările ţărilor voastre şi să-l urmaţi pe acest Papă, martor al speranţei pentru cel care aşteaptă mântuirea.”
Actualul Papă Benedict al XVI-lea, după ce a dat binecuvântarea pontificală s-a aşezat în genunchi în faţa sicriului cu rămăşiţele pământeşti ale Fericitului Ioan Paul al II-lea, Papă, de la altarul mărturisirii şi meditând în rugăciune, a păstrat câteva momente de reculegere, în timp ce clopotele celor 400 de biserici ale Romei îl salutau pe noul mijlocitor al nostru din ceruri.
Miilede pelerini nu au părăsit Piaţa San Pietro imediat, darau asistat la Liturghia de mulţumire celebrată de Tarcizio Bertone, în semn de recunoştinţă faţă de acest dar minunat al lui Dumnezeu, dat nouă, în prima zi de Mai, de Sărbătoarea Îndurării Divine.
Să ne ajute Dumnezeu să păstrăm acest har intact în trupurile, sufletele şi conştiinţele noastre şi să ne aducă roade de mântuire. Aleluia!
Şi iată Rugăciunea pentru a obţine haruri prin mijlocirea Fericitului Ioan Paul al II-lea, Papă:
“O, Sfântă Treime, îţi mulţumim pentru că ai dat Bisericii pe Papa Ioan Paul al II-lea şi pentru că ai făcut să strălucească în el iubirea ta părintească, măreţia crucii lui Cristos şi splendoarea Duhului iubirii.
El, încredinţându-se cu totul în nemărginita ta îndurare şi în mijlocirea maternă a Mariei, ne-a dat o imagine vie a lui Isus Bunul Păstor şi ne-a arătat sfinţenia ca măsură înaltă a vieţii creştine de fiecare zi, calea pentru a ajunge la comuniunea veşnică cu tine. Dăruieşte-ne, prin mijlocirea lui, după voinţa ta, harul pe care îl implorăm în speranţa ca Papa Ioan Paul al II-lea să fie înscris cât mai curând în numărul sfinţilor tăi. Amin!”
Teolog Cezarina Adamescu,
1 mai 2011
Ziua Beatificării Papei Ioan Paul al II-lea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu