~Ioan Miclău: SĂ FACEM DIN POEZIE IUBIRE, CĂCI DE ACOLO SE TRAGE!

“Florile-s ganduri, iar gandurile devin flori pe campia literara” – Ioan Miclau despre Cezarina Adamescu

Articol aparut  ÎN PUBLICAŢIA AUSTRALIANĂ: SPIRIT ROMÂNESC Vineri, 13 mai 2009.

Desigur, cine va încerca a privi  ceva mai adânc acest subtitlu “Florile-s gânduri iar gândurile devin flori pe câmpia literară”, va sesiza izvorul inspirator folosit, deoarece, în  literatura română doar B.P.Haşdeu vorbea despre acea câmpie literară în care scriitorii şi poeţii erau  socotiţi asemenea florilor din câmpie, fiecare  având frumuseţea  culorii şi a  parfumului  ei, iar în final, peisajul unei arte adevărate.

Ioan Miclău

Greu a înţeles asta, până şi Titu Maiorescu  ministrul Culturii acelei vremi,  cum în acest peisaj coloristic  artele primesc strălucire şi armonie, robusteţe şi o perenitate mereu îmbogăţită.  Pe când,  acea ierarhizare de valori aducea o stare de  dispute între valorile noastre autentice precum Mihai Eminescu şi Vasile Alecsandri, dispute încorporate ulterior sistemului de critică literară pe întinsul mai multor decenii!

Revenind la scriitoarea şi poeta zilelor noastre Cezarina Adamescu, vreau să se observe, desigur cu deplină satisfacţie, apariţia unui fenomen literar şi de creaţie care din nou va da criticii literare româneşti ocazia a defini o autentică valoare, care  azi luminează ca o lumină  stelară  arealul culturii noastre româneşti.

Aşadar, precaut, îmi admit chiar o sinceră  critică pentru îndrăzneala mea de a face  referiri la adresa  personalităţii şi a prodigioasei opere a doamnei Cezarina Adamescu. Mai ales că în corespondenţa noastră scriitoricească admiteam, scris negru pe alb, că mă simt mai mititel  în raport cu domnia sa. Stând desigur şi eu în dimensiunea mea!

Cu convingerea totuşi, că şi această prezentare va fi o contribuţie adusă la volumul referirilor şi aprecierilor celor de specialitate  în plan prezent şi viitor, am  adunat acest mănunchi de impresii şi admiraţii cu tot respectul ce îl port scriitoarei gălăţene!

“… Una dintre porţile de intrare în lumea imaginaţiei şi creaţiei  literare a doamnei Cezarina Adamescu,  prin care se descoperă cu prisosinţă universalitatea gândirilor şi frământărilor, arderilor interioare din care izvorăsc scrierile  talentului său atotcuprinzător, încărcat de frumuseţi  artistice luate din realitatea vieţii de zi cu zi, va fi fără îndoială acea  superbă şoptire de credinţă şi iubire recent scrisă sub titlul“Poezii pascale”. De Sfintele Paşti – Triumful Vieţii asupra Morţii, şi publicată în Revista de opinie şi atitudine “Ecoul”-ARP-Bucureşti, 2009.

Efervescenţa  talentului ei, caracterului ei  întotdeauna treaz şi bine orientat, face posibile marile  realizări. În lumea poveştilor copiilor, în lumea prozatorilor, a  poeziei, lucrările sale vin ca nişte fluvii, rânduite într-un plan precis, păstrându-şi albiile de comori prinse în tematicile deosebite pe care imaginaţia dumneaei scânteietor le surprinde. Curg melodios spre Marea cea Mare, adică a facerii acelei Opere care, aşa cum spuneam mai sus, critica literară, viitorimea, vor avea un adevărat munte de aur şi lumini  din care îşi vor putea alimenta spiritul şi mintea!

Iată cum începe una din “poeziile pascale”, poartă de intrare, despre care făceam referire, “Triumful Vieţii asupra Morţii”: “Cu logica noastră îngustă şi slabă / În loc să-Ţi fim recunoscători pe vecie / Noi Te-am ucis, Doamne / Nimeni altcineva decât noi / Te-am ucis fără scrupule. / Ca-ntr-un tablou virtual se răsfiră / Imagini fugare…”; Aceste imagini fugare, sunt redate apoi sub formă de sintagme, uneori deosebit de dureroase, rugăciuni de îndreptare, cum sunt următoarele: „Iubirea Însăşi strivită de ură; Pământ al măştilor de carnaval; Creatorul ucis de creatură; Cum mai poţi răbda Mântuitorule / Să fii răstignit la infinit! Căci numai Tu eşti uşa spre Paradis!”

Deci, observăm de îndată  acea calitate creştină care de fapt defineşte şi însoţeşte gândirea şi expresia  verbului său creator. Găsesc perfectă şi cu har cugetarea scriitorului Ştefan Dumitrescu, atunci când afirma cum scriitorii talentaţi şi nemuritori sunt aceia pe care Dumnezeu îi formează. Scriitoarea Cezarina Adamescu  este  într-adevăr una  ridicată de Dumnezeu şi de  Duhul Sfânt care sălăşluiesc în cugetul şi fiinţa scriitoarei.

Morala sănătoasă nu lipseşte niciodată în munca sa scriitoricească. Generozitatea sufleteasca  este  prezentă în tot ceea ce face, în relaţiile cu oamenii,  generozitatea ei se aşează în cele mai frumoase cuvinte, de o cultură aleasă, în acelaşi timp ştiind ce e modestia ca ingredient al înţelepciunii şi sincerităţii.

Toate acestea permit, de altfel sunt strict necesare, scriitorilor care făuresc scrieri pentru lumea copiilor poveşti şi povestiri adecvate vârstei lor , adecvate unei  bune creşteri şi educaţie,  ideile trebuiesc bine alese,  însuşi scriitorul să fie un adevărat pedagog, exemplar el însuşi!

De o aleasă sensibilitate doamna Cezarina dovedeşte o naturală chemare, cu o pătrundere aproape biologică înspre sufletele copiilor, cu gentileţe, cu iubire, cu înţelegere, ea însăşi parcă trăindu-şi propria ei copilărie. Fără a greşi, se poate remarca deja înălţimea sa spirituală care îndeamnă şi deschide orizont spre o adevărată şcoală al viitorului, ridicarea unei generaţii sănătoase, morale, harnice, cu respect pentru credinţă, pentru iubire, cu respect pentru Limbă, istoria şi tradiţia neamului căruia aparţinem.

Toate acestea le-am înţeles eu şi din  paginile revistei “Cărticica  Românească pentru Copii”, revistă on-line, concepută  tocmai pentru a servi acestei idei mari şi nobile căreia scriitoarea gălăţeană s-a dedicat cu toata puterea ei creatoare.

Cezarina este mândră şi se bucură de sfintele sale locuri natale, considerând oraşul ei Galaţi o adevărată perlă pe marginea Dunării! Şi are dreptate căci  este oraşul acesta legat de mari fapte istorice încă de pe vremea lui Vlad Ţepeş. Era ca o poartă ce oprea năvăliri barbare sau primea oaspeţii de bună credinţă! Pe aici se făcea comerţ cu celelalte lumi, apele Dunării duceau corăbiile daco-romane spre  Marea Neagră şi Mediterană, spre marile porturi ale Orientului. Deci este legitimă iubirea ce o poartă locului natal.

Apoi, mai are dumneaei o convingere anume, despre care mărturiseşte foarte limpede, de aceea  mă simt îndatorat a o dezvălui aci, spre a înţelege oricine   ce înseamnă a fi un scriitor la care într-adevăr cugetul-cuvântul-fapta  formează un întreg, un întreg zidit  pe bunătate şi nu pe răutate!  Această convingere ne-o spune cam aşa: “Se spune că un exeget e cu atât mai bun cu cât este mai rău. Conform acestui paradox, consider că, n-o să pot fi nicicând bună, fiindcă sunt incapabilă să fiu rea. Şi nici n-o doresc, de fapt, cu preţul acesta. Pentru că preţul ar fi pentru mine incomensurabil”.   Convingerea  asta  ne-ar face mult bine fiecăruia, doar numai să ne-o însuşim!

Născută în 1951, viitoarea  poetă, prozatoare, eseistă, dramaturg, editor, avea să îşi înceapă studiile elementare  în oraşul natal Galaţi, la Şcoala elementară nr.28. Urmează Liceul Mihail Kogălniceanu, profil umanistic, promoţia 1970, la zi, Galaţi.
Facultatea de Teologie Didactică a Institutului Teologic Romano-Catolic de grad Universitar Sf. Tereza, Bucureşti. Licenţiată în 1999 la Academia de Ştiinţe Teologice Sf.Iosif – Iaşi. Doctorand în Teologie şi limbi clasice.

Debutul literar  îl va realiza în anul 1982, la cotidianul “Viaţa nouă” din Galaţi. În prezent rotunjeşte frumoasa cifră de 57 de cărţi, tot atâtea câţi ani numără biologic.  Am putea spune o consacrare de invidiat. Laureată  la numeroase  concursuri de poezie, proză, reportaje. În anul 2003 ia Premiul Societăţii Scriitorilor “C. Negri”, filiala Ploieşti, pentru două volume, “Autograf  pe lumină” şi “Spaţiu târziu”. În anul 2007 Premiul Revistei “Dunărea de Jos” pentru “Călătoria în patria neasemuită a cuvintelor”.

Se alătură cu tot elanul său scriitoricesc aducând o bogată  contribuţie  la Revistele Asociaţiei Române pentru Patrimoniu-ARP- Bucureşti, fondate de Prof. dr. Artur Silvestri. Prin aceste contribuţii literare, am avut fericirea să cunosc  această  veritabilă şi veterană aş spune, maestră a artei scrisului românesc. Publică de asemenea la multe şi prestigioase  publicaţii şi reviste din ţară şi străinătate. Din străinătate aş aminti de prestigioasa revistă Agero-Stuttgart- Germania., unde este redactor.

Pentru oricine ar încerca a  reface drumul şi evoluţia acestei gălăţene atât de talentată şi încă plină de voinţă, daruri şi har, rezultatul nu ar putea fi decât numai o altă carte, fiindcă într-o pagină două n-are cum fi concentrată lumea imaginativă şi creativă aşezată în cărţile sale. Dar numai vorbind despre acele forţe interioare ce-i pun în mişcare  celulele ei fizice întregi vom descoperi că de fapt, avem de-a face cu un geniu  în care sălăşluieşte Duhul cel bun, dăruită cu talent viu de Însuşi Creatorul, fapt ce îi asigură  şi-i va asigura acces la izvoarele înţelepciunii cu care ni se prezintă.

Aşadar, succint, voi enumera  din titlurile cărţilor dumneaei:

-Arhipelagul visării (poeme) 1987, Bucureşti.
-Primăvara face pozne (poezii pt.copii) 1991, Galaţi
-Cartea cu îngeri (poeme pt.copii), 1997, Galaţi
-Dioptrii pentru suflet (poeme spirituale), 1996, Galaţi
-Mysterion (poeme) 1997, Galaţi
-Iată Mama ta! (compediu de mariologie) 1998, Galaţi
-Umilinţă şi Măreţie (proză) 1999,  Galaţi
-Departele şi aproapele (poeme spirituale), 1999, Iaşi
-Palatul lunii,  88 de povesti poematice, 1999, Bacău
-Prizonier din iubire (itinerar spiritual), 2000, Iaşi
-Anotimpuri franciscane (itinerar spiritual), 2001, Galaţi
-Dreptul la nemurire sau Nichita Azi. 2002, Galaţi
-Alena, prinţesa tristeţilor albe, poveste feerică pt.copii, 2006, Galaţi
-Monumentul cărtii şi mucenicia cuvântului, 2007, Galaţi
-Cântecul sinelui (poeme) 2007, Galaţi
-Logodnă mistică (poeme) 2007, Galaţi
-Zâmbete pentru copii, 2007, Galaţi
ş.a.m.d.

Am enumerat din cărţile doamnei Cezarina Adamescu cu o deplină convingere, şi anume, că, în această câmpie literară românească avem şi se nasc flori spirituale mândre de fiinţa lor, care vorbesc şi iubesc graiul acestui pământ românesc, comun şi hrănitor deopotrivă, care ne este vatră şi cruce! Artele sunt imaginea  vie  din sufletele  noastre, acea imagine cu care ne prezentăm fiecare în parte!

Să facem din poezie iubire, căci de acolo se trage!

Ioan Miclău