miercuri, 16 mai 2012

Carti de-ale mele care pot fi citite online

Dragii mei cititori,

 
aici gasiti doua linkuri catre doua carti de-ale mele, ce pot fi citite online (sau copiate pe computerul personal)



 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vitralii pe zapada memoriei


 

 

luni, 19 martie 2012

MÂINE – ZIUA CÂND A MURIT TATA

tabletă placebo-

          În Postul Mare. Ca şi acum. Doar că în urmă cu nişte de ani. Parcă a fost ieri. Tocmai editasem a doua mea carte, cea mai grozavă, care m-a făcut cunoscută în toată lumea. Pe atunci nu se utiliza internetul, aşa că trebuia să străbaţi munţii, precum Badea Cârţan, cu sacul de cărţi în spate. Aşa a ajuns şi la sârbi. Cartea se numea „Primăvara face pozne” şi era adorabilă. A pătruns prin toate bibliotecile şcolare, orăşeneşti, municipale, judeţene, comunale, sindicale. O adevărată călătoare. Dacă ar fi s-o aşez pe terezie, cântăreşte cât toate cele aproape o sută de cărţi la un loc, pe care mi-am aşternut numele.
          Cum ziceam, eram foarte bucuroasă că mi-a ieşit cartea. Şi cum orice bucurie trebuie plătită scump, am plătit. Cu moartea tatei.
          Atunci s-a frânt ceva în mine şi s-a frânt definitiv. Am pierdut bucuria de a mă bucura. Îmi era pur şi simplu frică să mă bucur de o realizare, fiindcă ştiam că urmează plata. Şi plata nu era pe potriva bucuriei. Era cu mult mai mare. De nesuportat.
          Carte cu carte, om cu om şi pom cu pom, mi-au numărat anii.
          Mi-am socotit şi eu anii în cărţi, iată, la 60 de ani, aveam peste 90 de cărţi. Ce folos?
          Bucuria pierise. Chiar am scris o poveste tristă intitulată: Fiica mea Bucuria. O fiică neasemuit de frumoasă şi deşteaptă care nu interesa pe nimeni. Pe care am încercat s-o ucid. Nu din frică, nu din milă, nu din gelozie.
          Din zădărnicie.
          Şi cred că până la urmă am reuşit. Am sugrumat-o în mine.
          Şi chiar dacă n-am reuşit total, într-o zi o să reuşesc. S-o fac să nu mai mişte-n front, pentru că, nu? ea nu-mi aduce nimic. Nici măcar o lacrimă pentru tata.
          Aşa că ziua morţii tatei coincide cu naşterea celei mai frumoase cărţi scrise de mine vreodată.
          Nu e, cel puţin caraghios?


19 martie 2012
De Sărbătoarea Sfântului Iosif
CEZARINA ADAMESCU

miercuri, 7 martie 2012

EVENIMENT DE EXCEPŢIE: AMOS OZ LA ATENEUL ROMÂN

CONSEMNĂRI



          Recent, am avut şansa unui regal de cultură la Ateneul Român şi anume, întâlnirea publicului român cu unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii: Amos Oz, prozator şi eseist izraelian, expert în fanatism comparat,  venit pentru a treia oară în ţara noastră, întâlnire mediată de Gabriel Liiceanu, după  o conferinţă de presă susţinută de scriitor. Evenimentul a fost transmis astă seară, 5 martie 2012, pe TVR Cultural.
          Din 28 februarie 2012, au avut loc o serie de manifestări care l-au avut în centru pe acest gigant al literaturii universale.
          El a avut o întâlnire cu presa, aşa cum am menţionat, apoi una cu publicul larg la Ateneul Român, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Facultăţii din Bucureşti şi a participat la lansarea seriei de autor dedicată scrierilor sale, editate de către  Humanitas. Lucrările lui Amos Oz sunt foarte populare printre cititorii români. La întrebarea ziariştilor, cum se face că el este atât de îndrăgit de publicul român, Amos Oz a răspuns:
          „ În Izrael, oamenii mă citesc ca să se enerveze. Şoferii de taxi îmi spun să le bag minţile-n cap personajelor mele care iau mereu decizii greşite. Dar în România, şi de altfel peste tot în lume, oamenii mă citesc ca să se simtă bine".
          După cuvântul introductiv, şi recitalul excepţional al maestrului violonist Alexandru Tomescu – a deschis spectacolul – pentru că de un spectacol autentic este vorba, – Gabriel Liiceanu.

luni, 5 martie 2012

O NOUĂ CARTE - CA DIMENSIUNE A SUBLIMULUI

Orice autor îşi doreşte, prin creaţia lui, fie de dimensiuni vaste, fie  restrânse ca mijloc de expresie, să atingă o culme, o dimensiune a sublimului prin intermediul imaginarului pe care cartea îl vehiculează.
Cartea este viitorul autorului, face parte din evoluţia lui ca individ şi se proiectează în timp, atât prin materialitate, dimensiune, conţinut, parfum, culoare, substanţă, valoare artistică.
Şi chiar dacă prezentul nu este al cărţii, ci mai curând al imaginii în toată dinamica ei, sunt încredinţată că va exista şi un timp mai prielnic, când oamenii se vor întoarce la carte şi vor considera această minune a creaţiei, drept cea mai frumoasă întreprindere omenenească.
O carte este un tezaur, o comoară de spiritualitate, un lucru preţios, cel mai frumos dar pe care-l poate primi şi oferi cineva. O bijuterie de  purtat direct pe inimă.
Chiar de Ziua Mărţişorului, am primit din Editura SINTEZE, Galaţi,  cartea „Străjer peste suflete” – poeme în trei versuri, cu o prefaţă aproape nemeritată scrisă de distinsul Eugen Dorcescu.
Un mărţişor pe care, chiar dacă nu-l voi purta, îl voi considera toată viaţa, aducător de noroc şi speranţă, în oceanul neliniştii, al confuziei şi al singurătăţii.
O carte. O sumă de gânduri. O sumă de sentimente concentrate-n trei versuri (greu!) – o sfântă plămadă de inefabil, pe care azi, 3 Martie, îl ofer cititorilor mei, cu toată dragostea, jertfa şi puterea de creaţie de care sunt în stare.
Ilustraţiile au fost realizate de artistul plastic Ionuţ-Cătălin Florea, un dobrogean care a dus numele ţării noastre pe multe meleaguri ale lumii, unde şi-a expus lucrările pe simeze. Coperta I este realizată de scriitoarea şi artista plastică Melania Cuc din Bistriţa.
În acest debut de primăvară atât de aşteptată, fie ca această carte de micro-poeme să vă aducă un firişor de aer proaspăt, rază de lumină şi multe bucurii sfinte.

         3 Martie 2012

         CEZARINA ADAMESCU

marți, 22 noiembrie 2011

CRONICĂ: CALIGRAFII PE SUFLETUL INIMII



Jianu Liviu-Florian, Caligrafii pe anotimpuri, poezii, SEMĂNĂTORUL, Editura online, 2011

 

Poate că nu întâmplător, Jianu Liviu-Florian şi-a intitulat volumul de poeme „Caligrafii pe anotimpuri” – pentru că el ne filigranează sufletele cu migala artizanului, şlefuitor de diamante, ca să scoată la lumină bijuterii neasemuite.

Ne aflăm în faţa unui poet care, în chip cu totul remarcabil, scrie versuri magistrale, orice stil ar aborda. Dar faptul că abordează versul clasic este cu atât mai meritoriu. Raportarea permanantă la Divinitate este elementul forte al poeziilor lui Liviu-Florian Jianu, pentru că el a înţeles foarte bine că „La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul şi toate vin de la El” (Gen. 1,1).

Autorul comportă în permanenţă un Dialog cu Divinitatea, ca de la persoană la persoană, în chip tainic. Nu e un colocviu distant ci, intim, aproape familiar, ca între părinţi şi copii. Poetul îi cere lui Dumnezeu să-şi pună Atotputernicia în cuvinte şi să trimită oamenilor poveşti.

Şi în muţenia lacrimii Lui, Sfânt (Domnul ghioceilor).

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Eugen Dorcescu: Singurătatea – starea de graţie a contemplării


Eugen Dorcescu
Prezentarea volumului „Străjer peste suflete” – poezie grafică -  de Cezarina Adamescu, aflat sub tipar

Scurtele şi intensele străfulgerări poetice  din Străjer peste suflete,        poezie grafică -  recenta carte a doamnei Cezarina Adamescu – scriitoare cu bogate şi atât de variate înzestrări –  aceste „aproape haiku, aproape senryu, aproape tanka” (după cum ne spune autoarea) se nasc la fericita întâlnire dintre două mari – adesea uriaşe – forţe ale eului: una  aşa-zicând statică – singurătatea; cealaltă, dinamică (în planul greu accesibil al fundamentelor) – contemplarea. Şi una şi cealaltă din aceste energii au lucrat cu mare folos în istoria universală a poeziei (a creaţiei spirituale, în general: Eminescu, Lamartine, Jean Jacques Rousseau, mulţi, mulţi alţii le-au elogiat, cum prea bine se ştie). Cât despre Sfinţii Părinţi ai Pustiei, abia de mai trebuie pomenită pledoaria lor pentru retragerea din lume a celui doritor să-şi întărească  împreuna-vieţuire cu fraţii întru credinţă şi apropierea de Dumnezeu (“Vrei, aşadar, frate, să iei  asupra ta viaţa singuratică şi să zoreşti spre cununile celei mai mari biruinţe, a liniştii ? Lasă grijile lumii, cu domniile şi cu stăpânirile ei, adică fii nepământesc, fără patimă şi fără de orice poftă,  ca, făcându-te străin de tovărăşia acestora, să te poţi linişti într-adevăr” – Evagrie Ponticul).

INTEPRETĂRI: SCRISUL CA JERTFĂ DE SINE ŞI ELIBERARE DE UMBRE

Melania Cuc, Iisus din podul bisericii, Cartea din scrisori, Editura Limes, Cluj-Napoca

Pentru Melania Cuc, « punctul în infinitul devălmăşiei ideilor » - este echivalentul Cuvântului de început din Geneza 1,1 care nu putea veni decât de la Dumnezeu. Şi « Naşterea de Carte » -în  explicaţia autoarei care deschide volumul, este aidoma unei creaţii divine, adică prefacere din punct şi linie în semn grafic, într-un sistem de semnalizare, care depăşea vorbirea şi trecea din adâncurile minţii în abisul cunoaşterii omeneşti, cea mai mare revoluţie posibilă. Naşterea Cuvântului ca o ţâşnitură de izvor limpede care se revarsă printre stânci până-n valea de lacrimi unde locuiesc oamenii. Cuvântul de la Început care « era la Dumnezeu », Dumnezeu fiind Cuvântul, de la naştere şi până la Cuvântul din Urmă care tot spre Dumnezeu se îndreaptă. Între aceste repere primordiale, omul, sfâşiat pe crucea de carne, îşi dă proba propriei mărturisiri de credinţă în fiecare clipă a existenţei.

   De unde putea porni Cuvântul decât de la Bunavestire ? Câţi au fost acei care l-au binevestit, împăraţi, regi şi proroci, apostoli şi ucenici, preoţi ai Legii, leviţi şi simpli credincioşi practicanţi care respectau Decalogul  şi principalele Prescripţii din Deuteronom şi Levitic ?