Alexandru Drăghici, “Jonglerul de dimineaţă”, Versuri, Cluj-Napoca, 2009
Motto:
“Lumină, tu, mamă a mea!” Autorul-
Însăşi ideea de jongler presupune spectacol, arenă, scenă, cupolă, abilitate, dexteritate, echilibru, măiestrie. Sub cupola, de un azuriu nedefinit a Poeziei, Alexandru Drăghici ne prezintă un spectacol unic cu un personaj unic: Jonglerul de dimineaţă. De ce “de dimineaţă” şi nu seara, când au loc, îndeobşte, toate spectacolele? Pentru că autorul vrea să-l cunoaştem când n-a apucat încă să se machieze, să-şi îmbrace costumaţia de gală pentru spectacol, să-l vedem aşa cum e: în simplitatea expresivă a gesturilor şi cuvintelor genuine. Pe canavaua tot mai aglomerată (aş îndrăzni să zic – îmbâcsită de erori şi trivialităţi) a literaturii cotidiene, un poet înzestrat şi înveşmântat doar în lumina de sine, circulă “tot mai străin”, susţinut doar de “aripa îngerului” veghetor (soulguard) – care nu-l slăbeşte din privire până ce, “frica îmblânzită” e redusă la “albul asurzitor” al Clipei ce trebuie numaidecât trăită sub imboldul atât de cunoscut şi sub semnul iminenţei: “Carpe Diem”.