vineri, 15 aprilie 2011

Cărţile mele: "ACUM ŞI ÎN CELE DIN URMĂ"

MĂ ROG CU INIMA

R : Mă rog cu inima, Isuse Cristoase
La Tine şi la Maica Ta!

Doamne, câte prilejuri mi-ai dat de iubire
Rugându-mă Ţie şi maicii Tale cu inima.
Mi-ai revărsat pe creştet belşug de haruri
Şi m-ai înălţat deasupra ispitelor.

În acest timp de rugăciune şi pocăinţă
Mi-am unit cu Isus truda şi pătimirile.
Am urmat răbdător Calea Crucii de suferinţă
Şi am primit în Duh stigmatele Domnului.

Am pus mâna pe lemn precum cirenianul
Şi ţi-am şters faţa cu năframa dragostei.
Am fost alături de Maica la răstignire
Am plâns şi-am jelit lângă lemnul cel verde.

Primeşte-mă alături pe Drumul Golgotei
Tu care mi-ai oferit iubirea şi încrederea.
Nici o dovadă nu e mai bună, Doamne,
Decât că m-ai ales frate de cruce…

marți, 12 aprilie 2011

STIHUIRI ÎN STANŢE NIPONE

CEZARINA ADAMESCU
FERVORI DE APRILIE

Floarea de vers

O floare de vers
înmiresmează-n culoare
întreg Univers.


Sora mea

Patimă, tu,
vieţuind în trup
încă dinainte
de naştere!



Exişti


Patimă
între suflet şi trup
invizibilă
cratimă!

vineri, 8 aprilie 2011

Cărţile mele: "POVESTEA FIULUI PRIBEAG"

-istorisiri biblice versificate-
Editura ARIONDA, 2006
Desenul copertei: „Fiul Risipitor” după Murillo
ISBN (10): 973-8349-18-4, ISBN (3): 978-973-8349-18-6
MOTO:

Unde pleci prietene, să duci solie?
În ţara de peste apă, în ostrovul din aer,
în tărâmul de dincolo de pământ?
Unde porneşti să semeni, dar ce să culegi
în tărâmurile alterne,când nuferii, vântul şi lutul
sunt numai în tine, surpate adânc,
iar dintre hotarele tale cum oare să ieşi, încotro?”

(Alexandru MIRAN)
 
Continutul cartii se poate citi aici>>>>>

miercuri, 6 aprilie 2011

Cărţile mele: "99 DE ANOTIMPURI FĂRĂ NICHITA"

Spune-mi că  n-ai plecat
de tot,
la Domnul tău Sabaot
că o aripă măcar ţi-a rămas
într-un cuib de pripas
măcar – diafană –
o pană,
să scrileji cu ea
infinitul
din carne de stea…

duminică, 3 aprilie 2011

Cărţile mele: Alena, prinţesa tristeţilor albe

Alena, prinţesa tristeţilor albe

poveste poematică –


GALAŢI
August 2008




CUVÂNT DE-NCEPUT SPUS ÎNTR-UN MINUT


Povestea pe care vreau să ţi-o spun, copile, nu se află-n cartea de citire. Nu se află nicăieri pe pământ, decât la mine-n cuvânt.
Şi-o să rog vântul să nu mi-o zboare, fiindcă am cules-o din Soare.
Povestea mea e ca o jucărie, pe care-o găseşti într-o casă de hârtie.

vineri, 1 aprilie 2011

Cărţile mele: "Vă scriu în genunchi"

Vă scriu în genunchi. Galaţi : Sinteze, 2009. 150 p.

Abisul credinţei

Bat timpul cu genele.
De câte pleoape
Fi-va nevoie
Pentru a umple
Abisul clepsidrei?

Cu ochii icoanei

Mă priveai
Cu ochii icoanei
Şi-mi făgăduiai nesfârşirea
Infintul,
Nemărginirea.

Mi-ai dat rost,
Înţeles,
Şi menire,
Neasemuită alcătuire.

Aerul meu
Cuprins e de Tine
Ca o fastuoasă
Lumină...