Orice autor îşi doreşte, prin creaţia lui, fie de dimensiuni vaste, fie restrânse ca mijloc de expresie, să atingă o culme, o dimensiune a sublimului prin intermediul imaginarului pe care cartea îl vehiculează.
Cartea este viitorul autorului, face parte din evoluţia lui ca individ şi se proiectează în timp, atât prin materialitate, dimensiune, conţinut, parfum, culoare, substanţă, valoare artistică.
Şi chiar dacă prezentul nu este al cărţii, ci mai curând al imaginii în toată dinamica ei, sunt încredinţată că va exista şi un timp mai prielnic, când oamenii se vor întoarce la carte şi vor considera această minune a creaţiei, drept cea mai frumoasă întreprindere omenenească.
O carte este un tezaur, o comoară de spiritualitate, un lucru preţios, cel mai frumos dar pe care-l poate primi şi oferi cineva. O bijuterie de purtat direct pe inimă.
Chiar de Ziua Mărţişorului, am primit din Editura SINTEZE, Galaţi, cartea „Străjer peste suflete” – poeme în trei versuri, cu o prefaţă aproape nemeritată scrisă de distinsul Eugen Dorcescu.
Un mărţişor pe care, chiar dacă nu-l voi purta, îl voi considera toată viaţa, aducător de noroc şi speranţă, în oceanul neliniştii, al confuziei şi al singurătăţii.
O carte. O sumă de gânduri. O sumă de sentimente concentrate-n trei versuri (greu!) – o sfântă plămadă de inefabil, pe care azi, 3 Martie, îl ofer cititorilor mei, cu toată dragostea, jertfa şi puterea de creaţie de care sunt în stare.
Ilustraţiile au fost realizate de artistul plastic Ionuţ-Cătălin Florea, un dobrogean care a dus numele ţării noastre pe multe meleaguri ale lumii, unde şi-a expus lucrările pe simeze. Coperta I este realizată de scriitoarea şi artista plastică Melania Cuc din Bistriţa.
În acest debut de primăvară atât de aşteptată, fie ca această carte de micro-poeme să vă aducă un firişor de aer proaspăt, rază de lumină şi multe bucurii sfinte.
3 Martie 2012
CEZARINA ADAMESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu